Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 50:16-23

16 Dumnezeu îi zice însă celui rău:

„Ce tot înşiri tu orânduirile Mele
    şi ai pe buze legământul Meu,
17 când tu urăşti mustrarea
    şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?
18 Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el
    şi te însoţeşti cu cei ce comit adulter.
19 Dai drumul gurii la rele,
    limba ta urzeşte înşelăciunea.
20 Vorbeşti împotriva fratelui tău cu care locuieşti
    şi pe fiul mamei tale arunci vina[a].
21 Aşa ai făcut, iar Eu am tăcut.
    Ţi-ai închipuit că sigur Eu sunt ca tine,
        dar te voi mustra şi îţi voi pune totul în faţă[b]!
22 Luaţi aminte la aceste lucruri, voi care Îl uitaţi pe Dumnezeu,
    ca nu cumva să vă sfâşii şi să nu aibă cine să vă scape!

23 Cine aduce mulţumire ca jertfă, acela Mă proslăveşte
    şi celui ce veghează asupra căii lui îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu[c]“.

2 Samuel 13:20-36

20 Absalom, fratele ei, a întrebat-o: „Fratele tău Amnon a fost cu tine? Acum, sora mea, taci şi nu fi mâhnită pentru ceea ce s-a întâmplat, căci este fratele tău.“ Şi Tamar, îndurerată, a rămas în casa fratelui său Absalom.

21 Când regele David a auzit ce s-a întâmplat s-a mâniat foarte tare. 22 Absalom nu a mai vorbit deloc cu Amnon, dar Absalom îl ura pe Amnon pentru că acesta o necinstise pe sora sa, Tamar.

Absalom se răzbună pe Amnon

23 Doi ani mai târziu, Absalom îşi tundea oile la Baal-Haţor, lângă hotarul cu Efraim. Şi Absalom i-a invitat pe toţi fiii regelui. 24 S-a dus la rege şi i-a zis:

– Iată, slujitorul tău îşi tunde oile. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la slujitorul tău!

25 Dar regele i-a zis lui Absalom:

– Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu fim o povară pentru tine.

Deşi Absalom a stăruit de el, regele n-a vrut să meargă, însă l-a binecuvântat. 26 Atunci Absalom i-a zis:

– Dă-i voie, te rog, măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.

– De ce să vină tocmai Amnon cu tine? l-a întrebat regele.

27 Absalom însă a stăruit de el, astfel că regele l-a trimis pe Amnon, împreună cu toţi ceilalţi fii ai săi, să meargă cu el. 28 Absalom le-a poruncit slujitorilor săi: „Aşteptaţi până când inima lui Amnon se va înveseli de vin şi când vă voi zice: «Loviţi-l pe Amnon!», atunci să-l ucideţi. Nu vă fie teamă! Oare nu eu v-am poruncit acest lucru? Fiţi tari şi arătaţi-vă vitejia!“ 29 Slujitorii lui Absalom i-au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalţi fii ai regelui au încălecat fiecare pe catârul lui şi au fugit. 30 În timp ce veneau ei spre palat, regelui i-a sosit vestea că Absalom i-a ucis pe toţi fiii regelui, nelăsând în viaţă pe nici unul dintre ei. 31 Auzind acestea, regele s-a sculat, şi-a sfâşiat hainele şi s-a culcat la pământ; slujitorii săi stăteau în picioare, având şi ei hainele sfâşiate. 32 Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, i-a spus însă regelui: „Să nu se gândească stăpânul meu că toţi tinerii, fiii regelui, au fost ucişi; numai Amnon a murit. Acest lucru a fost plănuit de către Absalom încă din ziua în care Amnon a necinstit-o pe sora acestuia, pe Tamar. 33 De aceea să nu pună la inimă stăpânul meu, regele, zvonul că toţi fiii regelui au murit, pentru că doar Amnon a murit.“

34 Între timp, Absalom a fugit. La un moment dat, străjerul şi-a ridicat privirea şi a zărit venind pe drumul dinspre apus, coborând muntele, o ceată mare de oameni[a]. 35 Atunci Ionadab i-a zis regelui: „Iată că sosesc fiii regelui; s-a întâmplat întocmai cum a spus slujitorul tău.“ 36 Nu a terminat bine de vorbit că au şi sosit fiii regelui. Ei au început să plângă în hohote, iar regele împreună cu slujitorii săi au început şi ei să plângă foarte tare.

Marcu 8:1-10

Isus hrăneşte peste patru mii de oameni

În zilele acelea s-a adunat din nou o mare mulţime de oameni şi nu aveau ce să mănânce. Isus i-a chemat pe ucenici şi le-a zis:

– Mi-e milă de mulţime, pentru că sunt deja trei zile de când stau cu Mine şi nu au ce să mănânce, iar dacă-i las să plece acasă flămânzi, vor leşina pe drum, mai ales că unii dintre ei au venit de departe.

Ucenicii I-au zis:

– De unde ar putea lua cineva pâini aici, în pustie, ca să-i sature pe aceşti oameni?

Isus i-a întrebat:

– Câte pâini aveţi?

– Şapte, I-au răspuns ei.

Isus a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. Apoi a luat cele şapte pâini, a adus mulţumiri, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă, iar ei le-au împărţit mulţimii. Mai aveau şi câţiva peştişori; El i-a binecuvântat şi a zis să fie împărţiţi şi aceştia. Au mâncat şi s-au săturat; şi au adunat şapte coşuri pline cu firimiturile rămase. Cei ce mâncaseră erau în jur de patru mii de bărbaţi. După ce le-a dat drumul, 10 Isus S-a suit imediat în barcă împreună cu ucenicii Lui şi s-au dus în părţile Dalmanutei.[a]

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.