Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 122

Psalmul 122

Un cântec de pelerinaj. Al lui David.

Mă bucur când mi se spune:
    „Să mergem la Casa Domnului!“
Picioarele ni se opresc
    la porţile tale, Ierusalime.

Ierusalimul este zidit ca o cetate
    ce-şi adună poporul în unitate[a].
Acolo vin seminţiile,
    seminţiile Domnului,
ca să laude Numele Domnului,
    aşa cum s-a hotărât pentru Israel,
căci acolo sunt aşezate tronurile de judecată,
    tronurile Casei lui David.

Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!
    „Fie ca cei ce te iubesc să prospere[b]!
Pacea să fie între zidurile tale
    şi liniştea – în palatele tale.“
Din pricina fraţilor mei şi a prietenilor mei,
    îţi urez: „Pacea fie în tine!“
Din pricina Casei Domnului, Dumnezeul nostru,
    îţi doresc: „Bine să-ţi fie!“

Estera 8

Remedierea crizei

În acea zi împăratul Ahaşveroş i-a dat împărătesei Estera proprietatea lui Haman, duşmanul iudeilor, iar Mardoheu a ajuns înaintea împăratului, căci Estera îi spusese că erau rude. Împăratul şi-a scos de pe deget inelul cu sigiliul imperial, pe care-l luase înapoi de la Haman, şi i l-a dat lui Mardoheu. Iar Estera l-a pus pe Mardoheu stăpân peste proprietatea lui Haman.

Apoi Estera s-a dus din nou înaintea împăratului şi i-a vorbit. A căzut la picioarele lui, a plâns şi a implorat mila lui, pentru a opri răul adus de agaghitul Haman şi planul acestuia cu privire la iudei. Împăratul i-a întins Esterei sceptrul de aur. Estera s-a ridicat şi a stat înaintea împăratului. Ea a zis atunci:

– Dacă împăratul găseşte că este bine şi dacă am găsit bunăvoinţă înaintea lui, dacă sfatul acesta i se pare potrivit împăratului, iar eu sunt plăcută înaintea lui, să fie scris să se anuleze scrisorile gândite de Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, pe care le-a scris ca să-i stârpească pe iudeii din toate provinciile împăratului. Cum aş putea să văd eu nenorocirea care va veni peste poporul meu şi cum aş putea să văd nimicirea neamului meu?

Împăratul Ahaşveroş i-a zis atunci împărătesei Estera şi iudeului Mardoheu:

– Iată, i-am dat Esterei proprietatea lui Haman, iar el a fost spânzurat pe spânzurătoare, deoarece ridicase mâna împotriva iudeilor. Scrieţi-le acum iudeilor după placul vostru, în numele împăratului, şi pecetluiţi cu inelul împăratului, căci o scrisoare care a fost scrisă în numele împăratului şi pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi anulată.

Scribii împăratului au fost chemaţi atunci, în luna a treia, adică în luna Sivan[a], în a douăzeci şi treia zi, şi s-a scris fiecare poruncă a lui Mardoheu atât pentru iudei, cât şi pentru satrapi, pentru guvernatori şi pentru conducătorii celor o sută douăzeci şi şapte de provincii care se întindeau din India până în Cuş[b]. S-a scris fiecărei provincii în scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui, iar iudeilor – în scrierea şi limba lor. 10 El a scris în numele împăratului Ahaşveroş, a pecetluit cu inelul împăratului şi a trimis scrisorile prin curieri călare, călărind armăsari crescuţi în herghelia imperială. 11 Potrivit acestui decret, împăratul dădea iudeilor din fiecare cetate dreptul de a se aduna şi de a-şi apăra vieţile, de a nimici, de a ucide şi de a stârpi orice oştire, popor sau provincie care s-ar ridica împotriva lor, a copiilor şi a femeilor lor, ca să le prade averile. 12 Lucrul acesta trebuia să aibă loc în toate provinciile împăratului Ahaşveroş, într-o singură zi, şi anume în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar. 13 O copie a scrisorii era dată ca lege în fiecare provincie, făcându-se cunoscut tuturor popoarelor că iudeii sunt gata ca în acea zi să se răzbune împotriva duşmanilor lor. 14 Curierii, călare pe armăsarii împăratului, au plecat în mare grabă, după porunca împăratului. Decretul a fost dat şi în citadela Susei.

15 Mardoheu a ieşit din prezenţa împăratului, purtând o mantie imperială alb-albăstruie, o coroană mare de aur şi o robă de in subţire şi de purpură. Cei din cetatea Susa strigau de bucurie. 16 Pentru iudei nu era decât fericire şi bucurie, veselie şi onoare. 17 În fiecare provincie şi în fiecare cetate, oriunde ajungea decretul împăratului, era bucurie şi veselie printre iudei, erau ospeţe şi zile de sărbătoare. Şi mulţi oameni din popoarele ţării s-au făcut iudei, căci îi apucase groaza de iudei.

Apocalipsa 2:8-11

Către îngerul bisericii din Smirna

Îngerului bisericii din Smirna[a] scrie-i:

«Acestea sunt cuvintele Celui Dintâi şi Celui De Pe Urmă, Celui Ce a fost mort şi a înviat: ştiu necazul şi sărăcia ta, – dar eşti bogat –, ştiu şi defăimarea din partea celor ce spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci sunt o sinagogă[b] a lui Satan[c]. 10 Nu te teme de nici unul dintre lucrurile pe care urmează să le suferi! Diavolul[d] urmează să-i arunce pe unii dintre voi în închisoare, ca să fiţi încercaţi, şi veţi fi în necaz timp de zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii! 11 Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul! Cel ce învinge, nicidecum nu va fi rănit de moartea a doua.»

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.