Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
19 Îmi amintesc de durerea şi de rătăcirea mea,
de amărăciune şi de pelin.
20 Sufletul meu îşi aduce aminte mereu de ele
şi se întristează în mine.
21 Dar iată ce-mi vine în minte
şi ce mă face să mai nădăjduiesc:
22 „Îndurările[a] Domnului nu s-au sfârşit,
mila Lui nu este la capăt.[b]
23 Ele se înnoiesc în fiecare dimineaţă;
mare este credincioşia Ta!“
24 Am zis sufletului meu: „Domnul este moştenirea mea
şi de aceea voi nădăjdui în El!“
25 Domnul este bun cu cel ce nădăjduieşte în El,
cu sufletul care-L caută.
26 Bine este să aştepţi în tăcere
izbăvirea Domnului.
7 În zilele necazului şi ale rătăcirii lui,
Ierusalimul îşi aduce aminte
de toate bogăţiile
pe care le-a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna duşmanului,
nimeni nu i-a sărit în ajutor!
Vrăjmaşii l-au privit şi au râs
pe seama prăbuşirii lui.
8 Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
şi de aceea a ajuns murdară[a].
Toţi aceia care o cinsteau, acum o dispreţuiesc,
fiindcă i-au văzut goliciunea[b].
Ea însuşi suspină
şi îşi întoarce faţa.
9 Necurăţia era pe rochia ei
şi nu s-a gândit la sfârşitul său.
Căderea ei a fost de neînţeles
şi n-a fost nimeni s-o consoleze.
„Priveşte-mi, Doamne, durerea,
căci vrăjmaşul a triumfat!”
10 Duşmanul a întins mâna
peste toate bogăţiile ei.
Mai mult, ea a văzut neamurile
intrând în Lăcaş,
când Tu le porunciseşi
să nu intre în adunarea Ta.
11 Toţi cei din popor suspină,
căutând după mâncare.
Ei şi-au dat bogăţiile pentru mâncare,
ca să-şi păstreze viaţa.
Priveşte, Doamne, şi ia aminte
la cât sunt de dispreţuită!
12 Nu înseamnă nimic pentru voi,
cei care treceţi pe lângă mine?
Priviţi şi vedeţi
dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m-a făcut să sufăr
în ziua aprigei Lui mânii!
13 Din înălţimi a trimis un foc
care mi-a pătruns în oase.
A întins o plasă sub picioarele mele
şi m-a răsturnat.
M-a pustiit
şi m-a ostenit în tot timpul zilei.
Isus vindecă doi orbi la Ierihon
29 Când au ieşit din Ierihon, o mare mulţime de oameni L-a urmat pe Isus. 30 Lângă drum stăteau doi orbi. Când au auzit ei că trece Isus, au început să strige:
– Ai milă de noi, (Doamne,)[a] Fiul lui David!
31 Mulţimea îi mustra, spunându-le să tacă, dar ei strigau şi mai tare:
– Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!
32 Isus S-a oprit, i-a chemat şi i-a întrebat:
– Ce vreţi să fac pentru voi?
33 Ei au răspuns:
– Doamne, să ne fie deschişi ochii!
34 Lui Isus I s-a făcut milă de ei şi le-a atins ochii. Imediat ei şi-au recăpătat vederea şi L-au urmat.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.