Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
2 În pustie, întreaga adunare a israeliţilor a cârtit împotriva lui Moise şi a lui Aaron. 3 Israeliţii le-au zis: „O, de-am fi fost omorâţi de mâna Domnului în ţara Egiptului! Cel puţin acolo stăteam lângă oalele de carne şi mâncam pâine din belşug. Ne-aţi adus aici, în pustia aceasta, ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta!“
4 Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Voi face să plouă pâine din cer; în fiecare zi poporul să iasă şi să adune pâine pentru ziua aceea. În acea zi, îi voi pune la încercare ca să văd dacă vor trăi după Legea Mea sau nu. 5 În ziua a şasea să pregătească ce au adunat, într-o cantitate dublă faţă de ce au adunat în fiecare zi.“
6 Moise şi Aaron le-au zis tuturor israeliţilor: „În seara aceasta veţi şti că Domnul v-a scos din ţara Egiptului, 7 iar dimineaţă veţi vedea slava Domnului, pentru că El aude cârtirile voastre împotriva Lui. Căci cine suntem noi, ca să vă plângeţi împotriva noastră?“ 8 Moise a mai zis: „Veţi şti că a fost Domnul, atunci când, seara, vă va da carne, iar dimineaţa – pâine din belşug, pentru că Domnul v-a auzit cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui, căci noi nu suntem nimic; cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva Domnului.“
9 După aceea, Moise i-a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a israeliţilor: «Apropiaţi-vă de Domnul, căci El a auzit cârtirile voastre.»“ 10 În timp ce Aaron vorbea întregii adunări, ei s-au uitat înspre pustie şi slava Domnului s-a arătat în nor. 11 Domnul i-a vorbit lui Moise astfel: 12 „Am auzit cârtirile israeliţilor; de aceea spune-le: «Între cele două seri[a] veţi avea carne, iar dimineaţa – pâine din belşug; atunci veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.»“ 13 Seara au venit nişte prepeliţe care au acoperit tabăra; dimineaţa, în jurul taberei, se afla un strat de rouă. 14 Când stratul de rouă s-a ridicat, pe suprafaţa pustiei au rămas nişte boabe mici, ca boabele de gheaţă pe pământ. 15 Când le-au văzut, neştiind ce sunt, israeliţii şi-au zis unii altora: „Oare ce sunt acestea?“ Moise le-a zis: „Este pâinea pe care Domnul v-a dat-o s-o mâncaţi.
Psalmul 105
1 Mulţumiţi Domnului, chemaţi Numele Lui!
Faceţi cunoscute printre popoare isprăvile Lui!
2 Cântaţi-I, cântaţi în cinstea Lui,
vestiţi toate minunile Lui!
3 Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor ce-L caută pe Domnul!
4 Căutaţi pe Domnul şi puterea Lui,
căutaţi întotdeauna faţa Lui!
5 Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a făcut,
de semnele Sale şi de judecăţile rostite de gura Sa,
6 urmaşi ai robului Său Avraam,
fii ai lui Iacov, aleşii Lui!
37 El i-a scos pe israeliţi de acolo cu argint şi cu aur
şi n-a fost unul din seminţiile Lui care să şovăiască.
38 Egiptenii s-au bucurat de plecarea lor,
căci îi îngroziseră.
39 El a întins un nor ca să le fie învelitoare
şi un foc ca să le dea lumină noaptea.
40 Au cerut, iar El le-a trimis prepeliţe
şi cu pâine din cer i-a săturat.
41 A despicat stânca şi a curs apă;
prin pustii au curs râuri.
42 Şi aceasta pentru că Şi-a amintit de promisiunea Sa cea sfântă,
făcută lui Avraam, robul Său.
43 El Şi-a scos poporul cu bucurie,
Şi-a scos aleşii cu strigăte de veselie.
44 Le-a dat teritoriile neamurilor
şi au moştenit rodul trudei noroadelor,
45 ca să păzească hotărârile Lui
şi să trăiască după învăţăturile[a] Lui.
Lăudaţi-L pe Domnul![b]
21 Căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig. 22 Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, aceasta înseamnă o lucrare roditoare pentru mine şi nu ştiu ce să aleg. 23 Sunt strâns din două părţi: doresc mult să părăsesc această viaţă şi să fiu împreună cu Cristos, pentru că este mult mai bine, 24 însă pentru voi este mai bine să rămân în trup. 25 Fiind convins de aceasta, ştiu că voi rămâne cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria voastră în credinţă, 26 pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi motive să vă lăudaţi cu mine în Cristos Isus.
27 Numai trăiţi-vă viaţa într-un mod vrednic de Evanghelia lui Cristos, pentru ca, fie că vin şi vă văd, fie că sunt absent, dar aud despre voi, să ştiu că rămâneţi fermi într-un duh, luptând cu un singur gând pentru credinţa Evangheliei, 28 fără să fiţi înspăimântaţi deloc de potrivnicii voştri. Aceasta este o dovadă pentru ei că vor fi nimiciţi, dar voi veţi fi mântuiţi; şi Dumnezeu este Cel Care face aceasta. 29 Căci vouă vi s-a dat harul nu doar să credeţi în Cristos, ci să şi suferiţi pentru El, 30 întrucât aveţi de dus aceeaşi luptă pe care aţi văzut că am avut-o şi eu, iar acum auziţi că încă o mai am.
Pilda lucrătorilor viei
20 Căci Împărăţia Cerurilor este ca stăpânul unei case, care a ieşit dis-de-dimineaţă să angajeze lucrători în via lui. 2 S-a înţeles cu ei să le plătească un denar[a] pe zi şi i-a trimis în via lui. 3 Pe la ceasul al treilea[b] a ieşit şi i-a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. 4 El le-a zis acestora: „Duceţi-vă şi voi în via mea şi vă voi da ceea ce este drept! 5 Şi ei s-au dus. A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea[c] şi a făcut la fel. 6 Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea[d], i-a găsit pe alţii stând în piaţă şi i-a întrebat:
– De ce staţi aici toată ziua fără lucru?
7 Ei i-au răspuns:
– Pentru că nu ne-a angajat nimeni!
Atunci el le-a zis:
– Duceţi-vă şi voi în via mea (şi veţi primi ceea ce este drept)[e].
8 Când s-a făcut seară, stăpânul viei i-a zis supraveghetorului său: „Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi“.
9 Au venit cei de la ceasul al unsprezecelea şi au primit fiecare câte un denar. 10 Când au venit cei dintâi, s-au gândit că vor primi mai mult, dar au primit şi ei tot câte un denar fiecare. 11 După ce i-au primit, au început să murmure împotriva stăpânului casei 12 şi să spună:
– Aceştia din urmă au muncit doar o oră şi i-ai făcut egali cu noi, care am îndurat greul şi arşiţa zilei!
13 Stăpânul i-a răspuns unuia dintre ei:
– Prietene, eu nu te nedreptăţesc! Nu te-ai înţeles cu mine pentru un denar? 14 Ia ce-ţi aparţine şi pleacă! Eu vreau să-i dau şi acestuia din urmă ca şi ţie! 15 Nu am voie să fac ce vreau cu ceea ce-mi aparţine? Sau ochiul tău este rău[f], fiindcă eu sunt bun?
16 Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă. (Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.)[g]
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.