Revised Common Lectionary (Complementary)
Chemarea lui Avram
12 Domnul îi zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, dintre rudeniile tale şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta! 2 Te voi face un neam mare şi te voi binecuvânta; voi face numele tău mare, iar tu vei fi o binecuvântare. 3 Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, dar îl voi blestema pe cel ce te va blestema. Prin tine vor fi binecuvântate toate familiile[a] pământului!“ 4 Avram a plecat, aşa cum îi spusese Domnul, iar Lot a mers împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a plecat din Haran.
Psalmul 121
Un cântec de pelerinaj
1 Îmi voi ridica ochii spre munţi:
de unde-mi va veni ajutorul?
2 Ajutorul meu vine de la Domnul,
Care a făcut cerurile şi pământul.
3 El nu va lăsa să ţi se clatine piciorul,
Păzitorul tău nu va dormita.
4 Iată că nu dormitează, nici nu doarme,
Păzitorul lui Israel.
5 Domnul este păzitorul tău,
Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
6 Soarele nu te va bate în timpul zilei,
nici luna – în timpul nopţii.
7 Domnul te va păzi de tot ce este rău;
El îţi va păzi sufletul.
8 Domnul te va păzi la plecare şi la venire,
de acum şi până în veac!
Îndreptăţirea prin credinţă – exemplul lui Avraam
4 Şi atunci, ce vom spune că a câştigat strămoşul nostru Avraam? 2 Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptăţit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu! 3 Căci ce spune Scriptura? „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, şi acest lucru i s-a socotit dreptate.“[a] 4 Plata unui om care lucrează nu este considerată ca un dar, ci ca un lucru care îi este datorat, 5 însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptăţeşte pe cel neevlavios, credinţa îi este socotită dreptate.
13 Avraam sau sămânţa lui au primit promisiunea că vor moşteni lumea nu prin Lege, ci prin dreptatea care vine prin credinţă. 14 Căci dacă moştenitori ar fi cei ce sunt sub Lege, atunci credinţa n-ar mai însemna nimic, iar promisiunea ar fi fără valoare, 15 întrucât Legea aduce mânie. Unde nu există Lege, nu există nici abatere. 16 De aceea este prin credinţă: ca să poată fi prin har, aşa încât promisiunea să fie valabilă pentru toţi urmaşii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci şi pentru cei ce au credinţa lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor, 17 aşa cum este scris: „Te-am făcut tatăl multor neamuri.“[a] El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în Care a crezut, Care învie morţii şi Care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.
Isus şi Nicodim
3 Între farisei era un om pe nume Nicodim, un conducător al iudeilor. 2 Acesta a venit la Isus noaptea şi I-a zis:
– Rabbi[a], ştim că eşti un învăţător Care a venit de la Dumnezeu. Căci nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.
3 Isus i-a răspuns:
– Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din nou[b] nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu[c]!
4 Nicodim L-a întrebat:
– Cum poate fi născut un om bătrân? Poate el oare să intre a doua oară în pântecele mamei lui şi să fie născut?
5 Isus i-a răspuns:
– Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! 6 Ce este născut din carne este carne, iar ce este născut din Duh este duh. 7 Să nu te miri că ţi-am spus: „Trebuie să fiţi născuţi din nou!“ 8 Vântul[d] suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine şi unde se duce. Tot aşa se întâmplă cu oricine este născut din Duhul.
9 Nicodim L-a întrebat:
– Cum se pot întâmpla aceste lucruri?
10 Isus i-a răspuns:
– Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu înţelegi aceste lucruri?! 11 Adevărat, adevărat îţi spun că noi vorbim ceea ce ştim şi depunem mărturie despre ceea ce am văzut, dar voi nu primiţi mărturia noastră. 12 Dacă v-am vorbit despre lucrurile pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede dacă vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?! 13 Nimeni nu s-a suit în cer în afară de Cel Care a coborât din cer, adică de Fiul Omului (Care este în cer)[e] 14 Şi, aşa cum Moise a înălţat şarpele în pustie,[f] tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, 15 pentru ca oricine crede în El să aibă viaţă veşnică.[g]
16 Fiindcă[h] atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu[i], pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 17 Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
Schimbarea la faţă
17 După şase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, fratele acestuia, şi i-a dus, doar pe ei, pe un munte înalt. 2 Acolo I-a fost schimbată înfăţişarea[a] înaintea lor. Faţa Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit strălucitoare ca lumina. 3 Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El.
4 Petru I-a zis lui Isus:
– Doamne, este bine să fim aici! Dacă vrei, voi face aici trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise şi unul pentru Ilie!
5 În timp ce vorbea el, iată că un nor strălucitor i-a acoperit, iar un glas din nor a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care-Mi găsesc plăcerea! De El să ascultaţi![b]“
6 Când au auzit glasul, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte tare. 7 Isus a venit la ei, i-a atins şi le-a zis:
– Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!
8 Când şi-au ridicat privirea, n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.
9 În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit:
– Să nu spuneţi nimănui despre viziune, până când nu va fi înviat Fiul Omului dintre cei morţi!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.