Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Amos 7:7-17

După aceea mi-a arătat următoarele: am văzut că Stăpânul stătea lângă un zid şi avea în mână un fir cu plumb, cu care fusese verificat zidul. Domnul m-a întrebat:

– Ce vezi tu, Amos?

– Un fir cu plumb, am răspuns eu.

Atunci Stăpânul mi-a zis:

– Iată, voi pune firul cu plumb în mijlocul poporului meu, Israel! Nu-l voi mai cruţa!

Înălţimile lui Isaac[a] vor fi pustiite,
    iar sanctuarele lui Israel vor fi nimicite;
        Mă voi ridica cu sabia împotriva Casei lui Ieroboam.

Amos şi Amaţia

10 Amaţia, preotul de la Betel, a trimis mesageri la Ieroboam, regele lui Israel, ca să i se spună: „Amos unelteşte împotriva ta în mijlocul Casei lui Israel; ţara nu mai poate suporta toate cuvintele lui! 11 Căci iată ce spune Amos:

«Ieroboam[b] va pieri de sabie,
    iar Israel va fi dus, în mod sigur, în captivitate,
        departe de ţara sa!»“

12 Apoi Amaţia i-a zis lui Amos:

– Pleacă, văzătorule! Întoarce-te în ţara lui Iuda! Mănâncă-ţi acolo pâinea şi acolo să profeţeşti! 13 Să nu mai profeţeşti la Betel, căci el este sanctuarul regelui şi templul regatului!

14 Amos i-a răspuns lui Amaţia, zicând:

– Eu n-am fost nici profet, nici fiu de profet, ci oier şi îngrijitor de sicomori. 15 Dar Domnul m-a luat de la oi şi mi-a zis: „Du-te şi profeţeşte poporului meu, Israel!“ 16 Acum, ascultă Cuvântul Domnului! Tu zici:

„Să nu profeţeşti împotriva lui Israel
    şi să nu predici împotriva Casei lui Isaac!“

17 De aceea, aşa vorbeşte Domnul:

„Soţia ta va deveni o prostituată în cetate,
    iar fiii tăi şi fiicele tale vor cădea răpuşi de sabie!
Ogorul tău va fi împărţit cu funia de măsurat,
    şi tu însuţi vei muri pe un meleag necurat.
Iar Israel va fi dus, în mod sigur, în captivitate,
    departe de ţara sa“

Psalmii 82

Psalmul 82

Un psalm al lui Asaf.

Dumnezeu Îşi ia locul în adunarea lui Dumnezeu;
    El judecă în mijlocul „dumnezeilor[a]“.
„Până când veţi mai judeca cu nedreptate
    şi veţi continua să-i favorizaţi pe cei răi?Sela
Faceţi dreptate celui sărman şi orfanului,
    daţi dreptate celui nevoiaş şi lipsit!
Scăpaţi-l pe cel sărman şi pe cel amărât,
    izbăviţi-i din mâna celor răi!“

Dar ei nici nu ştiu, nici nu pricep;
    umblă în întuneric;
        de aceea se clatină temeliile pământului.

Eu am zis: „Sunteţi «dumnezei»,
    fii ai Celui Preaînalt, cu toţii.
Cu siguranţă, însă, veţi muri ca nişte oameni de rând
    şi veţi cădea ca orice alt conducător.“

Ridică-Te, Dumnezeule, şi judecă pământul,
    căci Tu iei în stăpânire toate neamurile!

Coloseni 1:1-14

Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către sfinţii care sunt în Colose, fraţi credincioşi[a] în Cristos: har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru[b]!

Mulţumirea şi rugăciunea lui Pavel pentru biserică

Îi mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, când ne rugăm pentru voi, fiindcă am auzit despre credinţa voastră în Cristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi pentru toţi sfinţii, datorită nădejdii care există pentru voi în ceruri, nădejde despre care voi aţi auzit mai înainte, prin Cuvântul adevărului – Evanghelia[c], care a ajuns până la voi. Ea creşte în toată lumea şi aduce roade; la fel se întâmplă şi între voi din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut cu adevărat harul lui Dumnezeu, aşa cum aţi învăţat de la Epafras, preaiubitul nostru slujitor împreună cu noi şi slujitor credincios al lui Cristos pentru noi[d]. El ne-a făcut cunoscută dragostea voastră în Duhul.

De aceea şi noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să fiţi umpluţi de cunoaşterea voii Lui, cu toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească, 10 pentru a trăi într-un mod vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în toate, rodind tot felul de fapte bune şi crescând în cunoaşterea lui Dumnezeu, 11 fiind întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria Lui slăvită, ca să fiţi pregătiţi să înduraţi totul cu răbdare, 12 mulţumindu-I cu bucurie Tatălui, Care ne-a[e] îndreptăţit să avem parte de moştenirea sfinţilor în Împărăţia[f] luminii. 13 El ne-a scăpat de sub autoritatea întunericului şi ne-a adus în Împărăţia Fiului Său iubit, 14 în Care avem răscumpărarea[g], iertarea păcatelor.

Luca 10:25-37

Pilda samariteanului milostiv

25 Chiar atunci un expert în Lege s-a ridicat să-L pună la încercare pe Isus şi L-a întrebat:

– Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţă veşnică?

26 Isus i-a răspuns:

– Ce este scris în Lege? Ce citeşti acolo?

27 El I-a zis:

– „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată mintea ta[a] şi pe semenul tău ca pe tine însuţi!“[b]

28 Isus i-a zis:

– Ai răspuns corect. Fă aşa şi vei trăi!

29 Dar el, care voia să se justifice, L-a întrebat pe Isus:

– Şi cine este semenul meu?

30 Isus i-a răspuns:

– Un om care cobora de la Ierusalim la Ierihon[c] a căzut în mâinile tâlharilor. Ei l-au dezbrăcat, l-au bătut zdravăn şi apoi au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. 31 Din întâmplare, pe acel drum cobora un preot. Dar când l-a văzut, preotul a trecut înainte, ocolindu-l. 32 Tot aşa şi un levit, când a ajuns în locul acela şi l-a văzut, a trecut înainte ocolindu-l. 33 Însă un samaritean[d], care călătorea şi el pe acolo, când a ajuns în dreptul lui şi l-a văzut, i s-a făcut milă de el. 34 S-a apropiat, i-a bandajat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin. Apoi l-a pus pe propriul lui animal de povară, l-a dus la un han şi a continuat să-l îngrijească. 35 În ziua următoare, a scos doi denari[e], i-a dat hangiului şi i-a zis: „Ai grijă de el, iar când mă voi întoarce, îţi voi plăti eu orice vei mai cheltui în plus!“

36 Care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost semenul celui căzut în mâinile tâlharilor?

37 El I-a răspuns:

– Cel ce şi-a făcut milă de el.

Isus i-a zis:

– Du-te şi fă şi tu la fel!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.