Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 121

Psalmul 121

Un cântec de pelerinaj

Îmi voi ridica ochii spre munţi:
    de unde-mi va veni ajutorul?
Ajutorul meu vine de la Domnul,
    Care a făcut cerurile şi pământul.

El nu va lăsa să ţi se clatine piciorul,
    Păzitorul tău nu va dormita.
Iată că nu dormitează, nici nu doarme,
    Păzitorul lui Israel.

Domnul este păzitorul tău,
    Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
Soarele nu te va bate în timpul zilei,
    nici luna – în timpul nopţii.

Domnul te va păzi de tot ce este rău;
    El îţi va păzi sufletul.
Domnul te va păzi la plecare şi la venire,
    de acum şi până în veac!

Mica 7:18-20

18 Cine este Dumnezeu ca Tine,
    Care să ia vina şi Care să ierte nelegiuirea
        rămăşiţei moştenirii Lui?
Tu nu rămâi mânios pe vecie,
    ci Îţi găseşti plăcerea în îndurare.
19 Tu vei avea iarăşi milă de noi
    şi vei zdrobi sub tălpi[a] nelegiuirile noastre;
        vei arunca în adâncurile mării toate păcatele noastre.
20 Tu vei arăta credincioşie faţă de Iacov
    şi îndurare[b] faţă de Avraam,
aşa cum ai jurat strămoşilor noştri
    în zilele din vechime.“

Romani 3:21-31

Dreptatea lui Dumnezeu prin credinţă

21 Dar acum, independent de Lege, a fost arătată o dreptate oferită de Dumnezeu, despre care depun mărturie Legea şi Profeţii[a], 22 şi anume dreptatea oferită de Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos, pentru toţi cei ce cred. Nu este nici o deosebire. 23 Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. 24 Ei sunt îndreptăţiţi fără plată, prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus, 25 pe Care Dumnezeu L-a rânduit să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire[b], ca dovadă a dreptăţii Sale, căci trecuse cu vederea păcatele săvârşite în trecut, 26 în vremea îngăduinţei lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi dovedească dreptatea, în aşa fel încât El să fie drept şi să-l îndreptăţească totodată pe cel ce are credinţă în Isus.

27 Şi atunci, unde este lauda? Este exclusă! Prin ce lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei. 28 Căci noi credem că un om este îndreptăţit prin credinţă, fără faptele Legii. 29 Sau Dumnezeu este doar al iudeilor? Nu este şi al neamurilor? Da, este şi al neamurilor, 30 întrucât Dumnezeu este Unul, şi El este Cel Care-i va îndreptăţi, prin credinţă, pe cei circumcişi şi, tot prin credinţă, şi pe cei necircumcişi. 31 Atunci anulăm noi oare Legea prin credinţă? În nici un caz, ci, mai degrabă, noi întărim Legea.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.