Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos şi plângeam amintindu-ne de Sion.
2 Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din ţinutul acela,
3 căci acolo, cei ce ne-au înrobit ne cereau cântece,
asupritorii noştri ne cereau bucurie:
„Cântaţi-ne din cântecele Sionului!“
4 Cum să cântăm noi cântecele Domnului
pe un pământ străin?
5 Ierusalime, dacă te voi uita,
să-şi uite şi dreapta mea destoinicia!
6 Limba mea să se lipească de cerul gurii mele
dacă nu îmi voi aminti de tine
şi dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7 Doamne, adu-Ţi aminte de edomiţii
care, la căderea Ierusalimului,
ziceau: „Radeţi!
Radeţi tot până la temelie!“
8 Fiică a Babilonului, sortită pustiirii!
Ferice de acela care-ţi va răsplăti
ceea ce tu ne-ai făcut!
9 Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi
şi-i va zdrobi de stâncă!
Rugăciunea poporului
5 Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
Uită-te şi vezi ruşinea noastră!
2 Moştenirea noastră s-a dus la necunoscuţi,
iar casele noastre – la străini.
3 Am ajuns orfani de tată,
iar mamele noastre sunt ca nişte văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani,
iar lemnele noastre trebuie să le cumpărăm.
5 Prigonitorii noştri sunt pe urmele noastre.
Suntem obosiţi, dar nu suntem lăsaţi să ne odihnim.
6 Ne-am aliat cu Egiptul şi cu Asiria,
ca să ne săturăm cu pâine.
7 Părinţii noştri au păcătuit şi nu mai sunt,
iar noi purtăm pedeapsa lor.
8 Sclavii stăpânesc peste noi
şi nimeni nu ne eliberează din mâna lor.
9 Ne câştigăm pâinea riscându-ne viaţa
din cauza sabiei din pustie.
10 Ne arde pielea ca un cuptor
de febra pricinuită de foame.
11 Au necinstit pe femei în Sion,
pe fecioare – în cetăţile lui Iuda.
12 Prinţii au fost spânzuraţi de mâinile lor,
iar bătrânilor nu li s-a dat cinste.
13 Tinerii trudesc la piatra de moară,
iar copiii cad sub poverile de lemne.
14 Bătrânii nu mai vin la poarta cetăţii,
iar tinerii au încetat să mai cânte.
15 S-a dus bucuria din inimile noastre,
iar dansul nostru s-a prefăcut în jale.
16 A căzut coroana de pe capul nostru.
Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Iată de ce ne leşină inima,
iată de ce ni s-au întunecat ochii:
18 muntele Sion a ajuns pustiit
şi pe el se plimbă şacalii[a].
19 Doamne, Tu împărăţeşti veşnic.
Tronul Tău dăinuie din generaţie în generaţie.
20 De ce să ne uiţi pentru totdeauna?
De ce să ne părăseşti pentru mult timp?[b]
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, ca astfel să ne întoarcem!
Dă-ne iarăşi zile ca cele din trecut!
22 Să ne fi respins Tu oare de tot
şi să te fi mâniat Tu pe noi peste măsură?!
12 În ziua următoare, după ce au ieşit din Betania, lui Isus I s-a făcut foame. 13 A văzut de departe un smochin care avea frunze şi S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns, n-a găsit decât frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. 14 Atunci i-a zis: „În veac să nu mai mănânce nimeni roade din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceasta.
Smochinul uscat. Puterea credinţei
20 Dimineaţa, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. 21 Petru şi-a amintit ce se întâmplase şi i-a zis:
– Rabbi[a], iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat!
22 Isus a răspuns:
– Aveţi credinţă în Dumnezeu! 23 Adevărat[b] vă spun că dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“ şi nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se va întâmpla, i se va da întocmai! 24 De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.