Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 129
Un cântec de pelerinaj
1 „Mult m-au mai duşmănit încă din tinereţea mea“
– să spună acum Israel lucrul acesta!
2 „Mult m-au mai duşmănit încă din tinereţea mea,
dar nu m-au biruit.
3 Pe spatele meu au arat plugarii
şi au tras brazde lungi.
4 Însă Domnul este drept;
El a tăiat funiile celor răi.“
5 Să se ruşineze şi să dea înapoi
toţi cei ce urăsc Sionul.
6 Să fie ca iarba de pe acoperişuri,
care se usucă înainte de a fi smulsă.
7 Secerătorul nu-şi umple mâna cu ea
şi cel ce leagă snopii nu-şi încarcă braţul cu ea.
8 Trecătorii să nu zică:
„Fie binecuvântarea Domnului cu voi!“
sau „Vă binecuvântăm în Numele Domnului!“[a]
Zedechia îi cere iarăşi sfatul lui Ieremia
14 După aceea, regele Zedechia a trimis după profetul Ieremia şi acesta a fost adus la intrarea a treia a Casei Domnului.
– Te voi întreba ceva, i-a zis regele, dar să nu-mi ascunzi nimic.
15 Ieremia i-a răspuns lui Zedechia:
– Dacă-ţi voi răspunde, nu mă vei ucide oare? Şi dacă-ţi voi da un sfat, mă vei asculta tu oare?
16 Regele Zedechia i-a jurat lui Ieremia în secret şi i-a zis:
– Viu este Domnul, Care ne-a dat viaţă, că nu te voi ucide şi nu te voi da în mâinile celor ce caută să-ţi ia viaţa!
17 Atunci Ieremia i-a zis lui Zedechia:
– Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Dacă te vei preda conducătorilor împăratului Babilonului, vei rămâne în viaţă şi cetăţii acesteia nu i se va da foc; astfel tu şi familia ta veţi trăi. 18 Dar, dacă nu te vei preda conducătorilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile caldeenilor, care îi vor da foc, iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!“
19 Regele Zedechia i-a zis lui Ieremia:
– Mi-e frică de iudeii care s-au dus de partea caldeenilor, ca nu cumva să fiu dat în mâinile lor, iar ei să mă maltrateze.
20 – Nu te vor da, i-a răspuns Ieremia. Acum ascultă glasul Domnului şi fă ce ţi-am spus. Doar aşa îţi va merge bine şi vei rămâne în viaţă. 21 Dar, dacă refuzi să te predai, iată ce mi-a descoperit Domnul: 22 „Toate femeile care au mai rămas în palatul regelui lui Iuda vor fi duse la conducătorii împăratului Babilonului. Ele îţi vor zice:
«Prietenii tăi de încredere
te-au ademenit şi te-au înduplecat!
Acum că ţi s-au afundat picioarele în noroi,
prietenii tăi ţi-au întors spatele!»
23 Toate soţiile şi toţi copiii tăi vor fi duşi la caldeeni. Nici tu nu vei scăpa din mâinile lor, căci vei fi prins de împăratul Babilonului, iar cetăţii acesteia i se va da foc[a].“
24 Zedechia i-a zis lui Ieremia:
– Să nu spui nimănui nimic din cuvintele acestea şi nu vei muri. 25 Iar dacă conducătorii vor auzi că am vorbit cu tine şi dacă vor veni şi te vor întreba: „Spune-ne ce i-ai zis regelui? Nu ne ascunde nimic şi nu te vom ucide! Şi ce ţi-a răspuns regele?“, 26 să le răspunzi astfel: „L-am rugat pe rege să nu mă trimită iarăşi în casa lui Ionatan, ca nu cumva să mor acolo.“
27 Toţi conducătorii au venit la Ieremia şi l-au întrebat, iar el le-a zis toate cuvintele pe care regele i-a poruncit să le spună. Atunci ei nu i-au mai spus nimic, căci nici unul nu auzise discuţia cu regele.
28 Ieremia a rămas astfel în curtea temniţei până în ziua în care a fost cucerit Ierusalimul.
Despre litigii între fraţi
6 Dacă unul dintre voi se ceartă cu un altul, cum îndrăzneşte să meargă să fie judecat de către cei nedrepţi, şi nu de către sfinţi? 2 Sau oare voi nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Iar dacă prin voi va fi judecată lumea, sunteţi voi nevrednici să judecaţi cazuri mici? 3 Nu ştiţi că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile acestei vieţi? 4 Dacă aveţi deci cazuri privitoare la lucrurile acestei vieţi, voi puneţi judecători pe aceia care nu au însemnătate pentru[a] biserică?[b] 5 Spun aceasta spre ruşinea voastră! Nu există între voi nici cel puţin un om destul de înţelept pentru a judeca între fraţi? 6 Dar fratele merge la judecată împotriva fratelui său şi încă înaintea necredincioşilor! 7 Chiar faptul că aveţi cazuri de judecată între voi înşivă este deja o dovadă a înfrângerii voastre. De ce n-aţi vrut mai degrabă să suferiţi nedreptatea? De ce n-aţi vrut, mai degrabă, să fiţi păgubiţi? 8 Însă voi sunteţi cei care nedreptăţiţi şi păgubiţi şi încă pe fraţi! 9 Sau oare nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! Nici cei desfrânaţi, nici cei idolatri, nici cei adulteri, nici bărbaţii care practică prostituţia, nici homosexualii, 10 nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici bârfitorii, nici tâlharii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. 11 Şi aşa erau unii dintre voi. Dar aţi fost curăţiţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.