Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 11

Psalmul 11

Pentru dirijor. Al lui David.

La Domnul găsesc adăpost! Cum puteţi să-mi spuneţi:
    „Fugi în munţii voştri ca o pasăre“?
Cei răi îşi încordează arcul,
    îşi potrivesc săgeata pe coardă,
ca să-l ţintească pe întuneric
    pe cel cu inima cinstită.
Când temeliile se surpă,
    ce mai poate face cel drept?

Domnul este în Templul Său cel sfânt,
    Domnul este pe tronul Lui din ceruri.
Ochii Lui privesc
    şi pleoapele Lui îi cercetează pe fiii oamenilor.
Domnul îl cercetează pe cel drept,
    dar pe cel rău şi pe cel ce iubeşte violenţa,
        sufletul Lui îi urăşte.[a]
Peste cei răi va face să plouă cărbuni aprinşi şi pucioasă,
    un vânt dogoritor este cupa de care au parte,
căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea,
    iar cei drepţi privesc faţa Lui.

Isaia 2:1-4

Aceasta este ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoţ, cu privire la Iuda şi la Ierusalim:

Muntele Casei Domnului

„În zilele de pe urmă,
    muntele Casei Domnului
va fi aşezat drept cel mai înalt dintre munţi,
    va fi înălţat deasupra dealurilor
        şi toate neamurile vor curge spre el.
Multe popoare vor veni şi vor zice:
    «Să mergem şi să ne suim la muntele Domnului,
        la Casa Dumnezeului lui Iacov!
El să ne înveţe căile Sale,
    şi noi să umblăm pe cărările Sale!»
Căci din Sion va ieşi Legea,
    iar Cuvântul Domnului – din Ierusalim.
El va judeca între neamuri
    şi va hotărî pentru multe popoare.
Ele îşi vor făuri din săbii pluguri,
    şi din suliţe – cosoare.
Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam
    şi nu vor mai învăţa războiul.

Evrei 11:1-7

Prin credinţă

11 Credinţa este o încredere în lucrurile nădăjduite, o certitudine cu privire la lucrurile nevăzute. Prin aceasta cei din vechime au fost vorbiţi de bine.

Prin credinţă înţelegem că veacurile au fost create prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât ceea ce se vede a fost făcut din lucruri care nu se văd.

Prin credinţă I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain. Prin aceasta s-a spus despre el că este drept, atunci când Dumnezeu a vorbit de bine despre darurile sale. El a murit, însă prin credinţa sa, el încă vorbeşte.

Prin credinţă a fost luat Enoh, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu l-a luat. Căci înainte de strămutarea lui s-a depus mărturie că Îi era plăcut lui Dumnezeu. Şi fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi, pentru că oricine se apropie de El trebuie să creadă că El există şi că îi răsplăteşte pe cei ce-L caută.

Prin credinţă a ascultat Noe, când a fost avertizat cu privire la lucruri pe care el încă nu le vedea, şi a construit o arcă, pentru a-şi salva familia. Prin aceasta el a condamnat lumea şi a devenit un moştenitor al dreptăţii care este potrivit cu credinţa.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.