Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Luca 1:46-55

Cântecul[a] Mariei

46 Maria a zis:

„Sufletul meu Îl preamăreşte pe Domnul
47     şi mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48         pentru că a privit la starea smerită a sclavei Sale!
Iată că de acum încolo, toate generaţiile mă vor considera fericită
49     pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine!
Numele Lui este sfânt!
50     Îndurarea Lui ţine din generaţie în generaţie
        faţă de cei ce se tem de El!
51 El a înfăptuit o minune[b] prin braţul Lui;
    i-a împrăştiat pe cei mândri în cugetul inimii lor.
52 I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor
    şi i-a înălţat pe cei smeriţi.
53 Pe cei flămânzi i-a săturat cu bunătăţi,
    iar pe cei bogaţi i-a dat afară cu mâinile goale.
54 El l-a ajutat pe Israel, slujitorul Său,
    amintindu-Şi de îndurarea Sa,
55 aşa cum le spusese strămoşilor noştri,
    lui Avraam şi seminţei[c] lui, în veci!“

2 Samuel 7:18

18 Regele David a intrat şi s-a aşezat înaintea Domnului, spunând: „Cine sunt eu, Stăpâne Doamne, şi cine este Casa mea, de m-ai adus până aici?

2 Samuel 7:23-29

23 Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel, singurul neam de pe pământ pe care a venit Dumnezeu să îl răscumpere pentru Sine, ca să fie poporul cu care să-Şi facă un nume? Tu ai făcut lucrări măreţe şi înfricoşătoare pentru ţara Ta, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care Ţi l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri şi pe zeii[a] lor.[b] 24 Tu l-ai statornicit pe poporul Tău, Israel, pentru Tine, ca să fie poporul Tău pe vecie; şi Tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lor. 25 Şi acum, Doamne, Dumnezeule, întăreşte pe vecie promisiunea pe care ai făcut-o cu privire la robul Tău şi la Casa lui şi fă precum ai zis. 26 Fie preamărit Numele Tău! În veci să se spună că Domnul Oştirilor este Dumnezeu peste Israel, iar Casa robului Tău David să dăinuiască înaintea Ta! 27 Tu, Doamne al Oştirilor, Dumnezeul lui Israel, ai descoperit robului Tău că îi vei zidi o Casă. De aceea a avut îndrăzneală robul Tău să-Ţi facă această rugăciune. 28 Aşadar, Stăpâne Doamne, Tu, Cel Care eşti Dumnezeu şi ale Cărui cuvinte sunt adevăr, i-ai promis robului Tău aceste lucruri bune. 29 Binevoieşte deci să binecuvântezi Casa robului Tău, ca să dăinuiască veşnic înaintea Ta. Căci Tu, Stăpâne Doamne, ai vorbit şi, prin binecuvântarea Ta, Casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie.

Galateni 3:6-14

Tot astfel, „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, şi El i-a socotit acest lucru dreptate.“[a]

Înţelegeţi deci că fii ai lui Avraam sunt aceia care cred! Iar Scriptura, care a prevăzut că Dumnezeu va îndreptăţi neamurile prin credinţă, i-a vestit mai dinainte lui Avraam Evanghelia: „Prin tine vor fi binecuvântate toate neamurile.“[b] Astfel, cei care cred sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. 10 Căci aceia care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem, deoarece este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte să împlinească toate lucrurile scrise în Cartea Legii!“[c] 11 Este clar că nimeni nu este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, pentru că „Cel drept va trăi prin credinţă“[d], 12 iar Legea nu se bazează pe credinţă, ci ea spune: „Cel ce face aceste lucruri va trăi prin ele.“[e] 13 Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi – căci este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn.“[f] 14 pentru ca, în Cristos Isus, binecuvântarea dată lui Avraam să vină asupra neamurilor, ca să primim, prin credinţă, Duhul promis.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.