Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Viziunea lui Isaia şi chemarea lui
6 În anul morţii regelui Uzia, L-am văzut pe Stăpânul şezând pe un tron înalt şi măreţ, marginea mantiei Lui umplând Templul[a]. 2 Deasupra Lui stăteau serafimi. Fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. 3 Strigau unul către altul şi ziceau:
„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Oştirilor!
Întreg pământul este plin de slava Lui!“
4 Uşorii[b] şi pragurile s-au cutremurat de glasul lor, iar Casa s-a umplut de fum. 5 Am strigat:
„Vai de mine! Sunt pierdut!
Căci sunt un om cu buze necurate,
şi trăiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate,
iar ochii mei au văzut pe Împăratul, Domnul Oştirilor!“
6 Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. 7 Mi-a atins gura cu el şi a zis:
„Iată! Cărbunele acesta ţi-a atins buzele.
Acum vina ta este dată la o parte şi păcatul tău este ispăşit.“
8 Apoi am auzit glasul Stăpânului, întrebând:
– Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi?
– Iată-mă! Trimite-mă! am zis eu.
9 El a zis:
– Du-te la cei din poporul acesta şi spune-le:
„Să ascultaţi întruna, dar să nu înţelegeţi
şi să priviţi mereu, dar să nu pricepeţi!“
10 Împietreşte inima celor din acest popor!
Fă ca urechile lor să audă greu şi închide-le ochii,
ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,
să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să fie vindecaţi!
11 Atunci am întrebat:
– Până când, Stăpâne?
El mi-a răspuns:
– Până când cetăţile vor fi prefăcute în ruină
şi vor fi lipsite de locuitori,
până când casele vor rămâne goale,
iar ogoarele devastate şi pustii;
12 până când Domnul îi va trimite pe toţi departe,
iar ţara va rămâne în întregime părăsită.
13 Chiar dacă o zecime va rămâne în ea,
aceasta va fi pustiită din nou.
Dar aşa cum unui terebint sau unui stejar
îi rămâne buturuga atunci când este tăiat,
tot aşa sămânţa sfântă va fi ca o buturugă în ţară.
Psalmul 138
Al lui David
1 Te voi lăuda din toată inima mea,
Te voi cânta în prezenţa dumnezeilor!
2 Mă voi închina în Templul Tău cel sfânt
şi-Ţi voi lăuda Numele,
pentru îndurarea Ta, pentru credincioşia Ta,
pentru că Ţi-ai înălţat Numele şi cuvântul mai presus de orice.
3 În ziua când Te-am chemat, Tu mi-ai răspuns,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.
4 Doamne, toţi regii pământului Te vor lăuda
când vor auzi cuvintele gurii Tale!
5 Vor cânta căile Domnului,
căci mare este slava Ta, Doamne!
6 Deşi este înălţat, Domnul îl vede pe cel smerit
şi îl cunoaşte de departe pe cel mândru.
7 Când umblu prin mijlocul necazului,
Tu mă înviorezi,
Îţi întinzi mâna împotriva mâniei duşmanilor mei
şi mă izbăveşti cu dreapta Ta.
8 Domnul va isprăvi ce a început pentru mine.
Doamne, îndurarea Ta este veşnică:
nu părăsi lucrările mâinilor Tale!
Învierea lui Cristos
15 Fraţilor, vă reamintesc Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas 2 şi prin care sunteţi mântuiţi dacă rămâneţi fermi în cuvântul pe care vi l-am vestit; altfel aţi crezut degeaba. 3 Ceea ce v-am dat ca fiind de primă importanţă este ceea ce eu, la rândul meu, am primit: anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor, 4 că a fost îngropat, că a fost înviat a treia zi, potrivit Scripturilor, 5 că i S-a arătat lui Chifa şi apoi celor doisprezece 6 și că, după aceea, li S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi încă trăiesc, iar unii au adormit[a]. 7 După aceea i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. 8 Ultimului dintre toţi, ca unuia născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie. 9 Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; eu nu sunt vrednic să fiu numit apostol, pentru că am persecutat biserica lui Dumnezeu, 10 însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui faţă de mine n-a fost fără rezultat, ci am trudit mai mult decât oricare dintre ei, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. 11 Deci – fie eu, fie ei – noi aşa predicăm, iar voi aşa aţi crezut.
Chemarea primilor apostoli
5 Într-o zi, în timp ce se afla lângă lacul Ghenezaret[a] şi mulţimea se înghesuia în jurul Lui ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, 2 Isus a văzut două bărci trase la marginea lacului; pescarii coborâseră din ele şi-şi spălau năvoadele. 3 S-a suit într-una dintre bărci, care era a lui Simon, şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi S-a aşezat şi, din barcă, a început să dea învăţătură mulţimilor.
4 Când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon:
– Depărtează barca la apă adâncă şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!
5 Simon I-a răspuns:
– Stăpâne, toată noaptea ne-am trudit, dar n-am prins nimic. Totuşi, la cuvântul Tău, voi arunca năvoadele!
6 Au făcut aşa şi au prins atât de mulţi peşti, încât năvoadele începuseră să li se rupă. 7 Le-au făcut semn confraţilor lor din cealaltă barcă, să vină să-i ajute. Aceştia au venit şi au umplut amândouă bărcile cu peşte, până acolo încât erau să se scufunde.
8 Când Simon Petru a văzut ce s-a întâmplat, a căzut la genunchii lui Isus şi I-a zis:
– Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt un om păcătos!
9 Căci atât el, cât şi cei ce erau împreună cu el fuseseră cuprinşi de uimire din pricina pescuitului care avusese loc. 10 La fel erau şi Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei, confraţii lui Simon.
Isus i-a răspuns lui Simon:
– Nu te teme! De acum înainte vei fi pescar de oameni!
11 După ce au adus bărcile la ţărm, au lăsat totul şi L-au urmat.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.