Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 116:1-9

Psalmul 116

Îl iubesc pe Domnul, căci El ascultă
    glasul meu, cererile mele.
Pentru că Şi-a plecat urechea spre mine,
    Îl voi chema în toate zilele mele.

Mă înfăşuraseră legăturile morţii
    şi mă cuprinseseră sudorile Locuinţei Morţilor;
        eram copleşit de necaz şi de durere.
Dar am chemat Numele Domnului, zicând:
    Doamne, Te rog, izbăveşte-mi sufletul!“

Domnul este îndurător şi drept,
    Dumnezeul nostru este milostiv.
Domnul păzeşte pe cei neştiutori[a];
    eram nenorocit de tot, dar El m-a izbăvit.

Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta,
    căci Domnul ţi-a făcut bine!
Da, Tu mi-ai scăpat sufletul de la moarte,
    ochii – de lacrimi,
        şi picioarele – de poticnire,
astfel că voi putea umbla înaintea Domnului
    pe pământul celor vii!

Iosua 2:15-24

15 Ea i-a coborât atunci prin fereastră cu o frânghie, căci casa ei era construită deasupra zidului cetăţii, locuind chiar deasupra zidului, 16 şi i-a sfătuit astfel:

– Mergeţi spre munte ca să nu vă întâlniţi cu cei care vă urmăresc şi ascundeţi-vă acolo timp de trei zile, până se vor întoarce. După aceea veţi putea să vă continuaţi drumul.

17 Bărbaţii i-au spus:

– Noi vom fi dezlegaţi de jurământul acesta, cu care ne-ai pus să ne legăm faţă de tine, 18 dacă, atunci când vom intra în ţară, nu vei lega această frânghie din fir cărămiziu de fereastra prin care ne-ai coborât şi dacă nu vei aduce în casa ta pe tatăl tău, pe mama ta şi pe fraţii tăi, toată familia ta. 19 Dacă vreunul dintre ei va ieşi dincolo de porţile casei tale, sângele lui va cădea asupra capului lui, iar noi vom fi nevinovaţi. Dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi în casă cu tine, sângele lui va cădea asupra capului nostru. 20 Dacă ne vei trăda, atunci vom fi dezlegaţi de jurământul acesta, pe care ne-ai pus să-l facem.

21 – Să fie precum aţi spus! le-a răspuns ea.

Apoi i-a trimis şi ei au plecat, iar ea a legat frânghia roşie de fereastră. 22 Ei s-au dus şi au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, până când s-au întors cei care îi urmăreau şi care îi căutaseră de-a lungul întregului drum fără să-i găsească. 23 Apoi cei doi bărbaţi s-au întors, au coborât muntele şi au trecut Iordanul. Au venit la Iosua, fiul lui Nun, şi i-au istorisit tot ce li s-a întâmplat. 24 „Într-adevăr, i-au spus ei lui Iosua, Domnul a dat în mâinile noastre întreaga ţară şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea noastră!“

Iacov 2:17-26

17 Tot astfel şi credinţa, dacă nu are fapte este moartă în ea însăşi.

18 Dar va zice cineva: „Tu ai credinţă, iar eu am fapte.“ Arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta credinţa mea prin faptele mele! 19 Tu crezi că Dumnezeu este Unul[a]? Bine faci! Dar şi demonii cred – şi se înfioară! 20 Of, om fără minte, vrei deci să pricepi că credinţa fără fapte este zadarnică[b]? 21 Avraam, strămoşul nostru, n-a fost el îndreptăţit prin fapte, atunci când l-a oferit pe fiul său, Isaac, pe altar? 22 Vezi deci că credinţa a lucrat împreună cu faptele lui, şi credinţa a fost făcută desăvârşită prin fapte. 23 Astfel a fost împlinită Scriptura care spune: „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, şi El i-a socotit acest lucru dreptate“[c]; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu“. 24 Vedeţi aşadar că un om este îndreptăţit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. 25 În acelaşi fel şi prostituata Rahav: n-a fost ea îndreptăţită prin fapte, atunci când i-a primit bine pe mesageri şi i-a trimis apoi pe un alt drum? 26 Aşa cum trupul fără duh este mort, tot astfel şi credinţa fără fapte este moartă.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.