Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Psalmul 114

Trecerea Mării Roşii

¹⁷ Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus prin ţara filistenilor, deşi era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „S-ar putea ca poporul să se răzgândească şi să se întoarcă în Egipt, dacă va trebui să poarte război.“ ¹⁸ Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roşie^[a]. Israeliţii au ieşit din ţara Egiptului pregătiţi pentru război. ¹⁹ Moise a luat cu el oasele lui Iosif care-i pusese pe israeliţi să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“^{[b] 20} Ei au ieşit spre Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la marginea pustiei. ²¹ Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua şi într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât şi noaptea. ²² Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopţii nu se depărta dinaintea poporului.

Să ne iubim unii pe alţii

¹¹ Acesta este mesajul pe care l-aţi auzit de la început: să ne iubim unii pe alţii, ¹² nu ca şi Cain, care era de la cel rău şi care l-a ucis pe fratele lui. Şi de ce l-a omorât? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte. ¹³ Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte. ¹⁴ Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă pentru că îi iubim pe fraţi; cine nu iubeşte rămâne în moarte. ¹⁵ Oricine îşi urăşte fratele este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş nu are viaţa veşnică rămânând^[a] în el. ¹⁶ Prin aceasta am cunoscut dragostea: că El Şi-a dat viaţa pentru noi. Şi noi deci suntem datori să ne dăm viaţa pentru fraţi.