Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 36
Pentru dirijor. Al lui David, robul Domnului.
1 O rostire cu privire la nelegiuirea celui rău
se află înăuntrul inimii mele:
Nu este frică de Dumnezeu
înaintea ochilor lui.[a]
2 Căci se măguleşte prea mult în ochii săi
ca să-şi mai găsească păcatul şi să-l urască.
3 Cuvintele gurii lui sunt rele şi înşelătoare;
a încetat să mai fie înţelept şi să facă binele.
4 Plănuieşte răul chiar şi în aşternutul său,
stă pe o cale care nu este bună
şi nu respinge răul.
5 Doamne, îndurarea Ta ajunge până la ceruri
şi credincioşia Ta – până la nori!
6 Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu
şi judecata Ta – ca adâncul cel mare!
Doamne, Tu dai izbăvire atât oamenilor, cât şi animalelor!
7 Cât de scumpă este îndurarea Ta, Dumnezeule!
La umbra aripilor Tale îşi caută adăpost
fiii oamenilor.[b]
8 Ei se satură de belşugul casei Tale
şi Tu le dai să bea din râul desfătărilor Tale.
9 Căci la Tine este izvorul vieţii
şi prin lumina Ta vedem lumina.
10 Continuă să-Ţi arăţi îndurarea faţă de cei ce Te cunosc,
şi dreptatea faţă de cei cu inima dreaptă!
11 Să nu m-ajungă piciorul celui mândru,
iar mâna celor răi să nu mă izgonească!
12 Au şi căzut făcătorii de rele!
Au fost aruncaţi şi nu se mai pot ridica!
A doua călătorie a fraţilor lui Iosif în Egipt
43 Foametea era grea în ţară. 2 Când au terminat de mâncat grânele pe care le aduseseră din Egipt, tatăl lor le-a zis:
– Duceţi-vă din nou şi cumpăraţi-ne puţină mâncare.
3 Dar Iuda i-a răspuns:
– Omul acela ne-a avertizat clar, spunându-ne: „Nu-mi veţi mai vedea faţa decât dacă fratele vostru va fi cu voi”. 4 Dacă-l vei trimite pe fratele nostru cu noi, ne vom duce şi-ţi vom cumpăra mâncare. 5 Dar dacă nu-l vei trimite, nu ne vom duce, pentru că acel om ne-a zis: „Nu-mi veţi mai vedea faţa decât dacă fratele vostru va fi cu voi.”
6 Atunci Israel le-a zis:
– De ce v-aţi purtat aşa de rău cu mine şi i-aţi spus acelui om că mai aveţi un frate?
7 Ei i-au răspuns:
– Omul acela ne-a pus întrebări amănunţite în legătură cu noi şi cu familia noastră, zicând: „Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate?” Noi i-am răspuns la aceste întrebări. De unde era să ştim că ne va cere să-l aducem pe fratele nostru?
8 Atunci Iuda i-a zis tatălui său, Israel:
– Trimite băiatul cu mine; vom pleca imediat, pentru ca noi, tu şi copiii noştri să trăim şi să nu murim. 9 Eu însumi voi răspunde pentru el; din mâna mea îl vei cere. Dacă nu ţi-l voi aduce înapoi şi dacă nu-l voi pune înaintea ta, voi fi vinovat înaintea ta toată viaţa. 10 Dacă n-am fi întârziat, cu siguranţă că ne-am fi întors de două ori până acum.
11 Atunci, tatăl lor, Israel, le-a zis:
– Dacă aşa trebuie, atunci aşa să faceţi. Luaţi cu voi câteva dintre cele mai alese produse ale ţării şi duceţi-le ca dar acelui om: puţin balsam, puţină miere, condimente, smirnă, fistic şi migdale. 12 Luaţi de două ori mai mult argint, pentru că trebuie să daţi înapoi argintul care a fost pus la gura sacilor voştri. Poate a fost o greşeală. 13 Luaţi-l şi pe fratele vostru şi mergeţi din nou la omul acela. 14 Dumnezeul cel Atotputernic[a] să vă dea milă înaintea acelui om, pentru ca el să-i trimită înapoi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin. Cât despre mine, dacă trebuie să fiu lipsit de copii, atunci lipsit să fiu.
15 Oamenii au luat cu ei darul, argintul – de două ori mai mult – şi pe Beniamin, s-au dus în Egipt şi s-au prezentat înaintea lui Iosif.
Alegerea celor şapte diaconi[a]
6 În zilele acelea, când numărul ucenicilor creştea, evreii elenişti au început să murmure împotriva evreilor autohtoni[b], pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la distribuirea zilnică a celor necesare. 2 Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi le-au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese! 3 Prin urmare, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, pe care să-i punem responsabili cu îndatorirea aceasta, 4 iar noi vom continua să dăm atenţie rugăciunii şi slujirii Cuvântului.“ 5 Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulţimi, aşa că l-au ales pe Ştefan, un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohorus, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas şi pe Nicolaus, un prozelit din Antiohia; 6 i-au adus înaintea apostolilor, care s-au rugat şi şi-au pus mâinile peste ei.
7 Cuvântul lui Dumnezeu continua să se răspândească, numărul ucenicilor creştea tot mai mult în Ierusalim şi foarte mulţi preoţi veneau la credinţă.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.