Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 85:8-13

Eu voi asculta ce vorbeşte Dumnezeu, Domnul,
    căci El promite pacea poporului Său şi credincioşilor Săi,
        numai ei să nu se întoarcă la nebunie.
Într-adevăr, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El,
    pentru ca slava să locuiască în ţara noastră.

10 Îndurarea şi credincioşia se întâlnesc,
    iar dreptatea şi pacea se sărută.
11 Adevărul răsare din pământ,
    iar dreptatea priveşte din ceruri.
12 Da, Domnul dă ceea ce este bun,
    iar pământul nostru îşi dă rodul.
13 Dreptatea merge înaintea Lui
    şi pregăteşte calea pentru paşii Săi.

Amos 4:6-13

Eşecul Israelului în a învăţa prin disciplinare

Prin urmare, şi Eu v-am trimis foamete[a] în toate cetăţile voastre
    şi am adus lipsă de pâine în toate locurile voastre.
        Dar tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.

Mai mult, tot Eu am oprit ploaia pentru voi,
    când mai erau încă trei luni până la seceriş.
Am dat ploaie peste o cetate,
    dar peste o alta n-am lăsat să plouă;
peste un ogor a plouat,
    însă alt ogor nu a avut parte de ploaie şi s-a uscat.
Două-trei cetăţi s-au dus însetate la o alta ca să bea apă,
    dar nu s-au săturat.
        Cu toate acestea, nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.

De multe ori v-am lovit grădinile şi viile
    cu filoxera şi cu mana.[b]
Apoi lăcustele v-au devorat smochinii şi măslinii,
    dar tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.

10 Am trimis împotriva voastră molima,
    ca şi în Egipt.
I-am ucis pe tinerii voştri cu sabia
    şi am tăiat caii voştri căzuţi ca pradă.
Am ridicat duhoarea taberelor voastre până la nările voastre,
    dar tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.

11 Pe unii dintre voi i-am nimicit,
    cum a nimicit Dumnezeu Sodoma şi Gomora.
Aţi ajuns ca tăciunele scos din jar,
    dar tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.

12 De aceea îţi voi face astfel, Israele,
    şi, pentru că îţi voi face astfel,
        pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele!

13 Căci iată că El este Cel Ce a întocmit munţii,
    Cel Ce a creat vântul
        şi i-a descoperit omului gândul Său,
Cel Ce a prefăcut răsăritul în întuneric
    şi Cel Ce umblă pe înălţimile pământului –
        Domnul, Dumnezeul Oştirilor, este Numele Său.»

Luca 1:57-80

Naşterea lui Ioan Botezătorul

57 Când i s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat. 58 Vecinii şi rudele au auzit că Domnul Şi-a arătat marea îndurare faţă de ea şi s-au bucurat împreună cu ea.

59 În ziua a opta, au venit să circumcidă copilul.[a] Voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, 60 dar mama lui a zis: „Nu, ci îl va chema Ioan!“

61 Ei i-au zis: „Nu este nimeni între rudele tale care să poarte acest nume!“ 62 Şi îi făceau semne tatălui copilului, ca să ştie ce nume doreşte să-i dea. 63 El a cerut o tăbliţă şi a scris: „Numele lui este Ioan.“ Şi toţi s-au minunat. 64 Imediat i-a fost deschisă gura, i-a fost dezlegată limba şi a început să vorbească, binecuvântându-L pe Dumnezeu. 65 Pe toţi vecinii lor i-a cuprins frica şi în întreaga regiune muntoasă a Iudeii se vorbea despre toate aceste lucruri. 66 Toţi cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, spunând: „Oare ce va deveni acest copil?“ Căci mâna Domnului era cu el.

Cântecul[b] lui Zaharia

67 Zaharia, tatăl lui, a fost umplut de Duhul Sfânt şi a profeţit astfel:

68 „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
    pentru că a venit în ajutor şi Şi-a răscumpărat poporul!
69 El ne-a ridicat un corn al mântuirii[c]
    în casa[d] slujitorului Său David,
70 aşa cum a spus prin gura sfinţilor Săi profeţi din vechime,
71 şi ne-a adus izbăvire de duşmanii noştri şi din mâinile celor ce ne urăsc.
72 El Îşi arată astfel îndurarea faţă de strămoşii noştri
    şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,
73 de jurământul pe care i l-a făcut lui Avraam, tatăl nostru,
    potrivit căruia, ne va da voie, 74 izbăviţi fiind din mâna duşmanilor noştri,
să-I slujim fără teamă, 75 în sfinţenie şi dreptate înaintea Lui,
    în toate zilele noastre.

76 Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt!
    Căci vei merge înaintea Domnului ca să pregăteşti căile Lui,
77 să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii,
    prin iertarea păcatelor lui,
78 datorită îndurării nemărginite[e] a Dumnezeului nostru,
    în urma căreia va veni în ajutorul nostru Soarele din înălţime,
79 ca să strălucească peste cei aflaţi în întuneric
    şi în umbra morţii,
        ca să ne călăuzească picioarele pe calea păcii.“

80 Copilul creştea şi se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua apariţiei lui în poporul Israel.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.