Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 80:1-2

Psalmul 80

Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii mărturiei“. Al lui Asaf. Un psalm.

Ascultă-ne, Păstor al lui Israel,
    Tu, Care-l conduci pe Iosif ca pe o turmă!
Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor, străluceşte
    peste Efraim, Beniamin şi Manase!
Trezeşte-Ţi puterea
    şi vino să ne salvezi!

Psalmii 80:8-19

Ai adus o vie din Egipt,
    ai alungat neamuri şi ai plantat-o.
I-ai făcut loc,
    iar ea a prins rădăcini
        şi a umplut ţara.
10 Munţii au fost acoperiţi de umbra viei,
    şi cedrii lui Dumnezeu de ramurile ei.
11 Îşi trimitea mlădiţele până la mare[a],
    până la râu[b] se întindeau vlăstarele ei.

12 De ce i-ai străpuns gardul
    ca să o culeagă astfel toţi cei ce trec pe drum?
13 O râmă mistreţul din pădure
    şi o pasc fiarele câmpului.
14 Dumnezeu al Oştirilor[c], întoarce-Te, Te rog!
    Priveşte din ceruri şi ia aminte!
Cercetează via aceasta,
15     rădăcina pe care a sădit-o dreapta Ta,
        fiul pe care l-ai înălţat pentru Tine!

16 Este arsă de foc şi tăiată.
    Poporul Tău piere din pricina mustrării feţei Tale.
17 Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale,
    peste fiul omului pe care l-ai înălţat pentru Tine!
18 Atunci noi nu ne vom mai întoarce de la Tine!
    Înviorează-ne şi vom chema Numele Tău!

19 Doamne, Dumnezeul Oştirilor, adu-ne înapoi!
    Fă să lumineze faţa Ta peste noi
        şi vom fi eliberaţi!

Isaia 3:1-17

Judecată asupra Ierusalimului şi asupra Iudeii

Acum Stăpânul, Domnul Oştirilor,
    va lua din Ierusalim şi din Iuda
orice sprijin şi ajutor,
    toată resursa de pâine
        şi toată resursa de apă;
orice viteaz şi soldat,
    judecător şi profet,
        prezicător şi bătrân;
orice căpetenie peste cincizeci şi demnitar,
    sfetnic, meşteşugar priceput şi vrăjitor iscusit.

Le voi da băieţi drept conducători
    şi nişte copii îi vor conduce.
Oamenii se vor asupri unii pe alţii,
    fiecare se va asupri unul pe celălalt,
        fiecare pe semenul său;
cel tânăr se va ridica împotriva celui bătrân,
    şi cel de rând împotriva celui onorat.

Un om îl va apuca pe unul din fraţii săi,
    în casa tatălui său, şi-i va zice:
«Tu ai o mantie, fii conducătorul nostru!
    Stăpâneşte peste această grămadă de ruine!»
Însă, tot în ziua aceea, celălalt va striga:
    «Nu pot eu să fiu doctor!
În casa mea n-am nici mâncare, nici îmbrăcăminte;
    nu mă puneţi conducător al acestui popor!»

Ierusalimul s-a clătinat
    şi Iuda s-a prăbuşit,
pentru că vorbele şi faptele lor sunt împotriva Domnului,
    sfidând prezenţa Sa glorioasă.

Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor.
    Îşi arată păcatul precum făcea Sodoma; nu-l ascund!
Vai de ei!
    Şi-au adus nenorocirea asupra lor.

10 Spuneţi-le celor drepţi că de ei va fi bine!
    Ei se vor bucura de rodul faptelor lor.
11 Vai de cei răi! Nenorocirea este peste ei,
    pentru că li se va face după faptele lor.

12 Copiii Îmi asupresc poporul,
    iar femeile îl stăpânesc.
Poporul Meu, conducătorii voştri vă duc în rătăcire
    şi încurcă mersul căilor voastre!

13 Domnul Se ridică să acuze;
    stă în picioare să judece popoarele;
14 Domnul intră la judecată
    cu bătrânii şi cu prinţii poporului Său.
«Voi aţi devorat via!
    Prada de la cel sărac este în casele voastre!
15 Cu ce drept Îmi călcaţi în picioare poporul
    şi zdrobiţi faţa celui sărac?» zice Stăpânul, Domnul Oştirilor.

16 Domnul a zis:
    «Fiicele Sionului sunt mândre,
umblă cu gâtul întins,
    aruncă priviri galeşe,
călcând cu paşi mărunţi
    şi cu podoabele zornăindu-le pe glezne.
17 De aceea Stăpânul va aduce râie pe capetele fiicelor Sionului,
    Domnul le va dezveli părţile ascunse[a]

Evrei 10:32-39

32 Amintiţi-vă însă de acele zile de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi îndurat multă luptă, în suferinţe, 33 fiind uneori expuşi în mod public abuzului şi persecuţiei, iar alteori fiind părtaşi cu cei ce au fost trataţi astfel. 34 Aţi împărtăşit suferinţele celor închişi şi aţi răbdat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, ştiind că voi aveţi ceva mai bun şi care rămâne. 35 De aceea, să nu vă părăsiţi acea încredere, care aduce o mare răsplată! 36 Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu, să puteţi primi ceea ce a fost promis.

37 „Totuşi, încă puţin, foarte puţin, şi Cel Ce vine va veni şi nu va întârzia!
38 Însă cel drept al Meu va trăi prin credinţă.
    Sufletul Meu nu găseşte plăcere în cel care dă înapoi.“[a]

39 Însă noi nu suntem dintre cei ce dau înapoi şi care astfel sunt pierduţi, ci dintre cei ce au credinţă pentru a-şi scăpa sufletul.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.