Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 130
Un cântec de pelerinaj
1 Din adâncuri strig, Doamne!
2 Stăpâne, ascultă glasul meu!
Fie urechile Tale cu luare-aminte
la glasul cererii mele!
3 Dacă Tu, Stăpâne, ai păstra aducerea aminte a vinii noastre,
cine ar putea sta în picioare?
4 Dar la Tine este iertarea,
ca astfel să fii de temut.
5 Aştept pe Domnul.
Sufletul meu aşteaptă
şi nădăjduieşte în Cuvântul Lui.
6 Sufletul meu Îl aşteaptă pe Stăpânul
mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa,
da, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa.
7 Israele, nădăjduieşte în Domnul,
căci îndurarea este a Domnului
şi la El găsim belşug de răscumpărare!
8 El îl răscumpără pe Israel
din toate vinovăţiile sale.
34 Când Domnul a auzit ceea ce aţi vorbit, El s-a mâniat şi a jurat zicând: 35 «Nici un bărbat din generaţia aceasta rea nu va vedea ţara aceea bună pe care le-am promis-o, prin jurământ, strămoşilor voştri, 36 în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea şi Eu îi voi da lui şi fiilor lui ţara în care merge, pentru că L-a urmat din toată inima pe Domnul.»
37 Domnul s-a mâniat şi pe mine din cauza voastră şi mi-a zis: «Nici tu nu vei intra în ea, 38 însă Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea. Încurajează-l, căci el îl va pune pe Israel s-o ia în stăpânire. 39 Cu privire la copilaşii voştri, despre care aţi spus că vor fi pradă şi la fiii voştri, care azi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în ţară; Eu le-o voi da şi ei o vor stăpâni. 40 Cât despre voi, întoarceţi-vă şi mergeţi în pustie, pe drumul către Marea Roşie[a].»
Lăcaşul nostru ceresc
5 Noi ştim într-adevăr că, dacă este distrusă casa cortului nostru pământesc, avem o locuinţă de la Dumnezeu, o casă veşnică în ceruri, care nu este făcută de mâini omenești. 2 Căci gemem în cortul acesta, dorind să ne îmbrăcăm peste el cu lăcaşul nostru ceresc[a], 3 negreşit dacă, după ce vom fi îmbrăcaţi, nu vom fi[b] găsiţi goi. 4 În timp ce suntem în acest cort, gemem şi suntem împovăraţi, nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi, ci pentru că dorim să fim îmbrăcaţi, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. 5 Şi Cel Ce ne-a pregătit pentru aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat Duhul ca pe o garanţie.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.