Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 27
Al lui David
1 Domnul este lumina şi mântuirea mea;
de cine să mă tem?
Domnul este refugiul vieţii mele;
de cine să-mi fie frică?
2 Când se apropie răufăcătorii de mine
ca să-mi devoreze carnea,
tocmai ei, asupritorii şi duşmanii mei,
se poticnesc şi cad.
3 Chiar dacă ar înainta o oştire împotriva mea,
inima mea tot nu s-ar teme;
chiar dacă s-ar porni război împotriva mea,
chiar şi atunci aş fi încrezător.
4 Un singur lucru cer de la Domnul
şi-l caut cu stăruinţă:
să locuiesc în Casa Domnului
în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
şi să-L caut în Templul Lui,
5 căci El mă va tăinui în Coliba Sa
în ziua cea rea,
mă va ascunde în locul tainic al Cortului Său
şi mă va înălţa pe o stâncă.
6 Deja mi se înalţă capul
deasupra duşmanilor care mă împresoară;
de aceea voi aduce la Cortul Lui jertfe în sunet de trâmbiţă,
voi cânta şi Îl voi lăuda pe Domnul.
7 Doamne, ascultă-mi glasul când Te chem,
îndură-te de mine şi răspunde-mi!
8 Inima îmi spune din partea Ta:
„Caută faţa Mea!“[a]
Doamne, faţa Ta o caut!
9 Nu-Ţi ascunde faţa de mine,
nu îndepărta cu mânie pe robul Tău!
Tu eşti ajutorul meu!
Nu mă da uitării şi nu mă părăsi,
Dumnezeul mântuirii mele!
10 Chiar dacă tatăl meu şi mama mea m-ar părăsi,
Domnul m-ar primi.[b]
11 Doamne, învaţă-mă calea Ta,
condu-mă pe cărarea cea netedă,
din pricina duşmanilor mei!
12 Nu-mi da sufletul pe mâna vrăjmaşilor mei,
căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi
care suflă numai violenţă.
13 Eu încă mai cred un lucru:
că voi vedea bunătatea Domnului
pe pământul celor vii!
14 Nădăjduieşte în Domnul!
Fii tare şi încurajează-ţi inima!
Nădăjduieşte în Domnul!
Necredincioşia lui Iuda
10 N-avem toţi un singur Tată[a]? Nu ne-a creat un singur Dumnezeu? Atunci de ce suntem necredincioşi unul faţă de altul, pângărind legământul strămoşilor noştri? 11 Iuda a fost necredincios, iar în Israel şi în Ierusalim s-a săvârşit o urâciune, căci Iuda a pângărit Lăcaşul Domnului, pe care El îl iubeşte, şi s-a căsătorit cu fiica unui dumnezeu străin. 12 Domnul să-l nimicească din corturile lui Iacov pe cel ce a făcut lucrul acesta – pe cel treaz şi pe cel care răspunde[b] – chiar dacă I-ar aduce un dar Domnului Oştirilor.
13 Iată un alt lucru pe care-l mai faceţi: acoperiţi altarul Domnului cu lacrimi, cu plânsete şi cu gemete, pentru că El nu mai ţine seama de darurile voastre şi nu le mai primeşte cu plăcere din mâinile voastre. 14 Şi vă întrebaţi: „De ce?“ Pentru că Domnul a fost martor între tine şi soţia tinereţii tale, faţă de care ai fost necredincios, deşi ea este consoarta ta, soţia ta prin legământ. 15 Nu i-a făcut El una? În trup şi în duh sunt ai Lui[c]. De ce una? Pentru că El caută o sămânţă dumnezeiască.[d] Deci păziţi-vă în duhul vostru şi nici unul dintre voi să nu fie necredincios soţiei tinereţii sale! 16 „Căci Eu urăsc divorţul, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel. Eu urăsc pe cel ce se acoperă cu violenţă cum se acoperă cu o haină[e]“, zice Domnul Oştirilor. Deci păziţi-vă în duhul vostru şi nu fiţi necredincioşi!
Ziua judecăţii este aproape
17 L-aţi obosit pe Domnul prin cuvintele voastre. Şi totuşi întrebaţi: „Cum L-am obosit?“ L-aţi obosit spunând: „Toţi cei care fac răul sunt buni înaintea Domnului şi în ei Îşi găseşte El plăcerea!“ Sau spunând: „Unde este Dumnezeul dreptăţii?“
3 „Iată, îl trimit pe solul Meu, care va pregăti calea înaintea Mea! Şi deodată, va intra în Templul Său Stăpânul pe Care-L căutaţi! Solul Legământului, în Care voi vă găsiţi plăcerea, iată-L că vine! zice Domnul Oştirilor.
Anunţarea naşterii lui Ioan Botezătorul
5 În zilele lui Irod, regele Iudeii,[a] era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia.[b] Soţia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. 6 Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, trăind fără vină, potrivit cu toate poruncile şi rânduielile Domnului. 7 Dar nu aveau nici un copil, fiindcă Elisabeta era stearpă şi amândoi erau acum înaintaţi în vârstă.
8 Într-o zi, în timp ce Zaharia era de slujbă, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, 9 a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. 10 La ora tămâierii, toată mulţimea poporului se ruga afară.
11 Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. 12 Când l-a văzut, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins frica. 13 Dar îngerul i-a zis:
– Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Ioan[c]. 14 El va fi bucuria şi veselia ta şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei lui. 16 El îi va întoarce pe mulţi israeliţi la Domnul, Dumnezeul lor. 17 Va merge înaintea Lui, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taţilor spre copii[d] şi pe cei neascultători la înţelepciunea celor drepţi, ca să pregătească Domnului un popor care să fie gata pentru El.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.