Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 54
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un maschil[a] al lui David compus pe vremea când zifiţii s-au dus la Saul şi i-au zis: „Oare nu se ascunde David printre noi?“
1 Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău,
fă-mi dreptate prin puterea Ta!
2 Dumnezeule, ascultă-mi rugăciunea,
pleacă-Ţi urechea la cuvintele gurii mele!
3 Nişte străini se ridică împotriva mea
şi nişte asupritori caută să-mi ia viaţa;
ei nu ţin seama de Dumnezeu!Sela
4 Iată că Dumnezeu îmi vine în ajutor;
Stăpânul vine în sprijinul sufletului meu!
5 Fie ca El să răsplătească răul urmăritorilor mei[b];
în credincioşia Ta, nimiceşte-i!
6 Îţi voi aduce jertfe de bunăvoie,
voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este bun,
7 căci m-ai scăpat din toate necazurile
şi am putut privi de sus la duşmanii mei.
Oprimarea midianită
6 Israeliţii au făcut din nou ce este rău în ochii Domnului şi de aceea Domnul i-a dat pe mâna lui Midian timp de şapte ani. 2 Midianiţii i-au asuprit cu putere pe israeliţi. Din cauza lor, israeliţii şi-au făcut grote în munţi, peşteri şi fortăreţe. 3 Ori de câte ori semăna Israel, midianiţii împreună cu amalekiţii şi popoarele din răsărit porneau împotriva lui. 4 Ei îi invadau ţara şi distrugeau roadele pământului până aproape de Gaza. Nu lăsau în Israel nici hrană, nici oi, nici boi şi nici măgari, 5 căci ei veneau cu vitele şi corturile lor, sosind ca o mulţime de lăcuste. Ei şi cămilele lor erau fără număr şi intrau în ţară ca s-o distrugă. 6 Israel decăzuse foarte mult din cauza midianiţilor. Atunci israeliţii au strigat către Domnul.
7 Când au strigat israeliţii către Domnul din cauza lui Midian, 8 Domnul le-a trimis un profet care le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am smuls din casa sclaviei 9 şi v-am eliberat din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor celor ce vă asupreau! I-am izgonit dinaintea voastră şi v-am dat vouă ţara lor! 10 V-am poruncit atunci că Domnul este Dumnezeul vostru şi de aceea să nu vă temeţi de zeii amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu.»“
2 Fraţilor, şi eu, când am venit la voi, n-am venit vestindu-vă taina lui Dumnezeu prin cuvinte elevate sau printr-o înţelepciune strălucită, 2 pentru că am hotărât să nu ştiu nimic între voi decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit. 3 Eu am venit la voi în slăbiciune, în frică şi în mare tremur, 4 iar cuvântul şi predicarea mea nu se bazau pe vorbele convingătoare ale înţelepciunii, ci pe dovada Duhului şi a puterii, 5 ca astfel credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.