Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 10
1 De ce stai departe, Doamne,
şi Te ascunzi în vreme de necaz?
2 Cel rău îl urmăreşte cu îngâmfare pe sărman,
prinzându-l în planurile pe care le-a urzit.
3 Căci cel rău se laudă cu dorinţele sufletului său,
binecuvântându-l pe cel lacom şi dispreţuindu-L pe Domnul.
4 În aroganţa lui, cel rău gândeşte tot timpul:
„Dumnezeu nu pedepseşte! Nu este Dumnezeu!“.[a]
5 Căile lui sunt prospere în orice vreme;
judecăţile Tale sunt departe de el;
el suflă cu dispreţ împotriva tuturor duşmanilor săi.
6 El zice în inima lui: „Nu mă voi clătina!
Nu voi suferi niciodată!“
7 Gura îi este plină de blestem, înşelătorii şi ameninţări;
sub limba lui este numai necaz şi nelegiuire.
8 El locuieşte în ascunzişurile din preajma aşezărilor;
îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat;
îşi urmăreşte victimele.
9 Pândeşte din cotlon ca leul din desiş,
pândeşte să-l prindă pe sărman,
să-l prindă pe sărman şi să-l atragă în laţul lui.
10 Victimele lui sunt zdrobite şi se prăbuşesc;
cad sub puterea lui.
11 El îşi zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat!
Pe veci Şi-a ascuns faţa, ca să nu mai vadă!“
12 Ridică-Te, Doamne Dumnezeule! Ridică-Ţi mâna!
Nu-i uita pe cei sărmani!
13 De ce-L dispreţuieşte cel rău pe Dumnezeu?
De ce zice în inima lui: „Tu nu pedepseşti!“?
14 Tu însă vezi necazul şi mâhnirea;
te uiţi, ca să le iei în mâna Ta!
Ţie Îţi este încredinţat cel fără ajutor;
Tu eşti ajutorul orfanului.
15 Fărâmă deci braţul celui rău şi al celui nelegiuit;
cere-le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!
16 Domnul este Împărat în veci de veci!
Neamurile vor pieri din ţara Lui!
17 Tu, Doamne, asculţi dorinţa celor sărmani;
Tu le întăreşti inima, plecându-Ţi urechea la cererea lor,
18 ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit,
pentru ca omul, care este din ţărână, să nu mai insufle groaza.
16 Tu însă nu mijloci în favoarea acestui popor, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni în favoarea lor şi nu stărui, căci nu te voi asculta. 17 Nu vezi ce fac ei în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului? 18 Copiii strâng lemne, taţii aprind focul, femeile frământă aluatul ca să facă turte împărătesei cerului[a]. Ei toarnă jertfe de băutură altor dumnezei ca să Mă mânie. 19 Dar oare pe Mine Mă provoacă? zice Domnul. Nu îşi fac ei rău mai degrabă lor înşişi şi spre ruşinea lor?
20 De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, mânia şi furia Mea se vor revărsa peste locul acesta, peste oameni şi peste animale, peste copacii din câmpie şi peste roadele pământului. El va arde şi nu va putea fi stins.»“
21 „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Haideţi, adăugaţi arderile voastre de tot la jertfele voastre şi mâncaţi carnea! 22 Eu însă n-am vorbit şi nu le-am dat nici o poruncă strămoşilor voştri cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua când i-am scos din ţara Egiptului, 23 ci iată porunca pe care le-am dat-o: ‘Ascultaţi de glasul Meu şi astfel Eu vă voi fi Dumnezeu, iar voi veţi fi poporul Meu. Să umblaţi în toate căile pe care vi le poruncesc, ca să vă fie bine.’ 24 Dar ei n-au ascultat şi nici n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele şi au mers înapoi, nu înainte. 25 Din ziua când strămoşii voştri au ieşit din ţara Egiptului şi până astăzi, zi după zi, iarăşi şi iarăşi, vi i-am trimis pe slujitorii Mei, profeţii. 26 Dar voi nu M-aţi ascultat şi nici nu aţi luat aminte. V-aţi încăpăţânat şi aţi făcut mai rău decât strămoşii voştri.»
Către îngerul bisericii din Filadelfia
7 Îngerului bisericii din Filadelfia[a] scrie-i:
«Acestea sunt cuvintele Celui Sfânt, Celui Adevărat, Celui Care are cheia lui David, Celui Care deschide şi nimeni nu va închide şi Celui Care închide şi nimeni nu va deschide: 8 ştiu faptele tale – iată, am pus înaintea ta o uşă deschisă, pe care n-o poate închide nimeni – ştiu că, deşi ai puţină putere, ai ascultat de Cuvântul Meu şi nu te-ai lepădat de Numele Meu. 9 Îi voi face pe cei din sinagoga[b] lui Satan – care spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci mint – să vină şi să se prosterneze la picioarele tale şi să-şi dea seama că te-am iubit. 10 Pentru că mi-ai ascultat chemarea la răbdare, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care urmează să vină peste toată omenirea, pentru a-i pune la încercare pe locuitorii pământului. 11 Eu vin curând; ţine ceea ce ai, pentru ca nimeni să nu-ţi ia cununa! 12 Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai pleca din el; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu, numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi noul Meu Nume. 13 Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!»
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.