Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 123
Un cântec de pelerinaj
1 Către Tine îmi ridic ochii,
Cel Ce locuieşti în ceruri.
2 Cum caută ochii slujitorilor spre mâna stăpânilor lor
şi ochii slujnicei – spre mâna stăpânei ei,
tot aşa şi ochii noştri caută spre Domnul, Dumnezeul nostru,
până va avea milă de noi.
3 Ai milă de noi, Doamne, ai milă,
căci suntem atât de sătui de dispreţ!
4 Sufletul nostru s-a săturat
de batjocura celor îngâmfaţi
şi de dispreţul celor mândri!
27 Când le vei spune toate aceste cuvinte, ei nu te vor asculta; când îi vei striga, ei nu vor răspunde. 28 De aceea, să le spui astfel: «Acesta este poporul care nu ascultă glasul Domnului şi care nu ia aminte la disciplinare. Adevărul a pierit, a fugit din gura lor.»
29 Taie-ţi părul şi aruncă-l. Fă o cântare de jale pe înălţimi, căci Domnul a lepădat şi a părăsit această generaţie, care L-a mâniat. 30 Copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul. Şi-au aşezat idolii lor urâcioşi în Casa peste care este chemat Numele Meu şi au pângărit-o. 31 Au zidit locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc fiii şi fiicele, lucru pe care nu l-am poruncit şi care nici nu mi-a trecut prin minte.
32 De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice Tofet şi valea Ben-Hinom, ci Valea Măcelului, deoarece vor îngropa morţii la Tofet, din lipsă de loc. 33 Hoiturile poporului acestuia vor fi hrană pentru păsările cerului şi pentru animalele pământului şi nimeni nu le va speria. 34 Voi face să înceteze în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului strigătele de bucurie şi de veselie, cântecele mirelui şi ale miresei, căci ţara va deveni un pustiu.
Preţul urmării lui Isus
18 Când a văzut Isus mulţimea din jurul Lui, le-a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. 19 Chiar atunci a venit la El un cărturar şi I-a zis:
– Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge!
20 Isus i-a răspuns:
– Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului[a] nu are unde să-Şi odihnească capul.
21 Un altul dintre ucenicii Săi I-a zis:
– Doamne, dă-mi voie mai întâi să mă duc să-l înmormântez pe tatăl meu![b]
22 Isus i-a răspuns:
– Urmează-Mă şi lasă morţii să-şi îngroape morţii!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.