Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
33 Învaţă-mă, Doamne, să trăiesc după orânduirile Tale,
şi le voi respecta până la sfârşitul vieţii!
34 Dă-mi pricepere şi voi respecta Legea Ta,
o voi păzi din toată inima mea!
35 Condu-mă pe cărarea poruncilor Tale,
căci în aceasta îmi găsesc plăcerea!
36 Apleacă-mi inima spre mărturiile Tale
şi nu spre câştigul mârşav!
37 Abate-mi privirea de la vederea lucrurilor deşarte;
înviorează-mă pe calea Ta![a]
38 Împlineşte-Ţi promisiunea făcută robului Tău
şi celor ce se tem de Tine!
39 Depărtează de la mine ocara ce mă-nspăimântă,
căci judecăţile Tale sunt bune!
40 O, cât de mult tânjesc după hotărârile Tale:
înviorează-mă după dreptatea Ta!
21 Să nu-l asupreşti pe străin şi să nu-i faci rău, pentru că şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
22 Să nu îi asupreşti pe văduvă sau pe orfan. 23 Dacă îi asupreşti şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi asculta strigătul; 24 mânia Mea se va aprinde şi vă voi omorî cu sabia, soţiile voastre vor ajunge văduve, iar copiii voştri, orfani.
25 Dacă împrumuţi argint vreunuia din poporul Meu care este în nevoie, să nu te porţi cu el ca un cămătar şi să nu ceri de la el dobândă. 26 Dacă iei haina semenului tău drept garanţie, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui, 27 căci este singura lui învelitoare, este mantaua cu care îşi înveleşte trupul. Altfel, cu ce se va culca? Dacă semenul tău strigă către Mine, Eu îl voi asculta, căci sunt milostiv.
Trăiţi pentru slava lui Dumnezeu!
23 Toate sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. 24 Nimeni nu trebuie să urmărească binele propriu, ci binele altuia. 25 Mâncaţi orice se vinde pe piaţa de carne, fără să vă puneţi vreo întrebare din cauza conştiinţei, 26 căci „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el!“[a] 27 Dacă un necredincios vă cheamă la masă şi vreţi să mergeţi, mâncaţi orice vi se va da, fără să vă puneţi vreo întrebare, din cauza conştiinţei. 28 Dacă însă cineva vă spune: „Aceasta a fost adusă ca jertfă!“, atunci să nu mâncaţi, din cauza celui care v-a spus şi din cauza conştiinţei (căci „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el“)[b]; 29 mă refer la conştiinţa celuilalt, nu la a voastră. Căci de ce să fie judecată libertatea mea de conştiinţa altuia? 30 Dacă eu mulţumesc pentru mâncarea pe care o mănânc, de ce să fiu dispreţuit din cauza unui lucru pentru care mulţumesc? 31 Aşadar, fie că mâncaţi, fie că beţi sau orice altceva faceţi, să le faceţi pe toate pentru slava lui Dumnezeu. 32 Să nu fiţi pricină de poticnire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru biserica lui Dumnezeu, 33 aşa cum, de altfel, încerc şi eu, în toate lucrurile, să plac tuturor, necăutând folosul meu, ci al multora, pentru a fi mântuiţi!
11 Fiţi imitatorii mei, aşa cum şi eu sunt al lui Cristos!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.