Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 4
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un psalm al lui David.
1 Răspunde-mi când strig,
Dumnezeul dreptăţii mele!
Deşi sunt în strâmtorare, Tu mă vei scoate la loc larg!
Îndură-te de mine, ascultă-mi rugăciunea!
2 Fii ai oamenilor, până când Îmi veţi preface slava în ruşine[a]?
Până când veţi iubi deşertăciunea şi veţi umbla după minciuni[b]?Sela
3 Să ştiţi că Domnul l-a pus deoparte pentru Sine pe cel evlavios[c];
Domnul aude când strig către El.
4 Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi!
Cugetaţi când staţi în pat şi tăceţi!Sela
5 Aduceţi jertfe potrivite
şi încredeţi-vă în Domnul!
6 Mulţi zic: „Cine ne va arăta ce este bine?“
Doamne, fă să răsară peste noi lumina feţei Tale!
7 Mi-ai dat mai multă bucurie în inimă
decât au ei când le sporeşte grâul şi mustul.
8 Mă voi culca şi voi adormi în pace,
căci numai Tu, Doamne, mă faci să locuiesc în siguranţă.Sela
Rugăciunea lui Daniel
9 Era în primul an de domnie al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş[a], din neamul mezilor, care fusese făcut împărat peste împărăţia caldeenilor. 2 Deci în primul său an de domnie, eu, Daniel, am înţeles din cărţi numărul de ani care trebuiau să se împlinească, după Cuvântul Domnului spus profetului Ieremia, cu privire la ruinele Ierusalimului. Era vorba despre şaptezeci de ani.[b] 3 Mi-am îndreptat faţa către Stăpânul, către Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune, cu cereri şi cu post în sac şi cenuşă.
4 M-am rugat Domnului, Dumnezeul meu, şi I-am mărturisit, zicând:
„O, Stăpâne, Dumnezeule mare şi înfricoşător, Cel Ce păstrezi legământul şi îndurarea[c] faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale, 5 am păcătuit, am greşit, am fost răi şi ne-am răzvrătit, ne-am îndepărtat de poruncile şi orânduirile Tale. 6 Nu am ascultat de slujitorii Tăi, profeţii, care vorbeau în Numele Tău regilor noştri, prinţilor şi strămoşilor noştri şi întregului popor din ţară.
7 De partea Ta, Stăpâne, este dreptatea, şi nouă se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, fiecărui bărbat al lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, de aproape sau de departe, din orice ţară unde i-ai izgonit din pricina necredincioşiei lor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine. 8 Doamne, nouă se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, regilor noştri, căpeteniilor noastre şi strămoşilor noştri, căci am păcătuit faţă de Tine!
9 La Stăpânul, Dumnezeul nostru, este însă mila şi iertarea, cu toate că[d] împotriva Lui ne-am răzvrătit! 10 N-am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le-a dat prin slujitorii Săi, profeţii. 11 Tot Israelul a încălcat Legea Ta şi astfel s-a îndepărtat, refuzând să asculte de glasul Tău. De aceea s-au revărsat peste noi blestemul şi jurământul care au fost scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, căci împotriva lui Dumnezeu am păcătuit. 12 El Şi-a împlinit astfel cuvântul pe care-l rostise împotriva noastră şi împotriva conducătorilor noştri care ne judecau, aducând peste noi o aşa mare nenorocire, încât ceea ce i s-a întâmplat Ierusalimului nu s-a mai întâmplat nicăieri sub ceruri. 13 După cum este scris în Legea lui Moise, aşa a venit peste noi toată nenorocirea aceasta, iar noi nu ne-am rugat Domnului, Dumnezeul nostru, ca să ne întoarcem de la fărădelegile noastre şi să luăm aminte la adevărul Tău. 14 De aceea, Domnul a avut grijă să aducă nenorocirea aceasta peste noi, căci Domnul, Dumnezeul nostru, este drept în toate lucrările pe care le-a făcut, dar noi nu am ascultat de glasul Lui.
15 Acum, Stăpâne, Dumnezeul nostru, Tu, Care l-ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului cu braţul Tău cel puternic şi Care Ţi-ai făcut un Nume, aşa cum este şi astăzi, noi am păcătuit şi am fost răi. 16 Stăpâne, potrivit cu toate lucrările Tale înfăptuite cu dreptate, îndepărtează-Ţi, Te rog, mânia şi furia de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt, căci, din pricina păcatelor şi fărădelegilor strămoşilor noştri, a ajuns Ierusalimul şi poporul Tău de ruşinea tuturor celor ce ne înconjoară!
17 Acum dar, Dumnezeul nostru, ascultă rugăciunea robului Tău şi cererile lui şi, de dragul Tău, Stăpâne, fă să lumineze faţa Ta peste Lăcaşul Tău devastat! 18 Pleacă-Ţi urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide-Ţi ochii şi priveşte la ruinele noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu datorită faptelor noastre drepte aducem cererile noastre înaintea Ta, ci pentru îndurările Tale cele mari. 19 Ascultă, Stăpâne! Iartă, Stăpâne! Ia aminte, Stăpâne! Lucrează şi nu întârzia, de dragul Tău, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!“
Ceasul de pe urmă şi venirea anticristului
18 Copilaşilor, este ceasul de pe urmă! Şi după cum aţi auzit că vine anticristul, să ştiţi că acum sunt mulţi anticrişti. Prin aceasta ştim că este ceasul de pe urmă. 19 Ei au ieşit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieşind, au arătat că nu toţi sunt dintre noi. 20 Voi aveţi ungerea[a] de la Cel Sfânt şi voi toţi aveţi cunoaştere[b]. 21 Nu v-am scris fiindcă nu cunoaşteţi adevărul, ci pentru că-l cunoaşteţi şi pentru că din adevăr nu iese nici o minciună. 22 Cine este mincinosul, dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul[c]? Acela este anticristul: cel care-I neagă pe Tatăl şi pe Fiul. 23 Oricine-L neagă pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. Cel care-L mărturiseşte pe Fiul Îl are şi pe Tatăl. 24 Ceea ce aţi auzit de la început, să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ceea ce aţi auzit de la început, atunci şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl. 25 Şi promisiunea pe care El ne-a făcut-o este aceasta: viaţa veşnică.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.