Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
9 Dumnezeule, Îţi voi cânta un cântec nou,
Îţi voi cânta cu lira cu zece corzi,
10 Ţie, Care le dai regilor biruinţa,
Care îl scapi pe robul Tău, David, de sabia celui rău!
11 Numai scapă-mă, izbăveşte-mă
din mâna fiilor celui străin,
a căror gură vorbeşte nimicuri
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
12 Atunci fiii noştri, în tinereţea lor, vor fi ca nişte plante
bine crescute,
fetele noastre sunt ca nişte stâlpi sculptaţi
care susţin[a] un palat.
13 Grânarele noastre vor fi pline,
gemând de tot felul de roade;
turmele şi cirezile noastre ni se vor înmulţi cu miile
şi cu zecile de mii pe păşunile noastre;
14 vitele noastre vor fi bine hrănite;[b]
nu vom avea parte nici de spărturi de ziduri,
nici de înrobire,
nici de ţipăt pe uliţele noastre.
15 Ferice de poporul care are parte de acestea!
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
Corul
6 Ce se iveşte din pustie,
ca nişte stâlpi de fum,
parfumaţi cu smirnă şi cu tămâie,
preparaţi din toate aromele negustorului?
7 Iată, este lectica[a] lui Solomon,
cu şaizeci de războinici în jurul ei,
dintre bărbaţii cei mai viteji ai lui Israel,
8 toţi înarmaţi cu săbii
şi având experienţă în luptă,
fiecare purtându-şi sabia la şold,
din cauza terorii din noapte.
9 Regele Solomon şi-a făcut această lectică[b]
din lemn de Liban.
10 Stâlpii i-a făcut din argint,
iar cadrul din aur.
Scaunul a fost făcut din purpură,
iar interiorul a fost împodobit cu piele[c]
de[d] către fiicele Ierusalimului.
11 Ieşiţi, fiice ale Sionului,
şi priviţi-l pe regele Solomon purtând coroana,
coroana primită de la mama sa
în ziua căsătoriei lui,
în ziua bucuriei inimii lui!
6 Dacă-i vei învăţa pe fraţi aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, fiind hrănit astfel de cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o îndeaproape. 7 Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti! Disciplinează-te în ce priveşte evlavia! 8 Căci disciplinarea trupului este de puţin folos, dar evlavia este de folos în toate, fiindcă ea are promisiunea vieţii de acum şi a celei care va să vină. 9 Acest cuvânt este vrednic de încredere şi pe deplin vrednic să fie primit. 10 Căci pentru aceasta trudim şi ne luptăm, fiindcă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioşi.
11 Porunceşte şi învaţă aceste lucruri! 12 Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea, ci fii un exemplu pentru credincioşi în vorbire, în comportament, în dragoste, în credinţă, în curăţie. 13 Până când voi veni eu, dă atenţie citirii, încurajării şi învăţăturii! 14 Să nu neglijezi darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin profeţie, după ce cei din sfatul bătrânilor[a] şi-au pus mâinile peste tine. 15 Practică aceste lucruri şi dedică-te lor, pentru ca progresul tău să fie văzut de toţi! 16 Fii atent la tine însuţi şi la învăţătura pe care o dai! Stăruie în aceste lucruri, pentru că, făcând aceasta, te vei salva pe tine şi pe cei ce te ascultă!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.