Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 65
Pentru dirijor. Un psalm al lui David. Un cântec.
1 Dumnezeule, pe Tine Te aşteaptă lauda[a] în Sion;
faţă de Tine vor fi împlinite jurămintele.
2 Tu asculţi rugăciunea;
de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.
3 Poverile fărădelegilor noastre sunt mai puternice decât noi,
dar Tu faci ispăşire pentru nelegiuirile noastre.
4 Ferice de cel pe care-l alegi,
pe care-l apropii să locuiască în curţile Tale!
Ne vom sătura de lucrurile bune ale Casei Tale,
ale Templului Tău cel sfânt.
5 Tu ne răspunzi prin faptele grozave ale dreptăţii,
Dumnezeul mântuirii noastre,
Nădejdea tuturor marginilor pământului
şi ale mărilor îndepărtate,
6 Cel ce ai aşezat munţii prin puterea Ta,
fiind încins cu tărie,
7 Cel ce potoleşti vuietul mărilor,
vuietul talazurilor lor şi tumultul noroadelor.
8 Locuitorii de la marginile pământului se tem din pricina minunilor Tale!
Tu faci să răsune de bucurie locurile de unde se ivesc dimineaţa şi seara.
9 Tu cercetezi pământul, îi dai belşug,
îl îmbogăţeşti cu multe lucruri.
Râurile lui Dumnezeu sunt pline de apă
ca să dai oamenilor grâne. Iată cum pregăteşti pământul:[b]
10 îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării,
îl înmoi cu ploile repezi şi îi binecuvântezi răsadul.
11 Încununezi anul cu bunătăţile Tale,
în urma Ta musteşte belşugul;[c]
12 mustesc, de asemenea, şi păşunile din pustie,
iar dealurile se încing cu veselie.
13 Păşunile se îmbracă cu turme,
văile se acoperă de grâne;
toate strigă de bucurie şi cântă.
Campania din sudul Canaanului
10 Adoni-Ţedek, regele Ierusalimului, a auzit că Iosua capturase cetatea Ai şi o distrusese de tot[a], că-i făcuse cetăţii Ai şi regelui ei la fel cum îi făcuse Ierihonului şi regelui lui şi că locuitorii Ghivonului încheiaseră pace cu Israel şi erau în mijlocul lor. 2 Atunci a fost cuprins de frică, fiindcă Ghivon era o cetate mare, asemenea unei cetăţi regale. Era mai mare chiar decât Ai şi toţi bărbaţii ei erau războinici. 3 Adoni-Ţedek, regele Ierusalimului, le-a trimis un mesaj lui Hoham, regele Hebronului, lui Piram, regele Iarmutului, lui Iafia, regele Lachişului şi lui Debir, regele Eglonului, spunându-le: 4 „Veniţi şi ajutaţi-mă să atac Ghivonul, fiindcă a făcut pace cu Iosua şi cu israeliţii.“
5 Cei cinci regi ai amoriţilor – regele Ierusalimului, regele Hebronului, regele Iarmutului, regele Lachişului şi regele Eglonului – şi-au unit forţele şi, împreună cu toată oştirea lor, şi-au aşezat tabăra lângă Ghivon şi au început lupta împotriva lui.
6 Ghivoniţii au apelat atunci la Iosua, aflat în tabăra de la Ghilgal: „Nu-i părăsi pe slujitorii tăi!“ au trimis ei să i se spună lui Iosua. „Grăbeşte-te şi salvează-ne! Ajută-ne, căci toţi regii amoriţi care locuiesc în regiunea muntoasă şi-au unit forţele împotriva noastră!“
7 Iosua a pornit din Ghilgal în fruntea întregii oştiri şi a tuturor vitejilor. 8 „Nu te teme de ei, i-a spus Domnul lui Iosua, căci i-am dat în mâna ta şi nici unul nu-ţi va putea sta împotrivă!“
9 Iosua i-a atacat pe neaşteptate, după ce a mărşăluit toată noaptea de la Ghilgal. 10 Domnul i-a făcut să intre în panică înaintea lui Israel, care i-a învins şi a reuşit astfel o mare victorie la Ghivon. Israeliţii i-au urmărit pe drumul care urcă la Bet-Horon, nimicindu-i pe drum până la Azeka şi pâna la Makkeda. 11 În timp ce fugeau dinaintea lui Israel, pe drumul care cobora de la Bet-Horon spre Azeka, Domnul a făcut să cadă din cer asupra lor pietre mari de grindină şi ei au murit. Cei care au fost nimiciţi de pietrele grindinei au fost în număr mai mare decât cei ucişi cu sabia de către israeliţi.
12 În ziua în care Domnul i-a dat pe amoriţi în mâna lui Israel, Iosua s-a adresat Domnului în prezenţa lui Israel:
„Soare, rămâi nemişcat deasupra Ghivonului
şi lună, rămâi peste valea Aialon.“
13 Soarele a rămas nemişcat,
iar luna s-a oprit
până când poporul s-a răzbunat pe duşmanii lui.
Nu este scris lucrul acesta şi în Cartea lui Iaşar[b]? Soarele a rămas nemişcat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună timp de aproape o zi. 14 Nu a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte, nici după, o zi în care Domnul să fi ascultat glasul unui om; fiindcă Domnul lupta pentru Israel.
Isus umblă pe mare
45 Imediat după aceea, Isus i-a zorit pe ucenicii Săi să se suie în barcă şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, în Betsaida, iar între timp El va da drumul mulţimii. 46 După ce Şi-a luat rămas bun de la ei, S-a dus pe munte să se roage.
47 Era deja seară când barca a ajuns în mijlocul mării, iar El se afla singur pe ţărm. 48 A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă şi, cam în a patra strajă a nopţii[a], Isus a venit spre ei, umblând pe mare; voia să ajungă la ei[b]. 49 Când L-au văzut umblând pe mare, au zis: „Este o stafie!“ şi au ţipat, 50 pentru că toţi s-au speriat când L-au văzut.
Dar Isus le-a vorbit imediat şi le-a zis: „Îndrăzniţi! Eu sunt! Nu vă temeţi!“ 51 După ce S-a suit la ei în barcă, vântul a încetat. Ei s-au mirat foarte tare. 52 Căci nu înţeleseseră nici ce s-a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.