Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Isaia 65:17-25

Ceruri noi şi un pământ nou

17 Căci iată, creez ceruri noi
    şi un pământ nou!
Lucrurile de dinainte nu vor mai fi amintite
    şi nu vor mai reveni în mintea nimănui.
18 Prin urmare, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru totdeauna
    de ceea ce creez,
căci iată, creez Ierusalimul pentru a fi o veselie
    şi poporul lui, o bucurie.
19 Mă voi bucura de Ierusalim
    şi mă voi veseli de poporul Meu.
Nu se va mai auzi în el nici plâns
    şi nici ţipăt,
20 nu va mai fi acolo
    nici un sugar care să trăiască doar câteva zile
        şi nici un bătrân care să nu-şi împlinească zilele.
Cel care va muri la o sută de ani
    va fi considerat tânăr[a]
şi cel care nu va ajunge[b] suta de ani
    va fi considerat blestemat.
21 Îşi vor construi case şi vor locui în ele;
    vor planta vii şi vor mânca rodul lor.
22 Ei nu vor mai zidi case ca alţii să locuiască în ele,
    nu vor mai planta ca alţii să mănânce,
căci, precum zilele unui copac,
    aşa vor fi şi zilele poporului Meu,
iar aleşii Mei se vor bucura pe deplin
    de lucrul mâinilor lor.
23 Ei nu vor trudi în van,
    nici nu vor naşte copii sortiţi pieirii,
căci vor fi o sămânţă binecuvântată de Domnul,
    ei şi urmaşii lor.
24 Înainte ca ei să Mă cheme, Eu le voi răspunde,
    înainte să termine de vorbit, Eu îi voi auzi!
25 Lupul şi mielul vor paşte împreună,
    leul va mânca paie ca boul,
        iar hrana şarpelui va fi ţărâna!
Ei nu vor face rău, nici nu vor distruge ceva
    pe întregul Meu munte sfânt,
        zice Domnul.»“

Isaia 12

Laudă Domnului

12 În ziua aceea, vei zice:

«Te voi lăuda, Doamne,
    căci, deşi ai fost mânios pe mine,
mânia Ta s-a potolit
    şi m-ai mângâiat!
Iată! Dumnezeu este mântuirea mea!
    Voi avea încredere şi nu mă voi teme,
pentru că Domnul, da, Domnul este tăria şi cântecul meu;
    El este mântuirea mea!»
Cu bucurie veţi scoate apă
    din izvoarele mântuirii.

În acea zi veţi zice:

Lăudaţi pe Domnul! Chemaţi Numele Său!
    Faceţi cunoscute printre popoare faptele Lui!
        Declaraţi că Numele Său este înălţat!
Cântaţi Domnului, pentru că a făcut lucruri măreţe!
    Fie acestea cunoscute în întreaga lume!
Strigaţi şi chiuiţi de bucurie, locuitori ai Sionului,
    căci mare este între voi Sfântul lui Israel!“

2 Tesaloniceni 3:6-13

Împotriva leneviei

Vă poruncim, fraţilor, în Numele Domnului nostru Isus Cristos, să vă îndepărtaţi de orice frate care trăieşte în lenevie şi nu după tradiţia pe care aţi[a] primit-o de la noi! Voi înşivă ştiţi că trebuie să urmaţi exemplul nostru; noi n-am fost leneşi când am fost la voi, n-am mâncat pâinea nimănui fără s-o plătim, ci, cu trudă şi muncă grea, am lucrat zi şi noapte, ca să nu fim o povară pentru nici unul dintre voi. Şi aceasta nu pentru că n-am avea acest drept, ci ca să fim un exemplu pe care să-l urmaţi. 10 Atunci când eram la voi v-am dat această poruncă: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.“ 11 Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în lenevie; ei nu lucrează nimic şi sunt sâcâitori. 12 Unor astfel de oameni le poruncim şi îi încurajăm în Domnul Isus Cristos să-şi mănânce pâinea, lucrând în linişte. 13 Însă voi, fraţilor, să nu obosiţi făcând binele!

Luca 21:5-19

Semne ale sfârşitului

În timp ce unii vorbeau despre Templu, că este împodobit[a] cu pietre frumoase[b] şi cu daruri, El a zis:

– Cât despre aceste lucruri pe care le vedeţi, vor veni zile când nu va fi lăsată piatră pe piatră; totul va fi dărâmat.[c]

Ei L-au întrebat:

– Învăţătorule, când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când urmează să se întâmple acestea?

El le-a răspuns:

– Vedeţi să nu fiţi duşi în rătăcire! Căci vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela!“ şi „Vremea se apropie!“ Să nu vă duceţi după ei! Când veţi auzi de războaie şi răscoale, să nu vă îngroziţi, căci întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârşitul nu va fi imediat.

10 Apoi El le-a zis:

– Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. 11 Vor fi cutremure mari şi foamete, şi molime în diverse locuri; vor fi manifestări înspăimântătoare şi semne mari din cer. 12 Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor persecuta. Vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în închisori şi vă vor duce înaintea regilor şi înaintea guvernatorilor din pricina Numelui Meu. 13 Vi se va da astfel prilejul să fiţi mărturie înaintea lor. 14 Hotărâţi-vă deci în inimile voastre să nu vă pregătiţi mai dinainte apărarea! 15 Căci Eu vă voi da cuvinte şi o înţelepciune căreia nici unul din potrivnicii voştri nu i se va putea opune şi n-o va putea contrazice! 16 Veţi fi trădaţi chiar şi de părinţi, de fraţi, de rude şi de prieteni, iar pe unii dintre voi vă vor da la moarte. 17 Şi veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu. 18 Dar nici un fir de păr din cap nu vi se va pierde. 19 Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele[d].

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.