Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

⁸ Peste Egipt s-a ridicat un nou monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif. ⁹ El a zis poporului său: „Iată că poporul israeliţilor este prea mare şi prea puternic pentru noi. ¹⁰ Haideţi să ne purtăm cu dibăcie faţă de ei, căci altfel se vor înmulţi şi, dacă se va întâmpla să fim în război, s-ar putea să li se alăture duşmanilor noştri, să lupte împotriva noastră şi să fugă din ţară.“ ¹¹ Astfel, au pus peste ei supraveghetori de sclavi, ca să-i asuprească prin poveri grele; în acest fel au zidit Pitomul şi Ramsesul ca cetăţi cu hambare pentru Faraon^[a]. ¹² Însă cu cât erau ei mai asupriţi, cu atât se înmulţeau şi se răspândeau mai mult; egiptenii au ajuns să se teamă de israeliţi ¹³ şi i-au supus la o muncă foarte grea; ¹⁴ le-au făcut vieţile amare, punându-i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor şi la tot felul de lucrări pe câmp. În toate sarcinile pe care le dădeau israeliţilor, egiptenii erau foarte aspri.

¹⁵ Monarhul Egiptului le-a zis moaşelor evreilor (pe una o chema Şifra, iar pe cealaltă Pua): ¹⁶ „Când vă veţi împlini slujba de moaşe la femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă cel care se va naşte va fi băiat, omorâţi-l, dar dacă va fi fată, lăsaţi-o să trăiască.“ ¹⁷ Însă moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le-a poruncit monarhul Egiptului, ci au lăsat şi băieţii să trăiască. ¹⁸ Monarhul Egiptului le-a chemat pe moaşe şi le-a întrebat:

– De ce aţi făcut acest lucru şi i-aţi lăsat şi pe băieţi să trăiască?

¹⁹ Moaşele i-au răspuns lui Faraon:

– Deoarece femeile evreilor nu sunt ca şi femeile egiptene; ele sunt vânjoase şi nasc înainte ca moaşa să ajungă la ele.

²⁰ Dumnezeu le-a făcut bine moaşelor, iar poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte puternic. ²¹ Pentru că moaşele s-au temut de Dumnezeu, El le-a întemeiat familii. ²² Apoi Faraon a poruncit întregului său popor: „Aruncaţi în Nil orice băiat care li se va naşte^[b] evreilor! Doar pe fete să le lăsaţi să trăiască!“

Naşterea şi tinereţea lui Moise

2 Un bărbat din casa lui Levi îşi luase de soţie o fată a lui Levi. ² Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu; fiindcă a văzut că era un copil frumos^[c], ea l-a ascuns timp de trei luni. ³ Când nu l-a mai putut ascunde, a luat un coş de papirus, l-a uns cu lut şi smoală, a pus copilul în el şi l-a pus între trestii, pe malul râului. ⁴ Sora lui stătea la distanţă, ca să vadă ce se va întâmpla cu el. ⁵ Fiica lui Faraon a coborât la râu să se scalde şi fetele care erau cu ea se plimbau pe malul râului; ea a văzut coşul între trestii şi şi-a trimis sclava să i-l aducă. ⁶ Când l-a deschis, a văzut înăuntru copilul. Acesta plângea, iar fiicei lui Faraon i s-a făcut milă de el şi a zis: „Trebuie să fie unul dintre copiii evreilor.“ ⁷ Atunci sora copilului a întrebat-o pe fiica lui Faraon:

– Să merg şi să chem o doică dintre femeile evreilor ca să alăpteze copilul pentru tine?

⁸ – Du-te! i-a răspuns fiica lui Faraon.

Fata s-a dus şi a chemat-o pe mama copilului. ⁹ Fiica lui Faraon i-a zis: „Ia acest copil şi alăptează-l pentru mine, iar eu îţi voi plăti.“ Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. ¹⁰ Când copilul a crescut, ea l-a adus la fiica lui Faraon şi el a devenit fiul acesteia; ea i-a pus numele Moise^[d], deoarece l-a scos din apă.

Psalmul 124

Un cântec de pelerinaj. Al lui David.

Vieţi consacrate lui Dumnezeu

12 Prin urmare, vă îndemn fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare duhovnicească^[a] din partea voastră! ² Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Smerenie şi slujire

³ Prin darul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci fiţi modeşti în gândirea voastră, fiecare după măsura de credinţă pe care i-a dat-o Dumnezeu. ⁴ Pentru că, aşa cum într-un trup avem multe mădulare şi nu toate au aceeaşi funcţie, ⁵ tot astfel şi noi, care suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos, iar în mod individual ne suntem mădulare unii altora. ⁶ Avem diferite daruri, după harul care ne-a fost dat: dacă darul cuiva este profeţia, să-l folosească după măsura credinţei sale; ⁷ dacă este slujirea, să slujească; dacă este cel de a da învăţătură, să dea învăţătură; ⁸ dacă este încurajarea, să încurajeze; dacă este dărnicia, să dea cu generozitate; dacă este acela de a conduce, s-o facă cu dedicare; dacă este acela de a fi milostiv, s-o facă cu bucurie.

Mărturisirea de credinţă a lui Petru

¹³ Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip^[a] şi i-a întrebat pe ucenicii Săi:

– Cine zic oamenii că este Fiul Omului?

¹⁴ Ei au răspuns:

– Unii zic că este Ioan Botezătorul, alţii zic că este Ilie, iar alţii zic că este Ieremia sau unul dintre profeţi.

¹⁵ – Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? i-a mai întrebat El.

¹⁶ Simon Petru a răspuns:

– Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!

¹⁷ Isus i-a zis:

– Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona^[b], pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri. ¹⁸ Iar Eu îţi spun că tu eşti Petru^[c] şi pe această piatră Îmi voi zidi Biserica^[d], iar porţile Locuinţei Morţilor^[e] n-o vor birui. ¹⁹ Îţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.^[f]

²⁰ Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Cristosul.