Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 117

Psalmul 117

Lăudaţi-L pe Domnul, toate neamurile!
    Daţi-I laudă, toate popoarele!
Căci măreaţă Îi este îndurarea faţă de noi
    şi credincioşia Domnului este veşnică.

Lăudaţi-L pe Domnul!

Ieremia 30:1-17

Restaurarea lui Israel

30 Iată Cuvântul care a venit la Ieremia din partea Domnului: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Scrie într-un sul toate cuvintele pe care ţi le-am spus. Căci iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu, Israel şi Iuda. Îi voi aduce înapoi în ţara pe care le-am dat-o strămoşilor lor şi o vor stăpâni.»“

Acestea sunt cuvintele pe care Domnul le-a rostit cu privire la Israel şi Iuda: „Aşa vorbeşte Domnul:

«Se aud strigăte de teamă,
    de spaimă şi nu de pace.
Întrebaţi şi luaţi aminte!
    Poate un bărbat să nască?
Atunci de ce-i văd pe toţi bărbaţii
    cu mâinile pe coapse, ca o femeie în durerile naşterii?
        De ce au pălit?
Vai, ce îngrozitoare va fi ziua aceea!
    N-a mai fost niciodată vreuna ca ea!
Va fi o vreme de necaz pentru Iacov,
    dar Iacov va fi izbăvit din ea.

În ziua aceea, zice Domnul Oştirilor,
    voi sfărâma jugul de pe gâtul lor[a],
le[b] voi rupe legăturile
    şi străinii nu îi[c] vor mai înrobi.
În schimb, vor sluji Domnului, Dumnezeul lor,
    şi împăratului lor David, pe care li-l voi ridica.

10 De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul;
    nu te înspăimânta, Israele!
Căci iată, te voi elibera din teritoriul cel îndepărtat
    şi-ţi voi izbăvi urmaşii[d] din ţara în care sunt captivi.
Iacov se va întoarce, va avea odihnă şi linişte
    şi nimeni nu-l va mai îngrozi,
11 căci Eu sunt cu tine ca să te izbăvesc
    zice Domnul.
Voi nimici toate neamurile
    printre care te-am risipit,
        dar pe tine nu te voi nimici.
Te voi disciplina însă cu dreptate;
    nu pot să te las nepedepsit.»“

12 „Aşa vorbeşte Domnul:

«Lovitura ta este de nevindecat
    şi rana ta este incurabilă.
13 Nu este nimeni care să-ţi apere cauza,
    nu este nici o doctorie pentru rana ta
        şi nici un mijloc de vindecare.
14 Toţi iubiţii tăi te-au uitat
    şi nici unuia nu-i mai pasă de tine.
Te-am lovit aşa cum loveşte un duşman
    şi te-am disciplinat ca un om nemilos
pentru că vina ta este aşa de mare,
    iar păcatele tale atât de numeroase.
15 De ce te plângi de rana ta,
    de durerea ta ce nu are vindecare?
Ţi-am făcut aceste lucruri
    din cauză că vina ta este atât de mare,
iar păcatele tale atât de numeroase.

16 Totuşi, toţi cei ce te mănâncă vor fi mâncaţi;
    toţi duşmanii tăi, toţi, vor fi duşi în captivitate.
Cei ce te jefuiesc vor fi jefuiţi
    şi pe toţi cei ce te prădează îi voi da Eu ca pradă.
17 Pe tine însă te voi vindeca
    şi-ţi voi lega rănile, zice Domnul,
pentru că eşti numit ‘Cel alungat’,
    ‘Sionul de care nimănui nu-i pasă.’»“

Apocalipsa 21:5-27

Cel Ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“ A mai zis: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate!“ Apoi mi-a zis: „S-a terminat! Eu sunt Alfa şi Omega[a], Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce învinge, va moşteni aceste lucruri şi Eu voi fi Dumnezeul Lui, iar el va fi fiul Meu. Cât despre laşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în lacul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua.“

Noul Ierusalim[b]

Unul din cei şapte îngeri, care au avut cele şapte vase pline cu ultimele şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, spunând: „Vino! Îţi voi arăta mireasa, soţia Mielului!“ 10 M-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat Cetatea Sfântă, Ierusalimul, coborând din cer, de la Dumnezeu. 11 Ea avea slava lui Dumnezeu, iar strălucirea ei era ca a unei pietre deosebit de preţioasă, ca un jasp, strălucind ca şi cristalul. 12 Avea un zid mare şi înalt, avea douăsprezece porţi, iar la porţi – doisprezece îngeri. Pe ele erau scrise numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. 13 Trei porţi erau spre răsărit, trei porţi spre nord, trei porţi spre sud şi trei porţi spre apus. 14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele erau numele celor doisprezece apostoli ai Mielului.

15 Cel care a vorbit cu mine avea o trestie de aur pentru măsurat, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. 16 Cetatea era aşezată în formă de pătrat, lungimea ei fiind la fel ca şi lăţimea. A măsurat cetatea cu trestia şi era de douăsprezece mii de stadii[c]. Lungimea, lăţimea şi înălţimea erau la fel. 17 A măsurat şi zidul şi era de o sută patruzeci şi patru de coţi[d], după unitatea de măsură a omului, căci pe aceasta o folosea îngerul. 18 Zidul era construit din jasp, iar cetatea era din aur curat, asemenea sticlei curate. 19 Temeliile zidului cetăţii erau decorate cu tot felul de pietre preţioase. Prima temelie era de jasp, a doua – de safir, a treia – de calcedonie, a patra – de smarald, 20 a cincea – de sardonix, a şasea – de sardiu, a şaptea – de crisolit, a opta – de beril, a noua – de topaz, a zecea – de crisopraz, a unsprezecea – de iacint, a douăsprezecea – de ametist.[e] 21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare; fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Strada cetăţii era din aur curat, limpede ca sticla.

22 N-am văzut nici un templu în cetate, pentru că Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic şi Mielul sunt Templul ei. 23 Cetatea nu are nevoie nici de soare, nici de lună, ca să-i dea lumină, pentru că o luminează slava lui Dumnezeu, iar Mielul este sfeşnicul ei. 24 Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îşi vor aduce gloria în ea. 25 Porţile ei nu vor fi închise niciodată ziua şi acolo nu va mai fi noapte. 26 Gloria şi onoarea neamurilor vor fi aduse în ea. 27 Nimic necurat nu va intra în ea şi nimeni care trăieşte în spurcăciune şi minciună, ci doar cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii Mielului.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.