Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 11

Psalmul 11

Pentru dirijor. Al lui David.

La Domnul găsesc adăpost! Cum puteţi să-mi spuneţi:
    „Fugi în munţii voştri ca o pasăre“?
Cei răi îşi încordează arcul,
    îşi potrivesc săgeata pe coardă,
ca să-l ţintească pe întuneric
    pe cel cu inima cinstită.
Când temeliile se surpă,
    ce mai poate face cel drept?

Domnul este în Templul Său cel sfânt,
    Domnul este pe tronul Lui din ceruri.
Ochii Lui privesc
    şi pleoapele Lui îi cercetează pe fiii oamenilor.
Domnul îl cercetează pe cel drept,
    dar pe cel rău şi pe cel ce iubeşte violenţa,
        sufletul Lui îi urăşte.[a]
Peste cei răi va face să plouă cărbuni aprinşi şi pucioasă,
    un vânt dogoritor este cupa de care au parte,
căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea,
    iar cei drepţi privesc faţa Lui.

Isaia 24:1-13

Judecată asupra întregului pământ

24 „Iată! Domnul este pe cale să pustiască pământul,
    să facă din el o pustie;
va face din suprafaţa sa o ruină
    şi-i va împrăştia locuitorii.
La fel i se va întâmpla preotului, ca poporului,
    stăpânului, ca sclavului său,
stăpânei, ca slujnicei ei,
    celui ce vinde, ca celui ce cumpără,
celui ce împrumută, ca celui ce ia cu împrumut
    şi celui ce i se datorează, ca datornicului.
Pământul va fi în întregime pustiit
    şi jefuit,
        căci Domnul a rostit acest cuvânt.
Pământul se usucă şi se ofileşte,
    lumea suferă şi se veştejeşte,
        iar conducătorii popoarelor lumii suferă şi ei.
Pământul este pângărit de propriii săi locuitori,
    care au încălcat legile, au nesocotit poruncile
        şi au rupt legământul cel veşnic.
De aceea un blestem devorează pământul,
    iar locuitorii lui îşi ispăşesc vina;
de aceea sunt mistuiţi locuitorii pământului,
    doar câţiva fiind cruţaţi.
Mustul se usucă, iar viţa-de-vie se veştejeşte;
    toţi cei cu inima veselă suspină.
Veselia tamburinelor a încetat,
    zgomotul celor ce petrec s-a oprit,
        bucuria lirei s-a sfârşit.
Nu se mai bea vin cântând,
    iar băutura tare este amară pentru cei ce o beau.
10 Cetatea pustie stă dărâmată;
    toate casele sunt închise, nimeni nu poate intra.
11 Pe străzi ei strigă după vin;
    orice bucurie s-a dus
        şi veselia a fost izgonită din ţară.
12 Cetatea e lăsată în ruine,
    iar poarta îi este sfărâmată.
13 Pe întinderea pământului
    şi în mijlocul popoarelor
va fi ca atunci când se scutură măslinul,
    ca atunci când rămân câţiva ciorchini după culesul viei.

Evrei 11:17-28

17 Prin credinţă l-a jertfit Avraam pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare; el, cel care a primit promisiunile, a fost gata să-şi jertfească singurul fiu, 18 chiar dacă i se spusese: „Prin Isaac îşi va primi numele sămânţa ta.“[a] 19 El s-a gândit că Dumnezeu poate să învie pe cineva din morţi şi, figurat vorbind, aşa l-a primit înapoi. 20 Prin credinţă i-a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau cu privire la viitor. 21 Prin credinţă i-a binecuvântat Iacov, când era pe moarte, pe fiecare dintre fiii lui Iosif şi s-a închinat rezemându-se pe vârful toiagului său.[b] 22 Prin credinţă a vorbit Iosif la sfârşitul vieţii sale despre exodul poporului Israel şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

23 Prin credinţă a fost ascuns Moise de către părinţii săi timp de trei luni, după ce s-a născut – pentru că au văzut că era un copil frumos şi nu s-au temut de porunca împăratului. 24 Prin credinţă a refuzat Moise, când a crescut, să fie numit „fiul fiicei lui Faraon“, 25 alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de păcat pentru puţin timp. 26 El a considerat abuzul suferit pentru Cristos ca fiind o bogăţie mai mare decât bogăţiile Egiptului, pentru că el îşi aţintise privirea la răsplata viitoare. 27 Prin credinţă a ieşit din Egipt, fără să se teamă de mânia monarhului; el a perseverat, ca şi când L-ar fi văzut pe Cel Ce este nevăzut. 28 Prin credinţă a instaurat Paştele şi stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu-i omoare pe întâii lor născuţi.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.