Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 17

Psalmul 17

O rugăciune a lui David

Ascultă-mi, Doamne, cauza dreaptă,
    ia aminte la strigătul meu!
Pleacă-Ţi urechea la rugăciunea mea
    nerostită de buze înşelătoare!
Să iasă dinaintea Ta sentinţa dată mie!
    Ochii Tăi să vadă ceea ce este drept!

Dacă vei cerceta inima mea noaptea, când mă vizitezi,
    dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic,
        căci mi-am propus să nu păcătuiesc cu gura.
Cu privire la faptele omului,
    eu m-am ţinut departe de căile celor violenţi,
        după cuvântul buzelor Tale.
Paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale;
    astfel, picioarele nu mi se clatină.

Eu Te chem, căci îmi răspunzi, Dumnezeule!
    Pleacă-Ţi urechea spre mine şi ascultă-mi cuvântul!
Arată-Ţi marea îndurare, Tu, Care prin dreapta Ta,
    îi scapi de împotrivitorii lor pe cei ce caută adăpost.
Păzeşte-mă ca pe lumina ochilor,
    ascunde-mă la umbra aripilor Tale
de cei nelegiuiţi, care vor să mă spulbere,
    de duşmanii mei de moarte, care mă împresoară.

10 Ei sunt plini de grăsime;
    gurile lor vorbesc cu aroganţă.
11 Acum se ţin de paşii mei, mă înconjoară,
    mă pândesc ca să mă doboare la pământ.
12 Parcă ar fi un leu care tânjeşte să sfâşie,
    un pui de leu care aşteaptă în desiş.

13 Ridică-Te, Doamne, înfruntă-l şi trânteşte-l!
    Scapă-mă de cel rău cu sabia Ta!
14 Scapă-mă Doamne, cu mâna Ta, de astfel de oameni,
    de oamenii acestei lumi care-şi au partea în viaţa aceasta!
Tu le umpli pântecele cu bunătăţile Tale, fiii lor se satură
    şi păstrează ce rămâne pentru copiii lor.
15 Eu însă, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta!
    Când mă voi trezi mă voi sătura de chipul Tău.

Iov 1

Prolog

În ţara Uţ, trăia odată un om al cărui nume era Iov. Omul acesta era integru şi drept; el se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. I s-au născut şapte fii şi trei fiice. El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgari şi un număr mare de slujitori. Era cel mai însemnat om dintre toţi locuitorii Răsăritului. Fiii lui obişnuiau să meargă şi să ţină, pe rând, câte un ospăţ în casa fiecăruia în parte; ei le chemau şi pe cele trei surori ale lor ca să mănânce şi să bea împreună cu ei. Când se termina câte un şir de ospeţe, Iov îi chema şi îi sfinţea. El se trezea dimineaţa devreme şi aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând: „Poate fiii mei au păcătuit şi l-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor.“ Aşa obişnuia Iov să facă.

Prima încercare a lui Iov

Într-o zi, fiii[a] lui Dumnezeu au venit pentru a se înfăţişa înaintea Domnului. Satan[b] a venit şi el în mijlocul lor. Domnul l-a întrebat pe Satan:

– De unde vii?

Satan i-a răspuns Domnului:

– De la cutreieratul pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el.

Domnul l-a întrebat pe Satan:

– L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e nimeni ca el pe pământ, un om curat la suflet, drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău.

Atunci Satan I-a răspuns Domnului:

– Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10 Nu l-ai împrejmuit Tu pe el, casa lui şi tot ceea ce are cu ocrotirea Ta? Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui i s-au înmulţit în ţară. 11 Dar ia întinde-Ţi mâna acum şi atinge-te de tot ce are şi vei vedea că Te va blestema în faţă.

12 Domnul i-a răspuns lui Satan:

– Iată, îţi dau pe mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu-ţi întinzi mâna!

Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului.

13 Într-o zi, în timp ce fiii şi fiicele sale mâncau şi beau vin în casa fiului cel mare, întâiul născut, 14 a venit la Iov un mesager care i-a zis: „În timp ce boii tăi erau la plug, iar măgăriţele păşteau lângă ei, 15 nişte sabeeni[c] s-au năpustit asupra lor, i-au luat, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 16 În timp ce acesta încă vorbea, un altul a venit şi i-a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile şi slujitorii, i-a ars de tot. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 17 În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Nişte caldeeni[d], împărţiţi în trei cete, au năvălit, ţi-au luat cămilele, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 18 În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Fiii şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut. 19 Dintr-odată un vânt puternic a suflat dinspre pustie, a izbit în cele patru colţuri ale casei şi astfel casa s-a prăbuşit peste tineri şi au murit. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“

20 Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia şi şi-a ras capul. A căzut la pământ, s-a închinat 21 şi a zis:

„Gol am ieşit din pântecele mamei mele
    şi gol mă voi întoarce în pământ[e]!
Domnul a dat, Domnul a luat,
    fie Numele Domnului binecuvântat!“

22 În toate acestea Iov n-a păcătuit, n-a aruncat vina asupra lui Dumnezeu.

Luca 21:34-22:6

34 Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare, cu beţii şi cu îngrijorările vieţii şi astfel ziua aceea să vină asupra voastră pe neaşteptate, 35 ca o capcană! Căci ea va veni peste toţi locuitorii de pe toată faţa pământului. 36 Vegheaţi tot timpul, rugându-vă să puteţi scăpa de toate aceste lucruri care urmează să se întâmple şi să puteţi sta în picioare înaintea Fiului Omului!

37 În fiecare zi Isus dădea învăţătură în Templu, iar în fiecare seară ieşea şi-Şi petrecea noaptea pe muntele numit „al Măslinilor“. 38 Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în Templu, ca să-L asculte.

Trădarea lui Iuda

22 Se apropia Sărbătoarea Azimelor, căreia i se spune şi „Paştele“.[a] Conducătorii preoţilor şi cărturarii căutau o modalitate să-L omoare pe Isus, căci se temeau de popor. Atunci Satan[b] a intrat în Iuda, numit „Iscarioteanul“, care era din numărul celor doisprezece. Acesta s-a dus şi a discutat cu conducătorii preoţilor şi cu comandanţii gărzii Templului cum să-L dea pe mâna lor. Ei s-au bucurat şi au stabilit să-i dea bani. El a fost de acord şi a început să caute un prilej ca să-L dea pe mâna lor, în absenţa mulţimii.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.