Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 25:1-9

Psalmul 25[a]

Al lui David

Doamne, la Tine îmi înalţ sufletul!
    Dumnezeul meu, în Tine mă încred:
să nu fiu dat de ruşine!
    Să nu se bucure duşmanii mei de mine!
Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine,
    ci de ruşine vor fi făcuţi cei ce Îţi sunt necredincioşi fără motiv.

Fă-mi cunoscute căile Tale, Doamne,
    învaţă-mă cărările Tale!
Călăuzeşte-mă în adevărul Tău, învaţă-mă,
    căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele!
        În Tine nădăjduiesc toată ziua.
Adu-Ţi aminte, Doamne, de mila şi de îndurarea Ta,
    căci acestea sunt veşnice!
Nu-Ţi aduce aminte de păcatele din tinereţea mea, nici de greşelile mele,
    ci adu-Ţi aminte de mine după îndurarea Ta,
        pentru bunătatea Ta, Doamne!

Domnul este bun şi drept;
    de aceea le dă învăţătură celor păcătoşi pe cale.
El îi îndrumă pe cei smeriţi în ceea ce este drept
    şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Lui.

Ezechiel 18:5-18

Omul care este drept, care face judecată şi dreptate, care nu mănâncă pe munţi[a], nu-şi ridică ochii spre idolii Casei lui Israel, nu o necinsteşte pe soţia semenului său şi nu se apropie de o femeie în timpul necurăţiei ei, care nu asupreşte pe nimeni, dă înapoi datornicului garanţia, nu comite jaf, dă din pâinea lui celui flămând şi îl îmbracă cu o haină pe cel gol, care nu împrumută cu dobândă şi nu ia camătă de la nimeni, care îşi fereşte mâna de nelegiuire şi judecă după adevăr între om şi om, care urmează hotărârile Mele şi păzeşte rânduielile Mele, lucrând cu credincioşie, un astfel de om drept în mod sigur va trăi, zice Stăpânul Domn.

10 Dacă unui astfel de om i se naşte un fiu violent, care varsă sânge sau face oricare din lucrurile acestea 11 şi nu face nici unul din lucrurile bune,

ci mănâncă pe munţi, o necinsteşte pe soţia semenului său, 12 îl asupreşte pe cel sărac şi pe cel nevoiaş, comite jaf, nu dă înapoi garanţia, îşi ridică ochii spre idoli, săvârşeşte urâciuni, 13 dă împrumut cu dobândă şi ia camătă,

oare va trăi un asemenea om? Nu, nu va trăi! Pentru că a săvârşit toate aceste urâciuni, va muri cu siguranţă, iar sângele lui va cădea asupra capului său.

14 Dar să zicem că şi lui i se naşte un fiu. Acesta vede toate păcatele pe care le săvârşeşte tatăl său, dar, deşi le vede, totuşi nu le face.

15 El nu mănâncă pe munţi, nu-şi ridică ochii spre idolii Casei lui Israel, nu o necinsteşte pe soţia semenului său, 16 nu asupreşte pe nimeni, nu reţine garanţia, nu comite jaf, dă din pâinea lui celui flămând şi îl îmbracă cu o haină pe cel gol. 17 El îşi fereşte mâna de nelegiuire[b], nu ia dobândă de pe împrumuturi, împlineşte rânduielile Mele şi umblă după hotărârile Mele.

Un astfel de om nu va muri din cauza nelegiuirii tatălui său, ci, în mod sigur, va trăi! 18 Dar tatăl său, care s-a îndeletnicit cu asuprirea, care l-a tâlhărit pe fratele său şi care a făcut ce nu este bine în poporul său, omul acela va muri din cauza nelegiuirii sale.

Faptele Apostolilor 13:32-41

32 Aşadar, noi vă aducem această veste bună că, promisiunea făcută strămoşilor noştri, 33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-L pe Isus, aşa cum este scris în Psalmul al doilea:

«Tu eşti Fiul Meu!
    Astăzi Te-am născut!»[a]

34 Că L-a înviat dintre cei morţi, aşa că nu urmează să Se mai întoarcă în putrezire, a spus-o când a zis:

«Vă voi da promisiunile sfinte şi demne de încredere făcute lui David.»[b]

35 De aceea mai zice şi în alt psalm:

«Nu vei îngădui ca Sfântul Tău[c] să vadă putrezirea.»[d]

36 Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generaţia sa, a adormit, a fost adăugat la strămoşii săi şi a văzut putrezirea! 37 Dar Cel pe Care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea! 38 Să vă fie deci cunoscut, fraţilor, că prin El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi, de toate păcatele de care nu aţi putut fi îndreptăţiţi prin Legea lui Moise, 39 este îndreptăţit oricine crede în El. 40 Vedeţi deci ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s-a spus în Profeţi:

41 «Uitaţi-vă, dispreţuitorilor,
    miraţi-vă şi pieriţi!
Căci în zilele voastre am să fac o lucrare
    pe care n-aţi crede-o
        dacă v-ar povesti-o cineva!»“[e]

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.