Revised Common Lectionary (Complementary)
12 Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
poporul pe care Şi l-a ales drept moştenire!
13 Domnul priveşte din ceruri,
se uită la toţi fiii oamenilor.
14 Din lăcaşul Locuinţei Sale,
El priveşte spre toţi locuitorii pământului.
15 El, Care a întocmit sufletul tuturor,
ia aminte la toate faptele acestora.
16 Regele nu este izbăvit prin mărimea oştirii lui,
nici războinicul nu este scăpat prin mărimea puterii sale.
17 Calul este o nădejde zadarnică pentru eliberare
şi toată vlaga lui nu poate izbăvi.
18 Iată că ochiul Domnului veghează asupra celor ce se tem de El
şi asupra celor ce nădăjduiesc în îndurarea Sa,
19 ca să le scape sufletul de la moarte
şi să-i ţină în viaţă în mijlocul foametei.
20 Sufletele noastre tânjesc după Domnul!
El este ajutorul şi scutul nostru,
21 căci în El se bucură inimile noastre,
fiindcă ne încredem în Numele Lui cel sfânt!
22 Doamne, fie îndurarea Ta peste noi,
pe măsura nădejdii noastre în Tine!
Cele Zece Porunci
20 Apoi Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte:
2 „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te-am scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei.
3 Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine!
4 Să nu-ţi faci vreun idol reprezentând vreun lucru de sus din cer, de jos de pe pământ sau din apele de sub pământ. 5 Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, fiindcă Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, Care pedepsesc copiii pentru nelegiuirea părinţilor lor, până la a treia sau a patra generaţie[a] a celor ce Mă urăsc 6 şi Îmi arăt îndurarea până la a mia generaţie a celor ce Mă iubesc şi împlinesc poruncile Mele.
7 Să nu foloseşti nesăbuit[b] Numele Domnului, Dumnezeul tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va folosi nesăbuit Numele Lui.
8 Adu-ţi aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti! 9 Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci toată lucrarea ta, 10 dar ziua a şaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău; să nu faci nici o lucrare nici tu, nici fiul tău sau fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici vitele tale şi nici străinul care locuieşte în cetatea ta. 11 Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea şi tot ce este în ele, dar în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de Sabat şi a sfinţit-o.
12 Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să trăieşti mult timp în ţara pe care ţi-o va da Domnul, Dumnezeul tău!
13 Să nu ucizi!
14 Să nu comiţi adulter!
15 Să nu furi!
16 Să nu depui mărturie falsă împotriva semenului tău!
17 Să nu pofteşti casa semenului tău; să nu o pofteşti pe soţia semenului tău, să nu pofteşti sclavul sau sclava lui, boul sau asinul lui şi nici vreun alt lucru care este al semenului tău!“
18 Tot poporul vedea tunetele şi fulgerele care aveau loc, vedea muntele fumegând şi auzea sunetul trâmbiţei; poporul tremura de frică şi stătea la depărtare. 19 Ei i-au zis lui Moise:
– Vorbeşte-ne tu însuţi şi vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu căci vom muri!
20 Moise a răspuns poporului:
– Nu vă temeţi, pentru că Dumnezeu a venit doar ca să vă pună la încercare şi să aveţi în voi frica de El, pentru ca să nu păcătuiţi.
21 Poporul stătea la depărtare, iar Moise s-a apropiat de negura unde se afla Dumnezeu.
Predica de pe Munte: Fericirile
5 Când a văzut Isus mulţimile, a urcat pe munte[a] şi S-a aşezat jos. Ucenicii Săi au venit la El, 2 iar El a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:
3 „Ferice de cei săraci în duh,
căci a lor este Împărăţia Cerurilor!
4 Ferice de cei îndureraţi,
căci ei vor fi mângâiaţi!
5 Ferice de cei blânzi,
căci ei vor moşteni pământul[b]!
6 Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după dreptate,
căci ei vor fi săturaţi!
7 Ferice de cei milostivi,
căci ei vor avea parte de milă!
8 Ferice de cei cu inima curată,
căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!
9 Ferice de cei împăciuitori,
căci ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu!
10 Ferice de cei persecutaţi din pricina dreptăţii,
căci a lor este Împărăţia Cerurilor!
11 Ferice de voi când oamenii vă insultă, vă persecută şi spun tot felul de lucruri rele, (minţind)[c] împotriva voastră, din pricina Mea! 12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri! Căci tot aşa i-au persecutat şi pe profeţii dinaintea voastră!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.