Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 37:1-17

Psalmul 37[a]

Al lui David

Nu te mânia din pricina celor răi
    şi nu-i invidia pe cei ce săvârşesc răul,
căci ei se usucă repede ca iarba
    şi se veştejesc precum verdeaţa!

Încrede-te în Domnul şi fă binele!
    Locuieşte în ţară şi veghează să umbli în credincioşie[b]!
Desfătarea ta să fie Domnul
    şi El va împlini cererile inimii tale!

Încredinţează-ţi calea în mâna Domnului,
    încrede-te în El, şi El va lucra.
El va face să răsară dreptatea ta ca zorii
    şi cauza ta dreaptă[c] – ca miezul zilei.

Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El,
    nu te mânia din pricina celui ce reuşeşte în umblarea lui,
        a celui ce-şi împlineşte planurile lui rele.

Renunţă la mânie, părăseşte furia!
    Nu te mânia, căci mânia duce numai la rău!
Fiindcă cei ce fac răul vor fi stârpiţi,
    dar numai cei ce nădăjduiesc în Domnul vor moşteni ţara!

10 Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi;
    te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.
11 Cei blânzi însă vor moşteni ţara[d]
    şi se vor bucura de belşug de pace!

12 Cel rău unelteşte împotriva celui drept,
    scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
13 Dar Stăpânul râde de el,
    căci ştie că-i soseşte şi lui ziua.

14 Cei răi îşi scot sabia,
    îşi încordează arcul,
ca să-l doboare pe cel sărman şi pe cel nevoiaş,
    să-i înjunghie pe cei ale căror căi sunt drepte.
15 Cu săbiile lor însă îşi vor străpunge propriile inimi,
    iar arcurile le vor fi zdrobite.

16 Mai bun este puţinul celui drept,
    decât belşugul multor răi,
17 căci braţele celor răi vor fi frânte,
    dar Domnul îi sprijină pe cei drepţi.

Rut 3:1-13

Strategia lui Naomi

După o vreme Naomi, soacra ei, i-a zis:

– Copila mea, aş vrea să-ţi găsesc un loc de odihnă, unde să-ţi fie bine. Oare Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată că la noapte îşi va vântura orzul în arie. Tu spală-te, unge-te, pune-ţi mantia pe tine şi coboară la aria de treierat. Să nu te faci însă cunoscută lui până nu termină de mâncat şi de băut. Şi când se va duce să se culce, să ţii minte locul unde se va culca. Apoi să te duci într-acolo, să-i dezveleşti picioarele şi să te culci. După aceea îţi va spune el ce trebuie să faci.

– Voi face tot ce mi-ai spus! i-a răspuns ea.

Rut a coborât la aria de treierat şi a făcut întocmai cum o sfătuise soacra ei. După ce a mâncat şi a băut, Boaz, mulţumit în inima lui, s-a întins să se culce la marginea unui stog. Atunci ea s-a apropiat încet, i-a dezvelit picioarele şi s-a culcat acolo. Pe la miezul nopţii omul s-a speriat; el s-a aplecat şi iată că o femeie era culcată la picioarele sale.

– Cine eşti tu? a întrebat el.

– Sunt eu, Rut, slujnica ta! i-a răspuns ea. Întinde-ţi marginea mantiei peste slujitoarea ta,[a] căci tu eşti cel cu drept de răscumpărare!

10 – Binecuvântată să fii de Domnul, copila mea, a zis el. Dragostea pe care ai arătat-o la urmă spune mai mult decât ceea ce ai făcut prima dată, de vreme ce nu ai umblat după cei tineri, fie ei săraci sau bogaţi. 11 De aceea, copila mea, nu te teme! Voi face pentru tine tot ce mi-ai spus, deoarece în toată cetatea se ştie că eşti o femeie cinstită. 12 Este adevărat că eu am drept de răscumpărare, dar mai există cineva, mai apropiat decât mine, care are şi el acest drept. 13 Deocamdată înnoptează aici, iar mâine dimineaţă voi afla dacă acea persoană va dori să te răscumpere. Dacă el nu va dori să te răscumpere, viu este Domnul că te voi răscumpăra eu! Deci culcă-te aici până dimineaţă!

Rut 4:13-22

Linia genealogică a lui David

13 Boaz a luat-o pe Rut şi ea a devenit soţia lui. El a intrat la ea[a] şi Domnul a dat rod pântecului ei, astfel că aceasta a născut un fiu. 14 Femeile i-au zis lui Naomi: „Binecuvântat să fie Domnul, Cel Ce nu te-a lăsat astăzi fără un răscumpărător. Fie ca numele lui să fie vestit în Israel! 15 El îţi va reînviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţii tale, căci l-a născut nora ta care te iubeşte şi care preţuieşte pentru tine mai mult decât şapte fii.“

16 Naomi a luat copilul, l-a strâns la piept şi i-a fost acestuia ca o mamă. 17 Vecinele i-au pus numele Obed, spunând: „I s-a născut un fiu lui Naomi!“ El a fost tatăl lui Işai, tatăl lui David.

18 Aceştia sunt descendenţii lui Pereţ:

din Pereţ s-a născut Heţron,

19 din Heţron s-a născut Ram,

din Ram s-a născut Aminadab,

20 din Aminadab s-a născut Nahşon,

din Nahşon s-a născut Salmon[b],

21 din Salmon s-a născut Boaz,

din Boaz s-a născut Obed,

22 din Obed s-a născut Işai,

iar din Işai s-a născut David.

Luca 6:17-26

Fericiri şi vaiuri

17 A coborât cu ei şi S-a oprit pe un loc neted, împreună cu o mare mulţime de ucenici de-ai Săi şi cu o mare mulţime de oameni din toată Iudeea, din Ierusalim şi din regiunea de coastă a Tirului şi a Sidonului, 18 care veniseră să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi 19 şi toată mulţimea încerca să-L atingă, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi.

20 Isus Şi-a ridicat privirea spre ucenicii Lui şi le-a zis:

„Ferice de voi, cei săraci,
    căci a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu!
21 Ferice de voi, care acum sunteţi flămânzi,
    căci voi veţi fi săturaţi!
Ferice de voi, care acum plângeţi,
    căci voi veţi râde!

22 Ferice de voi când oamenii vă urăsc, vă exclud dintre ei, vă insultă şi resping numele vostru ca pe ceva rău, din pricina Fiului Omului! 23 Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie, pentru că iată, răsplata voastră este mare în cer! Căci tot aşa făceau şi strămoşii voştri cu profeţii!

24 Dar vai de voi, cei bogaţi,
    căci voi v-aţi primit mângâierea!
25 Vai de voi, cei care acum sunteţi sătui,
    căci voi veţi flămânzi!
Vai de voi, cei care râdeţi acum,
    căci voi veţi jeli şi veţi plânge!
26 Vai de voi, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine,
    căci tot aşa au făcut şi strămoşii voştri cu falşii profeţi!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.