Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 118
1 Mulţumiţi-I Domnului, căci este bun,
căci veşnică-I este îndurarea!
2 Israel să zică:
„Veşnică-I este îndurarea!“
19 Deschideţi-mi porţile dreptăţii,
ca să intru să-L laud pe Domnul!
20 Aceasta este poarta Domnului;
cei drepţi intră pe ea.
21 Te voi lăuda, căci mi-ai răspuns
şi mi-ai dat izbăvire.
22 Piatra pe care au respins-o zidarii,
a devenit piatra din capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru.
El este o minune în ochii noştri.
24 Aceasta este ziua pe care Domnul a rânduit-o,
pentru ca noi să ne veselim şi să ne bucurăm în ea.
25 Doamne, Te rugăm, mântuieşte-ne!
Doamne, Te rugăm, dă-ne izbândă!
26 Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului !
Vă binecuvântăm din Casa Domnului.
27 Domnul este Dumnezeu
şi El ne luminează.
Legaţi cu funii jertfa
şi aduceţi-o până la coarnele altarului![a]
28 Tu eşti Dumnezeul meu şi Te voi lăuda!
Tu eşti Dumnezeul meu şi Te voi înălţa!
29 Mulţumiţi-I Domnului, căci este bun,
căci veşnică-I este îndurarea!
Restaurarea este promisă încă o dată
33 În timp ce Ieremia era încă închis în curtea temniţei, Cuvântul Domnului i-a vorbit a doua oară şi i-a zis: 2 „Aşa vorbeşte Domnul, Cel Care a făcut pământul, Domnul, Care l-a modelat şi l-a statornicit, El, al Cărui Nume este Domnul: 3 «Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde! Îţi voi aduce la cunoştinţă lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.»
4 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele acestei cetăţi şi despre palatele regilor lui Iuda, pe care ei le dărâmă acum, ca să slujească drept apărare împotriva rampelor de asalt şi împotriva sabiei 5 când vor înainta să lupte împotriva caldeenilor, şi care se vor umple de hoiturile celor pe care îi voi lovi în mânia şi în furia Mea, deoarece, din cauza răutăţii lor, Îmi voi ascunde faţa de cetatea aceasta: 6 «Iată, le voi aduce vindecare şi sănătate. Eu îi voi vindeca şi îi voi face să descopere pace şi stabilitate din belşug. 7 Îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda şi pe captivii lui Israel şi îi voi aşeza iarăşi ca odinioară. 8 Îi voi curăţi de toată nelegiuirea pe care au săvârşit-o împotriva Mea şi le voi ierta toate nelegiuirile prin care au păcătuit şi s-au răzvrătit împotriva Mea. 9 Atunci cetatea aceasta Îmi va aduce renume, bucurie, laudă şi slavă de la toate neamurile pământului, care vor auzi toate lucrurile bune pe care le-am făcut pentru ea. Ele vor rămâne uimite şi uluite de toată fericirea şi pacea pe care Eu i-o voi da.»“
Strălucind ca nişte stele
12 De aceea, preaiubiţii mei, aşa cum întotdeauna aţi ascultat, nu doar în prezenţa mea, ci mult mai mult acum, în absenţa mea, duceţi la bun sfârşit mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, 13 pentru că Dumnezeu este Cel Care lucrează în voi; şi astfel voi aveţi voinţă şi puteţi lucra după buna Lui plăcere. 14 Faceţi toate lucrurile fără să vă plângeţi şi fără să vă certaţi, 15 ca să fiţi fără pată şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generaţii necinstite şi pervertite. Străluciţi între ei ca nişte stele în univers, 16 ţinând sus[a] Cuvântul vieţii, ca să mă pot lăuda în ziua lui Cristos că n-am alergat în zadar şi că nu am trudit degeaba. 17 Şi chiar dacă sunt turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi lucrarea credinţei voastre[b], eu mă bucur şi îmi împărtăşesc bucuria cu voi toţi. 18 În acelaşi fel, bucuraţi-vă şi voi şi împărtăşiţi-vă bucuria cu mine!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.