Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 119:33-40

33 Învaţă-mă, Doamne, să trăiesc după orânduirile Tale,
    şi le voi respecta până la sfârşitul vieţii!
34 Dă-mi pricepere şi voi respecta Legea Ta,
    o voi păzi din toată inima mea!
35 Condu-mă pe cărarea poruncilor Tale,
    căci în aceasta îmi găsesc plăcerea!
36 Apleacă-mi inima spre mărturiile Tale
    şi nu spre câştigul mârşav!
37 Abate-mi privirea de la vederea lucrurilor deşarte;
    înviorează-mă pe calea Ta![a]
38 Împlineşte-Ţi promisiunea făcută robului Tău
    şi celor ce se tem de Tine!
39 Depărtează de la mine ocara ce mă-nspăimântă,
    căci judecăţile Tale sunt bune!
40 O, cât de mult tânjesc după hotărârile Tale:
    înviorează-mă după dreptatea Ta!

Leviticul 6:1-7

Domnul i-a zis lui Moise: „Dacă cineva dintre voi va păcătui şi va arăta necredincioşie faţă de Domnul, înşelându-şi semenul în legătură cu un lucru dat lui spre păstrare ori în garanţie sau în legătură cu un lucru însuşit prin jaf, sau dacă îşi va înşela semenul, minţind că nu a găsit un lucru pierdut, sau dacă face un jurământ fals cu privire la vreunul din aceste păcate pe care le-a săvârşit, făcându-se vinovat, deci dacă va păcătui astfel, şi prin urmare, se va face vinovat, va trebui să dea înapoi ceea ce şi-a însuşit prin jaf sau minciună, să dea înapoi lucrul care i-a fost dat spre păstrare sau lucrul pierdut pe care l-a găsit sau toate lucrurile despre care a făcut un jurământ fals; va trebui să-l restituie la întreaga lui valoare, adăugând încă o cincime din preţ. Să-l dea înapoi proprietarului de drept, chiar în ziua în care îşi va aduce jertfa pentru vină. Iar ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără meteahnă din turmă, după aprecierea ta, şi să-l dea preotului. Preotul să facă ispăşire pentru acest om înaintea Domnului şi acesta din urmă va fi iertat de oricare dintre aceste păcate pe care le-a săvârşit, făcându-se vinovat.“

Galateni 5:2-6

Ascultaţi! Eu, Pavel, vă spun că, dacă voi veţi fi circumcişi, Cristos nu vă va mai fi de nici un folos. Depun mărturie din nou, pentru orice om care se lasă circumcis: el trebuie să asculte de întreaga Lege. Voi, care vreţi să fiţi îndreptăţiţi prin Lege, v-aţi înstrăinat de Cristos, aţi căzut din har. Căci noi aşteptăm prin Duhul, prin credinţă, dreptatea la care nădăjduim, întrucât, în Cristos Isus, nici circumcizia, nici necircumcizia nu au nici o valoare, ci numai credinţa care lucrează prin dragoste.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.