Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Chemarea lui Ezechiel

1 În al treizecilea an^[a], în a cincea zi a lunii a patra^[b], în timp ce mă aflam printre exilaţii de lângă râul Chebar, cerurile s-au deschis şi am văzut vedenii dumnezeieşti.

² În a cincea zi a lunii – era al cincilea an de exil al regelui Iehoiachin – ³ Cuvântul Domnului a venit la Ezechiel, fiul preotului Buzi,^[c] în ţara caldeenilor^[d], la râul Chebar, şi mâna Domnului a fost peste el acolo.

⁴ M-am uitat şi am văzut un vânt năprasnic venind dinspre nord şi aducând cu el un nor mare strălucind de jur împrejur şi fulgere luminând. În mijloc, în inima focului, era ceva ca metalul lustruit^[e]. ⁵ În mijlocul lui se afla ceva asemănător cu patru fiinţe, a căror înfăţişare era ca înfăţişarea unui om. ⁶ Fiecare fiinţă avea câte patru feţe şi câte patru aripi. ⁷ Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era asemenea copitei unui viţel, strălucind ca bronzul lustruit. ⁸ Sub aripile lor, pe fiecare din cele patru părţi, se afla câte o mână de om. Toate cele patru fiinţe aveau feţe şi aripi. ⁹ Se atingeau una de alta cu aripile, astfel încât nu se răsuceau în mers, ci, când mergeau, fiecare se orienta drept înainte.

¹⁰ Feţele lor arătau astfel: înainte, fiecare fiinţă avea câte o faţă de om; în partea dreaptă, toate cele patru fiinţe aveau câte o faţă de leu; în partea stângă, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur. ¹¹ Aşa arătau feţele lor. Aripile le erau întinse în sus; fiecare avea două aripi, cu care atingea aripile celor de lângă ea, şi alte două aripi cu care îşi acoperea trupul. ¹² Fiecare dintre cele patru fiinţe mergea înainte: mergeau încotro le îndruma duhul să meargă, fără să se abată din mersul lor. ¹³ Aspectul fiinţelor, înfăţişarea lor exterioară, era asemenea unor cărbuni aprinşi, asemenea unor torţe care umblau încoace şi încolo printre fiinţe. Strălucirea lor era ca a focului, iar din foc ieşeau străfulgerări. ¹⁴ Fiinţele fugeau şi se întorceau cu o repeziciune ca a fulgerului.

¹⁵ În timp ce mă uitam la acele fiinţe, am observat că pe pământ, în apropierea fiecărei fiinţe, se afla câte o roată, în total patru, câte una pentru fiecare faţă. ¹⁶ Înfăţişarea roţilor şi lucrătura lor era ca strălucirea crisolitului; toate cele patru roţi aveau aceeaşi înfăţişare; aspectul şi lucrătura lor se asemăna cu o roată în mijlocul altei roţi. ¹⁷ Când mergeau, ele se puteau deplasa în toate cele patru direcţii, fără să se rotească în mers. ¹⁸ Obezile lor erau înalte şi totodată înspăimântătoare, căci erau pline de ochi de jur împrejurul celor patru fiinţe. ¹⁹ Când mergeau fiinţele, mergeau şi roţile alături de ele, iar când se ridicau fiinţele de la pământ, se ridicau şi roţile. ²⁰ De aceea fiinţele mergeau acolo unde le punea duhul să meargă, încotro le îndruma duhul să meargă, iar roţile se ridicau să li se alăture, deoarece duhul fiinţelor era în roţi. ²¹ Când fiinţele mergeau, când se opreau sau când se ridicau de la pământ, li se alăturau şi roţile, deoarece duhul fiinţelor era în roţi.

²² Deasupra capetelor celor patru fiinţe se afla ceva ca o întindere, având sclipirea minunată a cristalului, ce se aşternea în înălţime, deasupra capetelor lor. ²³ Dedesubtul întinderii, aripile le stăteau întinse, una spre cealaltă, fiecare fiinţă având câte două aripi cu care se acoperea. ²⁴ Am auzit bătaia aripilor lor când se mişcau, aceasta fiind ca vuietul unor ape mari, asemenea glasului Celui Atotputernic^[f], asemenea unui vuiet de furtună, asemenea zgomotului unei oştiri. Când fiinţele se opreau, îşi lăsau aripile în jos. ²⁵ Vuietul se auzea de deasupra întinderii care era peste capetele lor; când fiinţele se opreau, îşi lăsau aripile jos.^{[g] 26} Peste întinderea aflată deasupra capetelor lor se afla ceva asemănător cu un tron, având strălucirea pietrei de safir^[h], iar deasupra a ceea ce părea a fi un tron se afla cineva care la înfăţişare era asemănător cu un om. ²⁷ De la ceea ce părea a fi brâul său în sus am văzut ceva ca sclipirea metalului lustruit, ca un foc închis de jur împrejur, iar de la ceea ce părea a fi brâul său în jos am văzut ceva ca înfăţişarea focului. De jur împrejurul lui era o lumină strălucitoare.

²⁸ Asemenea curcubeului din nor în ziua ploioasă, aşa era înfăţişarea sclipirii ce radia de jur împrejur. Aşa arăta înfăţişarea ce părea a fi slava Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia Care vorbea.

2 El mi-a zis: „Fiul omului, stai în picioare şi-ţi voi vorbi!“

²³ Petru deci i-a invitat înăuntru şi i-a găzduit.

Petru, acasă la Corneliu

În ziua următoare s-a sculat şi a plecat împreună cu ei; l-au însoţit şi unii dintre fraţii din Iafo. ²⁴ O zi mai târziu au ajuns în Cezareea. Corneliu îi aştepta împreună cu rudele şi prietenii apropiaţi pe care-i invitase. ²⁵ Pe când dădea Petru să intre în casă, Corneliu l-a întâmpinat, a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat.

²⁶ Petru însă l-a ridicat, zicând:

– Ridică-te! Şi eu sunt tot om!

²⁷ Şi, continuând să vorbească cu el, a intrat înăuntru, unde a găsit mulţi oameni care se adunaseră.

²⁸ El le-a zis:

– Ştiţi că unui iudeu îi este interzis de Lege să se asocieze sau să viziteze un străin, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om pângărit sau necurat. ²⁹ De aceea am venit fără ezitare când s-a trimis după mine. Vă întreb deci, cu ce scop aţi trimis după mine?

³⁰ Corneliu a zis:

– Cu patru zile în urmă, eram în casa mea şi mă rugam chiar în ceasul acesta, ceasul al nouălea. Şi iată că un om îmbrăcat în haine strălucitoare a stat înaintea mea ³¹ şi a zis: „Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată şi milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. ³² Prin urmare, trimite la Iafo şi cheamă-l pe Simon, care mai este numit şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon, un tăbăcar, lângă mare (; când va veni el, îţi va vorbi)^[a]. ³³ Am trimis deci imediat la tine şi ai făcut bine că ai venit. Acum deci noi toţi suntem prezenţi aici, înaintea lui Dumnezeu, ca să auzim tot ce ţi-a poruncit Domnul!