Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 27:1-6

Psalmul 27

Al lui David

Domnul este lumina şi mântuirea mea;
    de cine să mă tem?
Domnul este refugiul vieţii mele;
    de cine să-mi fie frică?

Când se apropie răufăcătorii de mine
    ca să-mi devoreze carnea,
tocmai ei, asupritorii şi duşmanii mei,
    se poticnesc şi cad.
Chiar dacă ar înainta o oştire împotriva mea,
    inima mea tot nu s-ar teme;
chiar dacă s-ar porni război împotriva mea,
    chiar şi atunci aş fi încrezător.

Un singur lucru cer de la Domnul
    şi-l caut cu stăruinţă:
să locuiesc în Casa Domnului
    în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
    şi să-L caut în Templul Lui,
căci El mă va tăinui în Coliba Sa
    în ziua cea rea,
mă va ascunde în locul tainic al Cortului Său
    şi mă va înălţa pe o stâncă.
Deja mi se înalţă capul
    deasupra duşmanilor care mă împresoară;
de aceea voi aduce la Cortul Lui jertfe în sunet de trâmbiţă,
    voi cânta şi Îl voi lăuda pe Domnul.

1 Samuel 1:1-20

Naşterea şi consacrarea lui Samuel

Era un bărbat din Ramatayim-Ţofim[a], din ţinutul muntos al lui Efraim, numit Elkana. El era fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, şi era efratit. El avea două soţii. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de-a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.

În fiecare an, bărbatul acesta se ducea din cetatea sa la Şilo ca să se închine şi să aducă jertfe Domnului Oştirilor[b]. Acolo slujeau ca preoţi ai Domnului cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas. În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soţiei sale, Penina, şi tuturor fiilor şi fiicelor pe care le avea de la ea, dar Anei îi dădea o parte mai aleasă fiindcă o iubea. Domnul însă o făcuse stearpă. Potrivnica ei obişnuia s-o necăjească[c] ca s-o facă să se mânie din cauză că Domnul o făcuse stearpă. Potrivnica ei făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori se ducea Ana la Casa Domnului, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea şi nu mânca nimic. Atunci Elkana, bărbatul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi şi nu mănânci şi de ce îţi este mâhnită inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“

Odată, după ce a mâncat şi a băut la Şilo, Ana s-a ridicat de la locul ei. Preotul Eli şedea pe scaunul său, lângă uşorul porţii Templului[d] Domnului. 10 Ea a început să se roage Domnului cu sufletul amărât şi plângând cu amar. 11 A făcut următorul jurământ, spunând: „Doamne al Oştirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la suferinţa slujitoarei Tale, dacă Îţi vei aduce aminte de mine şi n-o vei uita pe slujitoarea Ta şi dacă-i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui Domnului pentru toate zilele vieţii lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.“

12 Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu atenţie la gura ei. 13 Ana vorbea în inima ei şi numai buzele i se mişcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată, 14 i-a vorbit astfel:

– Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă-te de vin!

15 Ana i-a răspuns:

– Stăpânul meu, nu sunt beată, ci sunt o femeie cu duhul întristat. N-am băut nici vin şi nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului. 16 Să nu o consideri pe slujitoarea ta drept o femeie stricată, căci din prea multa mea durere şi supărare am vorbit până acum.

17 Atunci Eli i-a zis:

– Mergi în pace şi Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I-ai făcut-o.

18 Ana i-a răspuns:

– Fie ca slujitoarea ta să găsească bunăvoinţă la tine!

Spunând acestea, femeia a plecat. A început să mănânce şi faţa ei n-a mai fost mâhnită.

19 În dimineaţa următoare s-au trezit devreme cu toţii, s-au închinat înaintea Domnului, după care s-au întors acasă, în Rama. Elkana a cunoscut-o pe[e] soţia sa, iar Domnul Şi-a adus aminte de ea. 20 Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată şi[f] a născut un băiat pe care l-a numit Samuel[g], căci ea spunea: „De la Domnul l-am cerut.“

Galateni 1:11-24

Pavel chemat de Dumnezeu

11 Vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia vestită de mine nu este de origine umană, 12 pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci mi-a fost descoperită de Isus Cristos.

13 Voi aţi auzit despre felul meu de viaţă pe când eram în iudaism, aţi auzit că am persecutat peste măsură biserica lui Dumnezeu, că am încercat s-o distrug 14 şi că eram mai înaintat în iudaism decât mulţi din neamul meu, din generaţia mea, fiind plin de râvnă pentru tradiţiile strămoşilor mei. 15 Dar când Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, 16 a dorit să-L descopere pe Fiul Său în mine, ca să-L vestesc printre neamuri, nu am cerut imediat sfatul unui om, 17 nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei care au fost apostoli înaintea mea, ci m-am dus în Arabia, iar după aceea m-am reîntors în Damasc.

18 Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim să-l vizitez pe Chifa[a] şi am rămas la el cincisprezece zile, 19 dar n-am văzut pe nici un alt apostol, în afară de Iacov, fratele Domnului. 20 În legătură cu lucrurile pe care vi le scriu, iată, vă asigur înaintea lui Dumnezeu că nu mint. 21 M-am dus apoi în regiunile Siriei şi ale Ciliciei, 22 dar le eram încă necunoscut la faţă bisericilor din Iudeea, care sunt în Cristos. 23 Ei doar au auzit spunându-se: „Cel care înainte ne persecuta, vesteşte acum credinţa pe care încerca s-o distrugă.“ 24 Şi Îl slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.