Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 123

Psalmul 123

Un cântec de pelerinaj

Către Tine îmi ridic ochii,
    Cel Ce locuieşti în ceruri.

Cum caută ochii slujitorilor spre mâna stăpânilor lor
    şi ochii slujnicei – spre mâna stăpânei ei,
tot aşa şi ochii noştri caută spre Domnul, Dumnezeul nostru,
    până va avea milă de noi.

Ai milă de noi, Doamne, ai milă,
    căci suntem atât de sătui de dispreţ!
Sufletul nostru s-a săturat
    de batjocura celor îngâmfaţi
        şi de dispreţul celor mândri!

Ieremia 7:16-26

16 Tu însă nu mijloci în favoarea acestui popor, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni în favoarea lor şi nu stărui, căci nu te voi asculta. 17 Nu vezi ce fac ei în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului? 18 Copiii strâng lemne, taţii aprind focul, femeile frământă aluatul ca să facă turte împărătesei cerului[a]. Ei toarnă jertfe de băutură altor dumnezei ca să Mă mânie. 19 Dar oare pe Mine Mă provoacă? zice Domnul. Nu îşi fac ei rău mai degrabă lor înşişi şi spre ruşinea lor?

20 De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, mânia şi furia Mea se vor revărsa peste locul acesta, peste oameni şi peste animale, peste copacii din câmpie şi peste roadele pământului. El va arde şi nu va putea fi stins.»“

21 „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Haideţi, adăugaţi arderile voastre de tot la jertfele voastre şi mâncaţi carnea! 22 Eu însă n-am vorbit şi nu le-am dat nici o poruncă strămoşilor voştri cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua când i-am scos din ţara Egiptului, 23 ci iată porunca pe care le-am dat-o: ‘Ascultaţi de glasul Meu şi astfel Eu vă voi fi Dumnezeu, iar voi veţi fi poporul Meu. Să umblaţi în toate căile pe care vi le poruncesc, ca să vă fie bine.’ 24 Dar ei n-au ascultat şi nici n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele şi au mers înapoi, nu înainte. 25 Din ziua când strămoşii voştri au ieşit din ţara Egiptului şi până astăzi, zi după zi, iarăşi şi iarăşi, vi i-am trimis pe slujitorii Mei, profeţii. 26 Dar voi nu M-aţi ascultat şi nici nu aţi luat aminte. V-aţi încăpăţânat şi aţi făcut mai rău decât strămoşii voştri.»

2 Corintieni 10:7-11

Voi vă uitaţi la înfăţişarea exterioară[a]. Dacă cineva este convins că este al lui Cristos, el însuşi ar trebui să ia în considerare faptul că, aşa cum el este al lui Cristos, la fel suntem şi noi. Chiar dacă mă laud ceva mai mult cu autoritatea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o pentru zidirea şi nu pentru dărâmarea voastră, nu-mi va fi ruşine de ea, pentru că nu vreau să par, prin scrisorile mele, ca unul care vrea să vă înspăimânte. 10 Unii spun: „Scrisorile lui sunt cu greutate şi puternice, dar când este prezent, este slab şi cuvântul lui este dispreţuit.“ 11 Astfel de oameni ar trebui să ia în considerare că ceea ce spunem în scrisori, când suntem absenţi, este şi în faptă când suntem prezenţi.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.