Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
CARTEA ÎNTÂI
Psalmul 1
1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi,
nu se opreşte pe calea celor păcătoşi
şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!
2 Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului
şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui.
3 El este ca un pom
sădit lângă nişte izvoare de apă,
care-şi dă rodul la vremea lui
şi ale cărui frunze nu se veştejesc.
El prosperă în tot ceea ce face!
4 Cei răi însă nu sunt aşa,
ci ei se aseamănă cu pleava
spulberată de vânt.
5 De aceea cei răi nu pot sta în picioare la judecată
şi nici cei păcătoşi în adunarea celor drepţi.
6 Căci Domnul cunoaşte calea celor drepţi;
calea celor răi însă duce la pieire.
20 „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi-i
pe cei care vin din nord!
Unde este turma care-ţi fusese încredinţată,
turma ta cea frumoasă?
21 Ce vei spune când Domnul va[a] pune conducători peste tine
pe cei pe care i-ai obişnuit să-ţi fie prieteni apropiaţi?[b]
Nu te vor cuprinde durerile,
ca pe o femeie la naştere?
22 Tu te întrebi în inima ta:
«De ce mi se întâmplă toate acestea?»
Din cauza mulţimii nelegiuirilor tale
ţi s-a ridicat poala hainei
şi ţi-a fost dezgolit trupul.
23 Poate cuşitul[c] să-şi schimbe pielea
sau leopardul – petele?
Tot aşa nici voi nu puteţi înfăptui binele,
voi care sunteţi deprinşi să înfăptuiţi răul.
24 Vă voi risipi ca pleava
luată de vântul pustiei.
25 Aceasta îţi este soarta,
partea ta de la Mine, zice Domnul,
pentru că M-ai uitat
şi te-ai încrezut în minciuni[d].
26 Totodată îţi voi ridica poalele peste faţă,
ca să ţi se vadă ruşinea,
27 adulterele şi nechezaturile tale,
desfrânările tale neruşinate!
Am văzut scârboşeniile tale
de pe dealuri şi din câmpii.
Vai de tine, Ierusalime!
Cât timp vei mai sta în necurăţie?“
17 Şi dacă-L chemaţi ca Tată pe Cel Ce judecă cu nepărtinire pe fiecare după faptele lui, atunci trăiţi cu frică în timpul peregrinării voastre, 18 pentru că ştiţi că nu cu lucruri pieritoare – argint sau aur – aţi fost răscumpăraţi din felul vostru de viaţă fără rost, moştenit de la strămoşii voştri, 19 ci cu sângele preţios al lui Cristos[a], ca al unui miel fără meteahnă şi fără pată. 20 El a fost ales[b] înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în vremurile de pe urmă, pentru voi. 21 Prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu, Care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, astfel încât credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
22 Acum că v-aţi curăţit sufletele prin ascultarea de adevăr, ca să aveţi o dragoste de fraţi fără ipocrizie, iubiţi-vă unii pe alţii cu căldură, dintr-o inimă curată[c]! 23 Aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci dintr-una nepieritoare, prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care rămâne pe vecie. 24 Căci,
„Orice făptură[d] este ca iarba
şi toată gloria ei este ca floarea de pe câmp!
Iarba se usucă, iar floarea cade,
25 însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“[e]
Şi acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie.
2 Daţi deci la o parte orice răutate, orice înşelăciune, ipocrizie, gelozie şi orice fel de calomnii!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.