Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 51
Pentru dirijor. Un psalm al lui David compus pe vremea când profetul Natan a venit la el, după ce păcătuise cu Batşeba.
1 Ai milă de mine, Dumnezeule, după îndurarea Ta!
În bunăvoinţa Ta cea mare, şterge nelegiuirile mele!
2 Spală-mă de vina mea
şi curăţeşte-mă de păcatul meu!
3 Căci îmi cunosc nelegiuirile
şi păcatul meu stă neîncetat înaintea mea.
4 Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit
şi am făcut ceea ce este rău înaintea Ta,
aşa că Tu eşti găsit drept când vorbeşti
şi eşti fără pată când judeci.
5 Iată că sunt născut în nelegiuire,
în păcat m-a zămislit mama mea.
6 Tu doreşti ca adevărul să fie în adâncurile fiinţei;[a]
fă-mi deci cunoscută înţelepciunea înăuntrul meu.[b]
7 Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat,
spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada.
8 Fă-mă să aud veselie şi bucurie,
iar oasele pe care Tu le-ai zdrobit se vor veseli.
9 Ascunde-Ţi faţa de păcatele mele,
şterge toate nelegiuirile mele!
10 Zideşte[c] în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi pune un duh nou şi statornic înăuntrul meu!
11 Nu mă izgoni din prezenţa Ta
şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!
12 Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale;
sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!
13 Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă,
şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.
14 Dumnezeule, izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat,
Dumnezeul mântuirii mele,
şi limba mea va cânta dreptatea Ta!
15 Stăpâne, deschide-mi buzele,
iar gura mea va vesti lauda Ta!
16 Dacă Ţi-ar fi plăcut jertfele, Ţi-aş fi adus,
dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot.
17 Jertfa plăcută lui Dumnezeu[d] este un duh zdrobit;
Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă frântă şi mâhnită.
18 În bunăvoinţa Ta, fă bine Sionului
şi construieşte zidurile Ierusalimului!
19 Atunci te vei bucura de jertfe potrivite,
arderi de tot întregi;
atunci se vor aduce viţei pe altarul Tău.
Pocăinţa ninivenilor
3 Cuvântul Domnului a venit a doua oară la Iona şi i-a zis: 2 „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo mesajul pe care ţi-l spun!“
3 Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, potrivit Cuvântului Domnului. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile[a] pentru a o străbate. 4 Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!“ 5 Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic.
6 Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, şi-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. 7 El a trimis să se vestească în Ninive:
„Din porunca regelui şi a nobililor săi, se cer următoarele:
«Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! 8 Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile! 9 Cine ştie? Poate Dumnezeu se va răzgândi, Îi va părea rău, Îşi va opri apriga Sa mânie şi astfel nu vom pieri!»“
10 Dumnezeu a văzut faptele lor şi cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu s-a căit de răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.
Salutări
1 Pavel, rob al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia[a] lui Dumnezeu, 2 pe care El o promisese mai dinainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi 3 şi care se referă la Fiul Său – născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4 iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu[b], prin învierea dintre cei morţi – adică la Isus Cristos, Domnul nostru, 5 prin Care am primit harul şi apostolatul, ca să aducem, de dragul Numelui Său, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, 6 între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Cristos. 7 Deci, tuturor celor care sunt preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fie sfinţi: har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.