Cuvântul Domnului vorbise prin prorocul Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa şi împotriva casei lui, pe de o parte, pentru tot răul pe care-l făcuse sub ochii Domnului, mâniindu-L prin lucrul mâinilor lui şi ajungând ca şi casa lui Ieroboam, iar pe de alta, pentru că lovise casa lui Ieroboam.
Cuvântul Domnului vorbise împotriva lui Başa şi împotriva familiei lui prin profetul Iehu, fiul lui Hanani, atât din cauza tuturor relelor pe care acesta le făcuse înaintea Domnului, mâniindu-L prin faptele lui şi devenind asemenea familiei lui Ieroboam, cât şi din cauză că el nimicise familia lui Ieroboam.