Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
2 Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
şi umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
şi din flăcări de foc – slujitori.
5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6 Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
Apele stăteau pe munţi,
7 dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
8 S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
9 Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.
10 El face să ţâşnească izvoarele în văi
şi ele curg printre munţi.
11 Toate fiarele câmpului se adapă din ele
şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
care-şi fac auzit glasul din frunziş.
13 Din odăile de sus, El udă munţii;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 El face să crească iarbă pentru vite
şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
El face astfel să răsară hrană din pământ:
15 vinul care înveseleşte inima omului,
uleiul care dă strălucire feţei
şi hrana care întăreşte inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udaţi,
cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
17 În ei îşi fac cuibul păsările;
barza îşi are casa în pini.
18 Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă[a].
19 El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele ştie când să apună.[b]
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte;
atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
21 Puii de leu rag de foame,
cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
şi se culcă în cotloanele lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui, până seara.
24 Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
pământul este plin de creaturile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
În ea mişună vieţuitoare fără număr,
vieţuitoare mici şi mari.
26 Corăbiile o străbat,
în ea se joacă leviatanul[c], pe care l-ai făcut Tu.
27 Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28 Tu le-o dai, ele o primesc;
Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29 Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
le iei suflarea, ele mor
şi se întorc în ţărână;
30 Îţi trimiţi Duhul[d], ele sunt plăsmuite,
înnoind astfel faţa pământului.
31 Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32 El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
iar când atinge munţii, aceştia fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoşii de pe pământ
şi cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul!
32 „Ascultaţi, ceruri, şi voi vorbi.
Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele.
2 Ca ploaia să cadă învăţătura mea
şi ca roua să curgă cuvintele mele,
ca stropii de ploaie pe verdeaţă
şi ca aversele pe iarbă.
3 Căci voi proclama Numele Domnului.
Recunoaşte-ţi măreţia Dumnezeului nostru!
4 El este Stânca, lucrările Lui sunt desăvârşite,
căci toate căile Lui sunt drepte.
Dumnezeu este credincios şi în El nu este nedreptate,
El este drept şi cinstit.
5 Ei s-au stricat;
spre ruşinea lor ei nu mai sunt fiii Lui,[a]
ci o generaţie pervertită şi necinstită.
6 Astfel Îl răsplătiţi voi pe Domnul,
popor nechibzuit şi neînţelept?
Nu este El Tatăl vostru, Creatorul[b] vostru,
Cel Ce v-a întocmit şi v-a dat înfăţişare?
7 Aduceţi-vă aminte de zilele din trecut.
Socotiţi anii care au trecut din generaţie în generaţie.
Întrebaţi-i pe părinţii voştri şi vă vor învăţa,
pe bătrânii voştri şi vă vor spune.
8 Când Cel Preaînalt[c] le-a dat neamurilor moştenirea,
când i-a despărţit pe fiii oamenilor,
El a aşezat hotarele popoarelor
după numărul fiilor lui Israel[d].
9 Căci partea Domnului este poporul Lui,
Iacov este moştenirea Lui.
10 El l-a găsit într-un ţinut pustiu,
într-o singurătate plină de urlete deznădăjduite.
L-a înconjurat şi s-a îngrijit de el.
L-a apărat ca pe lumina ochilor Lui,
11 asemenea vulturului care îşi scutură cuibul
şi zboară deasupra puilor,
care îşi deschide aripile,
îi ia şi-i poartă pe penele lui.
12 Domnul a condus singur pe poporul Său
şi nu era nici un zeu străin alături de El.
13 El l-a urcat pe înălţimile ţării
şi l-a hrănit cu roadele câmpului.
L-a hrănit cu miere din stâncă
şi cu untdelemn din stânca cea mai tare,
14 cu iaurtul vitelor şi cu laptele oilor,
cu grăsimea mieilor,
a berbecilor din Başan şi a ţapilor,
cu grăsimea boabelor de grâu.
Şi ai băut vin, sângele strugurilor.
32 Amintiţi-vă însă de acele zile de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi îndurat multă luptă, în suferinţe, 33 fiind uneori expuşi în mod public abuzului şi persecuţiei, iar alteori fiind părtaşi cu cei ce au fost trataţi astfel. 34 Aţi împărtăşit suferinţele celor închişi şi aţi răbdat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, ştiind că voi aveţi ceva mai bun şi care rămâne. 35 De aceea, să nu vă părăsiţi acea încredere, care aduce o mare răsplată! 36 Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu, să puteţi primi ceea ce a fost promis.
37 „Totuşi, încă puţin, foarte puţin, şi Cel Ce vine va veni şi nu va întârzia!
38 Însă cel drept al Meu va trăi prin credinţă.
Sufletul Meu nu găseşte plăcere în cel care dă înapoi.“[a]
39 Însă noi nu suntem dintre cei ce dau înapoi şi care astfel sunt pierduţi, ci dintre cei ce au credinţă pentru a-şi scăpa sufletul.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.