Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 102
O rugăciune a unui om necăjit, când era doborât de întristare şi îşi vărsa plângerea înaintea Domnului
1 Doamne, ascultă rugăciunea mea!
Fie ca strigătul meu să ajungă la Tine!
2 Nu-Ţi ascunde faţa de mine
în ziua necazului meu!
Pleacă-Ţi urechea spre mine;
când strig, răspunde-mi degrabă!
3 Îmi pier zilele ca fumul,
oasele-mi ard ca jarul.
4 Inima-mi este rănită şi se usucă ca iarba,
căci uit să-mi mănânc pâinea.
5 Din pricina gemetelor mele
mi s-au lipit oasele de carne.
6 Mă asemăn cu bufniţa din pustie;
am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
7 Stau treaz şi sunt
ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
8 În fiecare zi duşmanii mei mă batjocoresc;
batjocoritorii mei mă blestemă.
9 Mănânc cenuşă în loc de pâine
şi îmi amestec băutura cu lacrimi,
10 din pricina mâniei şi a urgiei Tale;
căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat.
11 Zilele îmi sunt ca umbra înserării
şi mă usuc ca iarba.
12 Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
amintirea Ta ţine din generaţie în generaţie.
13 Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
căci este timpul să te înduri de el.
I-a sosit vremea!
14 Slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele Sionului
şi le este milă de ţărâna lui.
15 Neamurile se vor teme de Numele Domnului
şi toţi regii pământului – de slava Lui,
16 când Domnul va zidi Sionul
şi Se va arăta în slava Lui.
17 El va răspunde la rugăciunile celor nevoiaşi
şi nu va dispreţui rugăciunile lor.
5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta
şi nu te bizui pe înţelepciunea ta.
6 Recunoaşte-L în toate căile tale
şi El îţi va îndrepta cărările.
7 Nu te considera înţelept în ochii tăi;
teme-te de Domnul şi fereşte-te de rău.
8 Aceasta va aduce sănătate trupului tău
şi rezistenţă oaselor tale.
9 Cinsteşte-L pe Domnul cu bunurile tale,
cu primele roade din toată recolta ta!
10 Astfel hambarele tale vor fi pline de belşug,
iar teascurile tale se vor revărsa de must.
11 Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului
şi nu fi mâhnit când eşti mustrat de El,
12 pentru că Domnul îl mustră pe cel pe care-l iubeşte,
ca un tată[a] pe fiul pe care-l primeşte.
44 Cortul Mărturiei era cu strămoşii noştri în pustie, aşa cum poruncise Cel Ce i-a spus lui Moise să-l facă după modelul pe care-l văzuse. 45 Strămoşii noştri l-au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul neamurilor pe care le-a izgonit Dumnezeu dinaintea strămoşilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David, 46 care a găsit har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să-I asigure Dumnezeului lui Iacov[a] un loc de locuit. 47 Solomon însă a fost cel care I-a construit o casă. 48 Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti, aşa cum zice profetul:
49 „Cerul este tronul Meu,
iar pământul este aşternutul picioarelor Mele!
Ce fel de casă Mi-aţi putea zidi voi Mie? zice Domnul.
Sau unde va fi locul Meu de odihnă?
50 Oare nu mâna Mea a făcut toate aceste lucruri?“[b]
51 Oameni încăpăţânaţi, cu inima şi urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt! Aşa cum au făcut strămoşii voştri, aşa faceţi şi voi! 52 Pe care dintre profeţi nu l-au persecutat strămoşii voştri?! Ei i-au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, Cel ai Cărui trădători şi ucigaşi aţi devenit voi acum, 53 voi, care aţi primit Legea poruncită prin îngeri, dar n-aţi ascultat de ea!
Lapidarea lui Ştefan
54 Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55 El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu 56 şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului[c] stând la dreapta lui Dumnezeu!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.