Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 33
1 Voi, cei drepţi, bucuraţi-vă în Domnul,
căci lauda se potriveşte celor integri!
2 Lăudaţi-L pe Domnul din liră,
cântaţi-I din harfa cu zece corzi!
3 Cântaţi-I un cântec nou,
sunaţi frumos din corzi şi strigaţi de bucurie!
4 Cuvântul Domnului este drept
şi toate lucrările Lui mărturisesc despre credincioşia Sa.
5 El iubeşte dreptatea şi judecata;
îndurarea Domnului umple pământul.
6 Cerurile au fost întocmite prin Cuvântul Domnului
şi toată oştirea lor – prin suflarea gurii Sale.
7 El strânge apele mării într-o grămadă,
pune adâncurile[a] în cămări.
8 Să se teamă de Domnul, toţi cei de pe pământ!
Să le fie frică de El, tuturor locuitorilor lumii!
9 Căci El zice şi ce zice ia fiinţă!
El porunceşte şi ce porunceşte rămâne în picioare!
10 Domnul împiedică hotărârile neamurilor
şi zădărniceşte planurile popoarelor,
11 dar hotărârile Domnului rămân pe vecie,
şi planurile inimii Sale dăinuiesc din generaţie în generaţie.
12 Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
poporul pe care Şi l-a ales drept moştenire!
Legământul lui Dumnezeu cu Avram
15 După toate acestea, Domnul i-a vorbit lui Avram într-o viziune astfel:
– Nu te teme, Avrame. Eu sunt scutul tău; răsplata ta va fi foarte mare.
2 – Stăpâne Doamne, ce-mi vei da? I-a răspuns Avram. Căci mor fără copii, iar moştenitorul[a] gospodăriei mele este Eliezer din Damasc? 3 Nu mi-ai dat nici un urmaş, a continuat Avram, şi prin urmare, un sclav din gospodăria mea va fi moştenitorul meu.
4 Dar Domnul i-a răspuns:
– Nu acesta va fi moştenitorul tău, ci unul care se va naşte din tine, el îţi va fi moştenitor.
5 Apoi l-a dus afară şi i-a spus:
– Uită-te la cer şi numără stelele, dacă poţi! Atât de numeroşi vor fi urmaşii tăi! a continuat El.
6 Avram L-a crezut pe Domnul, şi El i-a socotit acest lucru dreptate.
7 Domnul i-a mai spus:
– Eu sunt Domnul Care te-a adus din Ur, din Caldeea, ca să-ţi dea această ţară drept moştenire.
8 – Stăpâne Doamne, cum voi şti că o voi moşteni? L-a întrebat Avram.
9 – Adu-Mi o junincă de trei ani, a răspuns El, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.
10 Avram I-a adus toate acestea, le-a despicat în două şi a aşezat jumătăţile una în faţa celeilalte; dar păsările nu le-a despicat. 11 Când păsările de pradă s-au năpustit asupra stârvurilor, Avram le-a izgonit. 12 Pe când apunea soarele, pe Avram l-a cuprins un somn adânc şi un întuneric mare şi înfricoşător a venit peste el. 13 Atunci Domnul i-a zis lui Avram: „Să ştii că urmaşii tăi vor fi străini într-o ţară care nu este a lor şi vor fi înrobiţi şi asupriţi timp de patru sute de ani[b]. 14 Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei îl voi judeca Eu, iar după aceea vor ieşi de acolo cu mari bogăţii. 15 Tu însă vei merge la strămoşii tăi în pace; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. 16 Urmaşii tăi se vor întoarce aici în a patra generaţie[c], pentru că nelegiuirea amoriţilor nu este încă deplină.“ 17 Când a apus soarele şi s-a întunecat, s-a văzut un fum ca de cuptor şi o torţă aprinsă care a trecut printre acele bucăţi. 18 În ziua aceea, Domnul a încheiat un legământ cu Avram, zicând: „Seminţei tale[d] îi voi da această ţară, de la Râul Egiptului[e] până la Râul cel Mare, adică Eufrat, 19 şi anume pe cheniţi, pe cheniziţi, pe cadmoniţi, 20 pe hitiţi, pe periziţi, pe refaimiţi,
Vindecarea a doi orbi şi a unui mut
27 Când a plecat de acolo, s-au luat după El doi orbi care strigau şi ziceau:
– Ai milă de noi, Fiul lui David[a]!
28 După ce a intrat Isus în casă, orbii s-au apropiat de El, iar El i-a întrebat:
– Credeţi că pot face lucrul acesta?
– Da, Doamne, I-au răspuns ei.
29 Atunci El le-a atins ochii şi le-a zis:
– Să vi se facă după credinţa voastră!
30 Şi ochii lor au fost deschişi. Isus le-a atras atenţia şi le-a zis:
– Vedeţi să nu ştie nimeni!
31 Dar ei au ieşit şi au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela.
32 În timp ce plecau ei, iată că au adus la Isus un om mut, care era demoniac. 33 După ce a fost scos demonul din el, mutul a început să vorbească. Mulţimile se mirau şi ziceau: „Niciodată nu s-a mai văzut aşa ceva în Israel!“ 34 Însă fariseii ziceau: „El scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.