Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 74

Psalmul 74

Un maschil[a] al lui Asaf

Dumnezeule, de ce ne respingi neîncetat?
    De ce-Ţi aprinzi mânia împotriva turmei păşunii Tale?
Adu-Ţi aminte de adunarea Ta, pe care ai cumpărat-o în vechime
    şi ai răscumpărat-o ca seminţie a moştenirii Tale;
        adu-Ţi aminte de muntele Sion, pe care l-ai locuit!
Îndreaptă-Ţi paşii spre aceste ruine eterne,
    unde duşmanul a prăpădit totul în Lăcaşul cel sfânt!

Potrivnicii Tăi au răcnit în mijlocul Locului Tău de întâlnire;
    şi-au pus însemnele lor ca semne.
Şi-au făcut un nume asemenea celor ce ridică topoarele
    ca să croiască drum prin pădure.
Şi-au ascuţit uneltele împotriva gravurilor lui,
    zdrobindu-le cu lovituri de secure şi de bardă.
Au pus foc Lăcaşului Tău,
    au întinat locuinţa Numelui Tău!
Şi-au zis: „Îi vom prăpădi pe toţi!“,
    apoi au dat foc tuturor altarelor lui Dumnezeu din ţară.
Nu ne mai putem vedea semnele, nu mai sunt profeţi
    şi nici unul dintre noi nu ştie până când vor dura toate acestea!

10 Dumnezeule, până când va mai batjocori vrăjmaşul?
    Va defăima duşmanul pentru totdeauna Numele Tău?
11 De ce Ţi-ai retras mâna şi dreapta Ta?
    Scoate-o din sân şi pune capăt acestei stări!

12 Dumnezeu este împăratul meu din vechime
    şi Cel Ce aduce izbăviri peste pământ[b].
13 Tu, cu puterea Ta, ai despărţit Marea,
    ai zdrobit capetele monstrului Tanin din ape.
14 Tu ai sfărâmat capetele Leviatanului[c]
    şi l-ai dat de mâncare poporului din pustietăţi.
15 Tu ai deschis izvoare şi ueduri
    şi ai uscat râuri care nu seacă.
16 A Ta este ziua; a Ta este şi noaptea.
    Tu ai rânduit luna şi soarele.
17 Tu ai stabilit hotarele pământului,
    vara şi iarna Tu le-ai făurit.

18 Adu-Ţi aminte
    că duşmanul Te defăimează, Doamne,
        şi un popor nebun batjocoreşte Numele Tău.
19 Nu lăsa pradă fiarelor viaţa turturelei Tale,
    nu uita pentru totdeauna viaţa necăjiţilor Tăi!
20 Ai în vedere legământul,
    căci locurile dosnice ale ţării sunt pline
        de cuiburi ale violenţei!
21 Fă ca cel asuprit să nu se întoarcă amărât!
    Fă ca nevoiaşul şi sărmanul să laude Numele Tău!

22 Ridică-Te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina!
    Adu-Ţi aminte de ocările zilnice ale celui nebun!
23 Nu uita glasul duşmanilor Tăi
    şi larma potrivnicilor Tăi care sporeşte mereu!

1 Regi 18:17-40

17 Când Ahab l-a văzut pe Ilie, i-a zis:

– Tu eşti acela, cel care-l nenoroceşti pe Israel?

18 – Nu eu l-am nenorocit pe Israel, i-a răspuns Ilie, ci tu şi familia tatălui tău, prin faptul că aţi părăsit poruncile Domnului şi l-aţi urmat pe Baal[a]. 19 Strânge acum pe tot Israelul la mine, pe muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de profeţi ai lui Baal şi pe cei patru sute de profeţi ai Aşerei[b], care mănâncă la masa Izabelei.

20 Ahab a trimis după toţi israeliţii şi i-a strâns pe profeţi la muntele Carmel. 21 Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis:

– Până când veţi mai şovăi[c] între două convingeri? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi-L pe El, iar dacă Baal este Dumnezeu, urmaţi-l pe acesta!

Poporul nu i-a răspuns nimic. 22 Apoi Ilie a zis poporului:

– Eu sunt singurul care am rămas dintre profeţii Domnului, iar profeţii lui Baal sunt în număr de patru sute cincizeci. 23 Să ni se dea doi tauri. Ei să-şi aleagă un taur, să-l taie în bucăţi şi să-l aşeze pe lemnele de pe altar, dar să nu-i dea foc. Iar eu voi pregăti celălalt taur şi-l voi aşeza pe lemne, dar nu-i voi da foc. 24 Apoi, voi să chemaţi numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, Acela este adevăratul Dumnezeu.

– Bine, a răspuns tot poporul.

25 Ilie le-a zis profeţilor lui Baal: „Alegeţi-vă un taur şi pregătiţi-l voi mai întâi, pentru că sunteţi mai mulţi; apoi chemaţi numele dumnezeului vostru, dar să nu aprindeţi voi focul.“ 26 Ei au luat taurul dat lor şi l-au pregătit; apoi au chemat numele lui Baal de dimineaţa până la amiază, zicând: „Baal, răspunde-ne!“ Dar nu s-a auzit nici un glas. Nimeni n-a răspuns, deşi ei săreau în jurul altarului pe care-l construiseră. 27 La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei, zicând: „Strigaţi mai tare, doar este dumnezeu! Poate că meditează sau este ocupat sau se află în călătorie; poate că doarme şi se va trezi.“ 28 Ei au strigat mai tare şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele până a început să le curgă sângele pe ei. 29 După ce a trecut amiaza, ei şi-au continuat invocarea până când se aducea jertfa de seară, dar nu s-a auzit nici un glas, nici un răspuns, nici un semn.

30 Atunci Ilie a zis întregului popor:

– Apropiaţi-vă de mine!

Şi tot poporul s-a apropiat de el. Apoi el a refăcut altarul Domnului, care fusese distrus. 31 Ilie a luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor urmaşilor lui Iacov, cel căruia Domnul îi vorbise zicând: „Numele tău va fi Israel!“ 32 Cu aceste pietre, el a zidit un altar în Numele Domnului. A săpat şi un şanţ în jurul altarului, în care încăpeau două măsuri[d] de sămânţă. 33 A aranjat lemnele, a tăiat taurul în bucăţi şi l-a aşezat pe altar, deasupra lemnelor. 34 Apoi le-a zis:

– Umpleţi patru ulcioare cu apă şi goliţi-le peste arderea de tot şi peste lemne! Faceţi lucrul acesta încă o dată! a zis el. Şi ei l-au făcut încă o dată. Faceţi lucrul acesta şi a treia oară! Iar ei l-au făcut şi a treia oară.

35 Apa curgea în jurul altarului şi a umplut chiar şi şanţul. 36 În clipa în care se aducea jertfa de seară, profetul Ilie s-a apropiat şi a zis:

Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel, fă să se cunoască astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt robul Tău şi că am făcut toate aceste lucruri după porunca Ta. 37 Răspunde-mi, Doamne!

Răspunde-mi, ca să cunoască acest popor că Tu, Doamne, eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inimile spre Tine!

38 Atunci a căzut foc de la Domnul, a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a înghiţit şi apa care era în şanţ. 39 Când tot poporul a văzut acest lucru, a căzut cu faţa la pământ şi a zis: „Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!“

40 – Prindeţi-i pe profeţii lui Baal! le-a zis Ilie. Nici unul dintre ei să nu scape!

I-au prins, iar Ilie i-a dus la uedul Chişon[e] şi i-a înjunghiat acolo.

Apocalipsa 20:7-15

Condamnarea lui Satan

Când se vor fi împlinit cei o mie de ani, Satan va fi eliberat din închisoarea lui şi va ieşi ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului – pe Gog şi Magog[a] – şi să le adune pentru război. La număr, ele sunt ca nisipul mării. Ele s-au ridicat la orizontul pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea iubită. Atunci a coborât foc din cer şi i-a mistuit. 10 Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în lacul de foc şi pucioasă, unde erau fiara şi profetul fals. Ei vor fi chinuiţi zi şi noapte, în vecii vecilor.

Judecarea celor morţi

11 Apoi am văzut un tron mare şi alb şi pe Cel Ce şedea pe el. Pământul şi cerul au dispărut din prezenţa Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. 12 I-am văzut pe morţii mari şi mici stând înaintea tronului. Au fost deschise nişte cărţi şi a fost deschisă şi o altă carte, care este Cartea Vieţii. Morţii au fost judecaţi potrivit cu faptele lor, aşa cum erau ele scrise în cărţi. 13 Marea i-a dat pe morţii care erau în ea, moartea şi Locuinţa Morţilor[b] i-au dat pe morţii care erau în ele şi fiecare a fost judecat după faptele lui. 14 Moartea şi Locuinţa Morţilor au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este a doua moarte: lacul de foc. 15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în lacul de foc.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.