Revised Common Lectionary (Complementary)
CARTEA ÎNTÂI
Psalmul 1
1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi,
nu se opreşte pe calea celor păcătoşi
şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!
2 Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului
şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui.
3 El este ca un pom
sădit lângă nişte izvoare de apă,
care-şi dă rodul la vremea lui
şi ale cărui frunze nu se veştejesc.
El prosperă în tot ceea ce face!
4 Cei răi însă nu sunt aşa,
ci ei se aseamănă cu pleava
spulberată de vânt.
5 De aceea cei răi nu pot sta în picioare la judecată
şi nici cei păcătoşi în adunarea celor drepţi.
6 Căci Domnul cunoaşte calea celor drepţi;
calea celor răi însă duce la pieire.
25 M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, pentru că Domnul spusese că vrea să vă nimicească. 26 M-am rugat Domnului şi I-am zis:
«Stăpâne Doamne, nu distruge poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai izbăvit-o cu puterea Ta cea mare şi ai scos-o din Egipt cu mână tare. 27 Adu-Ţi aminte de slujitorii Tăi, Avraam, Isaac şi Iacov. Nu privi la încăpăţânarea acestui popor, nici la răutatea şi păcatul lui, 28 ca nu cumva în ţara din care ne-ai scos să se spună: ‘Pentru că Domnul nu avea putere să-i ducă în ţara pe care le-a promis-o şi pentru că îi ura, de aceea i-a scos din Egipt, ca să-i omoare în pustie.’ 29 Totuşi ei sunt poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai izbăvit-o cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins.»
Tablele noi ale Legii
10 În vremea aceea Domnul mi-a zis: «Taie două table de piatră asemeni celor dintâi şi urcă-te la Mine pe munte; să faci şi un chivot din lemn. 2 Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe cele dintâi, pe care tu le-ai spart. Apoi să le pui în chivot.» 3 Am făcut un chivot din lemn de salcâm, am tăiat două table de piatră asemeni celor dintâi şi am urcat pe munte, având cele două table în mână. 4 Domnul a scris pe table ceea ce a fost scris pe primele, Cele Zece Porunci, care v-au fost spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării. Şi mi le-a dat mie. 5 Apoi m-am întors, coborând de pe munte, şi am aşezat tablele în Chivotul pe care l-am făcut, după porunca Domnului, şi acolo au şi rămas.
7 În toate lucrurile, dă-te ca exemplu prin lucrări bune, printr-o învăţătură curată, prin demnitate, 8 printr-o vorbire sănătoasă, ireproşabilă, pentru ca aceia care se împotrivesc să fie făcuţi de ruşine şi să nu aibă nimic rău de spus despre noi.
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat 12 şi ne învaţă să renunţăm la lipsa de evlavie şi la poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum într-un mod cumpătat, drept şi evlavios, 13 în timp ce aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Cristos. 14 El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un popor care să fie doar al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. 15 Spune aceste lucruri, îndeamnă şi mustră cu toată autoritatea! Nimeni să nu te dispreţuiască!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.