Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 36:5-10

Doamne, îndurarea Ta ajunge până la ceruri
    şi credincioşia Ta – până la nori!
Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu
    şi judecata Ta – ca adâncul cel mare!
Doamne, Tu dai izbăvire atât oamenilor, cât şi animalelor!
    Cât de scumpă este îndurarea Ta, Dumnezeule!
La umbra aripilor Tale îşi caută adăpost
    fiii oamenilor.[a]
Ei se satură de belşugul casei Tale
    şi Tu le dai să bea din râul desfătărilor Tale.
Căci la Tine este izvorul vieţii
    şi prin lumina Ta vedem lumina.

10 Continuă să-Ţi arăţi îndurarea faţă de cei ce Te cunosc,
    şi dreptatea faţă de cei cu inima dreaptă!

Ieremia 3:1-5

Necredincioasa Israel

Dacă un bărbat se desparte de soţia lui,
    şi ea, plecând de la el, se mărită cu un altul,
se va mai întoarce bărbatul acesta la ea?
    N-ar fi chiar şi ţara aceea pângărită?
Şi tu, care te-ai prostituat cu mulţi amanţi,
    să te întorci acum la Mine? zice Domnul.
Ridică-ţi ochii spre înălţimi şi priveşte:
    este vreun loc unde nu te-ai prostituat?
Stăteai pe drumuri pentru ei,
    precum arabul în pustie.
Ai pângărit ţara
    prin necurăţiile tale şi cu răutatea ta.
Chiar dacă ploile au fost oprite
    şi ploaia târzie[a] a lipsit,
totuşi ţi-ai păstrat înfăţişarea de prostituată
    şi ai refuzat să te ruşinezi.
Acum, nu-i aşa, strigi la Mine:
    ‘Tatăl meu! Tu eşti prietenul tinereţii mele!
Îşi va ţine El mânia pe vecie?
    O va păstra El pentru totdeauna?’
Iată, aşa ai vorbit,
    dar tot sporeşti în a săvârşi răul.»“

Faptele Apostolilor 8:18-24

18 Când a văzut Simon că Duhul era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit bani, 19 spunând:

– Daţi-mi şi mie autoritatea aceasta, ca oricine peste care-mi pun eu mâinile să primească Duhul Sfânt!

20 Petru însă i-a zis:

– Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea obţine cu bani! 21 Tu n-ai nici parte, nici sorţ în lucrarea aceasta, pentru că inima ta nu este cinstită înaintea lui Dumnezeu! 22 Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi roagă-te Domnului ca, dacă este posibil, să-ţi ierte această intenţie a inimii tale, 23 căci văd că eşti plin de otravă amară şi în lanţul nedreptăţii!

24 Simon a răspuns:

– Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca nimic din ceea ce aţi spus să nu vină peste mine!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.