După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui împărăţie dăinuie din neam în neam.
Când s-au împlinit zilele, eu, Nebucadneţar, mi-am ridicat ochii spre cer şi mi-am recăpătat judecata. L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L-am lăudat şi L-am slăvit pe Cel Veşnic Viu. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, iar Împărăţia Lui dăinuie din generaţie în generaţie.