Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Luca 1:68-79

68 „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
    pentru că a venit în ajutor şi Şi-a răscumpărat poporul!
69 El ne-a ridicat un corn al mântuirii[a]
    în casa[b] slujitorului Său David,
70 aşa cum a spus prin gura sfinţilor Săi profeţi din vechime,
71 şi ne-a adus izbăvire de duşmanii noştri şi din mâinile celor ce ne urăsc.
72 El Îşi arată astfel îndurarea faţă de strămoşii noştri
    şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,
73 de jurământul pe care i l-a făcut lui Avraam, tatăl nostru,
    potrivit căruia, ne va da voie, 74 izbăviţi fiind din mâna duşmanilor noştri,
să-I slujim fără teamă, 75 în sfinţenie şi dreptate înaintea Lui,
    în toate zilele noastre.

76 Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt!
    Căci vei merge înaintea Domnului ca să pregăteşti căile Lui,
77 să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii,
    prin iertarea păcatelor lui,
78 datorită îndurării nemărginite[c] a Dumnezeului nostru,
    în urma căreia va veni în ajutorul nostru Soarele din înălţime,
79 ca să strălucească peste cei aflaţi în întuneric
    şi în umbra morţii,
        ca să ne călăuzească picioarele pe calea păcii.“

Ieremia 22:18-30

Mesaj către Iehoiachim

18 „De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda:

Nu-l vor jeli, zicând:
    «Vai, fratele meu! Vai, sora mea!»
Nu-l vor jeli, zicând:
    «Vai, stăpâne! Vai, Maiestate!»,
19 ci va fi înmormântat ca un măgar:
    va fi târât afară şi aruncat
        dincolo de porţile Ierusalimului.“

20 „Suie-te pe Liban şi strigă!
    Înalţă-ţi glasul în Başan,
strigă de pe Abarim,
    căci toţi iubiţii tăi[a] sunt zdrobiţi.
21 Ţi-am vorbit când îţi mergea bine,
    dar tu ai zis: «Nu voi asculta!»
Aceasta ţi-a fost umblarea încă din tinereţe,
    căci nu ai ascultat de glasul Meu!
22 Vântul îi va împrăştia pe toţi păstorii tăi,
    iar iubiţii tăi vor merge în captivitate.
Atunci vei fi dat de ruşine şi umilit
    din cauza întregii tale răutăţi.
23 Tu, care locuieşti în Liban[b],
    care îţi ai cuibul între cedri,
o, cum vei mai geme când te vor ajunge durerile,
    dureri ca ale unei femei în chinurile naşterii!

Mesaj către Iehoiachin

24 Viu sunt Eu, zice Domnul, căci, chiar dacă tu, Iehoiachin[c], fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda, ai fi un inel cu sigiliu în mâna Mea cea dreaptă, şi de acolo te-aş scoate! 25 Te voi da în mâinile celor ce caută să-ţi ia viaţa, în mâinile celor de care ţi-e frică, în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi în mâinile caldeenilor. 26 Te voi arunca împreună cu mama ta, care te-a născut, într-o altă ţară, unde nu v-aţi născut, şi acolo veţi muri. 27 Nu vă veţi mai întoarce în ţara în care doriţi să vă întoarceţi.“

28 „Este oare acest om, Iehoiachin, un vas dispreţuit şi sfărâmat,
    pe care nu-l mai doreşte nimeni?
De ce sunt aruncaţi oare, el şi urmaşii[d] lui,
    într-o ţară pe care n-o cunosc?
29 O, ţară, ţară, ţară,
    ascultă Cuvântul Domnului!
30 Aşa vorbeşte Domnul:
    «Înscrieţi-l în sul pe omul acesta ca pe unul lipsit de copii,
        un om care nu va prospera de-a lungul vieţii lui,
căci nici unul din urmaşii lui nu va prospera;
    nici unul nu va şedea pe tronul lui David
        şi nu va mai domni în Iuda.»“

Luca 18:15-17

Isus şi copilaşii

15 I-au adus şi nişte copilaşi ca să se atingă de ei[a], dar ucenicii, când au văzut aceasta, i-au mustrat pe cei care i-au adus. 16 Isus însă i-a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei! 17 Adevărat vă spun că cel care nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!“

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.